News Flash:

La RATC CFR Moldova Iasi/Targu Frumos

24 Iulie 2002
1372 Vizualizari | 0 Comentarii
Un brailean in "parohia" lui Dan Cananau

•Varful de atac de numai 19 ani, Mihalcea, doreste sa se transfere la echipa transportatorilor nostri •In schimb, portarul Sorin Comisu a disparut fara urme

Echipa de fotbal RATC CFR Moldova Iasi/Targu Frumos isi continua antrenamentele pe terenul de la Antibiotice si cauta mereu parteneri de intrecere, astazi ea jucand un amical la Harlau. Dupa cum am mai mentionat in editiile anterioare, formatia este sustinuta acum de RATC, SCCF Moldova si Primaria Targu Frumos, cu o suma lunara de 80-100 milioane, impartita in parti egale. Daca Primaria ieseana nu a putut sa dea circa 30 de milioane lei pe luna pentru fotbalistii de la RATC CFR Moldova, iata ca Primaria din Targu Frumos poate sa o faca, cu o singura conditie: toate jocurile programate pe teren propriu se vor disputa la Targu Frumos. In acest fel, o alta echipa de fotbal ieseana a "murit" din dragoste pentru Constantin Simirad si a reinviat apoi in alta parte, adica in exil, la 50 km de "dulcele targ amar al Iesilor". "Am apelat la Primaria ieseana pentru o suma de bani lunara menita a mentine echipa in Divizia C si nu s-a putut. Iata ca ceea ce nu a putut primarul de la Iasi a putut insa cel de la Targu Frumos si, in acest fel, echipa noastra isi continua activitatea pentru inca un sezon. Chiar daca este o varianta provizorie, credem noi, aceasta mutare la Targu Frumos nu trebuie sa ne deranjeze, deoarece am reusit astfel sa salvam echipa de la desfiintare", a mai declarat antrenorul transportatorilor nostri, Dan Cananau.
In lotul formatiei RATC CFR Moldova s-au produs o serie de schimbari fata de cel din sezonul trecut, prin plecarile jucatorilor Dulcianu, Costel Ilie si Boghean, imprumutati de la Poli Unirea. Plus ca portarul Sorin Comisu nu s-a mai prezentat la pregatiri, el fiind efectiv disparut. Unii spun ca a plecat in Italia, altii ca este pe Litoral, dar nimeni nu poate spune sigur unde este acum portarul iesean. In aceasta situatie, antrenorul Dan Cananau, ajutat pe banca tehnica de secundul Dorel Stafie, a dat sfoara in tara pentru un nou portar, dar si un varf de atac cu apetit de gol. Printre cei noi veniti se afla jucatorii Badarau si Etcu (ASSCU Poli Iasi, via Poli Unirea) si varful de atac Mihalcea, de 19 ani, fost la Dacia Unirea Braila. In plus, fundasul Petrariu (Telecom, via Poli Unirea) doreste si el sa apere in sezonul viitor culorile echipei RATC CFR Moldova, el fiind elevul lui Dan Cananau pe vremea junioratului. De la Viitorul Targu Frumos (in sezonul trecut in Divizia D), tehnicianul iesean a chemat la pregatiri patru jucatori, pe fundasul Cartita, un atacant, un portar si un mijlocas. De mentionat ca RATC CFR Moldova va pleca intr-un cantonament de pregatire la Muncel, pe data de 5 august, pentru o perioada de zece zile. La final, antrenorul Dan Cananau a mai declarat: "Dupa cum se stie, la sfarsitul sezonului viitor, primele doua echipe din fiecare serie a Diviziei C vor promova direct in Divizia B, la fel si cele mai bune echipe de pe locul 3. In acest sens, din Seria I a Diviziei C, principalele mele favorite la promovarea in liga a doua sunt Petrolul Moinesti, Laminorul Roman, FC Botosani, Letea Bacau, Rafinaria Darmanesti si Minerul Crucea. Va fi bataie mare la varful ierarhiei".
Dan TEODORESCU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.6453 (s) | 22 queries | Mysql time :0.386310 (s)