News Flash:

La Scoala de corectie din cauza parintilor

25 Iunie 2009
10853 Vizualizari | 3 Comentarii
La Scoala de corectie din cauza parintilor
• Andrei si Cristi sunt doi pusti de 16 ani care au ajuns in Modulul de Reabilitare Comportamentala, cunoscut pe vremuri ca Scoala de corectie, din cauza ca viata nu le-a oferit sansa de a se bucura de iubirea unei familii • Andrei a furat, iar Cristi are doar un comportament neadecvat • In aceasta institutie, cei doi au descoperit o alta viata si faptul ca pot deveni ceea ce isi doresc, pot deveni oameni respectabili, indiferent cat de mult au suferit in copilarie Modulul de Reabilitare Comportamentala (MRC) din cadrul Centrului de Plasament Sf. Spiridon din Targu Frumos este locul in care ajung baietii minori care au tulburari de comportament sau au savarsit o fapta penala. Acest modul, cunoscut pe vremuri ca Scoala de corectie, a devenit locul in care multi copii isi descopera talentele ascunse. Andrei are 16 ani si face parte dintre beneficiarii modulului de aproape doi ani de zile. A ajuns aici dupa ce a dus o viata chinuita care l-a facut sa isi dezvolte instinctul de supravietuire. Parasit de mic de parinti, Andrei a crescut o perioada intr-un centru de plasament si, ulterior, a stat la un asistent maternal profesionist. Andrei spune ca isi cunoaste parintii doar dupa nume, nu ii condamna ca l-a parasit, dar faptul ca nu a primit dragostea acestora i-a afectat mult felul de a se dezvolta ca persoana. Andrei a inceput sa aiba un comportament neadecvat care a dus si la mutarea sa in Modulul de recuperare comportamentala cand avea in jur de 14 ani. A furat o bratara de aur de la asistentul maternal, pe care a vandut-o. Umbland in gasca alaturi de alti baieti de varsta lui, Andrei s-a obisnuit sa fure. La scoala mai mult lipsea decat frecventa cursurile, iar singura disciplina care i-a placut a fost sportul. "Nu am fost cuminte, am fugit de acasa, am furat o bratara de aur si am facut panarama la scoala. Pe parintii mei ii cunosc doar dupa nume, nu i-am vazut niciodata. Cand eram mai mic am fost la un centru in Iasi si apoi la un asistent maternal. Nu imi placea la asistent pentru ca eram mai putin liber si nu aveam bani. Nimeni nu m-a invatat sa fur, fara sa vrei pui mana si ai luat. Cand vezi ca iti merge prima data, merge si a doua si a treia pana ajungi la parnaie", povesteste Andrei. De cand a ajuns in centru, pustiul a descoperit ca are o pasiune foarte mare pentru dans si chiar este foarte talentat. Cu toate acestea, el vrea sa devina constructor pentru ca simte ca acesta este un domeniu de viitor. Andrei este un copil inteligent, fiind una dintre victimele destinului. Singura lui vina ca a ajuns sa fure este ca nu a avut parte de dragostea si ocrotirea parinteasca in copilarie. "Ii multumesc lui Dumnezeu ca nu am ajuns degeaba aici. Am chinuit foarte mult de cand m-au lasat parintii. Nimanui nu ii doresc sa chinuie cat am chinuit eu", a mai spus Andrei. Cristi are o voce deosebita Cristi este un alt adolescent de 16 ani care a intrat in MRC de un an si trei luni. Pustiul are o voce deosebita si are o pasiune pentru muzica. Ii place muzica si nu de putine ori fredoneaza ritmuri de hip-hop sau de muzica usoara. La ultima serbare organizata la centru, Cristi a incantat spectatorii cu prestatia sa. Nu a furat niciodata si spune ca a ajuns in centru pentru ca a dat dovada de un comportament neadecvat. La scoala lipsea foarte mult si cand se ducea, obisnuia sa isi mai bata colegii. Baiatul a crescut intr-un centru de plasament si crede ca acest lucru i-a afectat comportamentul. Mama sa este casnica, iar tatal sau este decedat, dar acestia nu i-au fost mai niciodata aproape. "Am fost la un centru de plasament si de asta sunt asa rau, pentru ca eram liber sa fac ce vreau. Eu sunt o fire nepasatoare, nu am furat, am doar un comportament neadecvat. Muzica imi place pentru ca o ascult, imi place muzica usoara si hip-hop", spune Cristi. Pustiul nu viseaza la o cariera muzicala, desi i-ar placea acest lucru. Acum el este absolvent de clasa a VIII-a si din toamna va merge la un liceu din Iasi. Multi au tulburari de comportament Pentru ca un caz care ajunge in MRC sa aiba o finalitate pozitiva pentru minor, lucreaza o intreaga echipa. Multi dintre baietii care ajung aici provin din familii dezorganizate, cu parinti consumatori de alcool si dezinteresati de soarta copiilor lor. In cazul unora, mediul in care au trait si-a pus atat de adanc amprenta, incat lucrul cu ei devine destul de dificil. "Toti au tulburari de conduita. De multe ori ajung aici pentru ca nu au modelul familial, nu au invatat un alt mod de viata. Daca sunt indrumati, daca li se ofera o sansa sa se descurce, incep sa se schimbe. Aici vad ca este cineva caruia ii pasa de soarta lor", a spus Carmen Elena Tampau, psiholog in cadrul MRC. Varstele celor care ajung in modul sunt cuprinse intre 13 si 21 ani, pentru ca trebuie sa isi termine forma de invatamant la care sunt inscrisi. "La noi vin cu decizie din cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, dupa ce s-a pus sentinta civila. Cand ajung la noi, au o perioada de o luna de zile de acomodare in care se discuta cu ei, li se spun care sunt regulile si consecintele nerespectarii acestora", a precizat Claudia Negru, coordonator MRC.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (3)

ionut  | #72807
da sa stiti ca aceasta d-na psiolog s-a implicat cu adevarat in problemele lor personale(mai rar vezi asa oameni in sistem,exemplu d-na Carmen Timpau),in sfarsit este recunoscuta munca unui psiolog in acest sistem care momentan este foarte defect OBS acestii oameni de acest gen mai pot salva acest sistem
eu sunt rodul munci acestei doamne care a dovedit ca se poate face ceva pt oricime
TARNARU VASIL IOAN
multumesc anticipat
ionel  | #72808
sa fim seriosi...si realisti.....faceti ancheta si veti descoperi cum sta treaba....veti fi uimiti...
claudia  | #72809
daca am putea sa-i ajutam pe toti copiii cu probleme familiale, daca noi insine am fi constienti de gravitatea problemelor pe care ei le vor face in viitor si am incerca sa luam atitudine poate multe vieti s-ar schimba.
Daca acesti copii au avut nesansa de a nu avea un camin, o familie in care sa-si gaseasca dragostea si intelegerea necesara pentru a creste, macar voi cei care cititi sau stiti de oriunde de aceasta categotie defavorizata de copii, daca sunteti parinti iubiti-va intai copiii, apoi placerile voastre de adulti, supravegheati-i si discutati cu ei despre nevoile lor, despre tot ce "ii doare"......pentru ca sa nu-i pierdeti intr-o buna zii.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1660 (s) | 22 queries | Mysql time :0.038764 (s)