News Flash:

La TEPRO SA se pregateste mutarea urmatoare

17 Septembrie 1999
603 Vizualizari | 0 Comentarii
•Sindicalistii vor sesiza forurile europene in privinta neregulilor aparute in urma privatizarii •Mitingul de miercuri a fost considerat de catre sindicalisti un succes •Saptamina viitoare, biroul executiv condus de Virgil Sahleanu va incepe demersurile pentru aducerea cazului in fata Tribunalului de la Strasbourg

In ciuda amenintarilor formulate de catre conducerea administrativa a unitatii, indreptate spre participantii la manifestatia de protest de miercuri dupa amiaza, mitingul sindicalistilor de la SC TEPRO SA a avut pina la urma loc, fiind considerat de catre lideri un adevarat succes. "Mitingul din piata Palatului Culturii constituie un preambul depasit cu succes din toate punctele de vedere", a precizat Virgil Sahleanu. El considera ca "din acest moment avem unda verde pentru sesizarea Organizatiei Internationale a Muncii si a Consiliului Europei, cu privire la nerespectarea Constitutiei si a legilor Romaniei, inclusiv a conventiilor si pactelor internationale semnate de Romania, prin presedintele Emil Constantinescu si primul ministru Radu Vasile. Nu putem, si, de fapt, nici nu vrem sa organizam alte mitinguri de protest. Acestea se vor declansa la momentul oportun si cu tematica de rigoare si, repet, numai daca va fi absolut nevoie."

Sindicalistii asteapta raspunsul presedintelui si a primului ministru

In cadrul intilnirii de miercuri dupa-amiaza de la Prefectura, cu subprefectul Spiridon Cretu, delegatia sindicalistilor de la TEPRO SA i-a inminat acestuia doua memorii, catre presedintele Emil Constantinescu si premierul Radu Vasile, al caror raspuns este de asteptat sa apara la sfirsitul saptaminii viitoare. "Ne-am adresat dumneavoastra, domnule Presedinte", se scrie in prima adresa, "in nenumarate rinduri, dar ne-ati tratat cu dispret, refuzind orice dialog cu noi, refuzind a asculta strigatele noastre de durere, acestea in contradictie cu promisiunile facute la Ruginoasa. Cind ati venit ultima oara la Iasi, v-am asteptat cu flori si vorbe de bun venit, cum sade bine unor gospodari sa primeasca un presedinte al Romaniei, dar ati fugit de noi."
Pentru ilustrarea neregulilor aparute in urma privatizarii unitatii, in acest memoriu sint enumerate aspecte din bilantul financiar al firmei, la 1 septembrie aceasta inregistrind datorii de aproximativ 9 milioane de dolari si pierderi in valoare de 50 de milioane de dolari, in conditiile in care numarul angajatilor s-a redus la 1.500. Ca urmare a inregistrarii acestor nereguli, sindicalistii solicita implicarea presedintiei si a Guvernului, pentru a putea "sa stinga conflictul declansat, care pluteste inca in aer".
"Dorim imperios implicarea presedintelui Emil Constantinescu", ne-a declarat in cursul zilei de ieri Virgil Sahleanu, "deoarece domnia sa este garantul respectarii Constitutiei si, conform articolului 51 din Constitutie, este obligat sa dispuna pentru respectarea prevederilor ei." Sindicalistii doresc sa stie ce masuri au fost luate pina in prezent pentru aplanarea acestui conflict, solicitind presedintiei si premierului sesizarea Procurorului general al Romaniei.

Proteste adresate la OIM si Drepturile Omului

Raspunsul memoriilor adresate presedintiei si premierului sint asteptate pina la sfirsitul saptaminii viitoare. In cursul zilei de marti, este asteptata la Iasi sosirea juristului FNS METAROM, Valentina Contescu, pentru a se putea incepe formele de adresare a unui protest catre Organizatia Internationala a Muncii. Tot saptamina viitoare, va fi prezent la Iasi un jurist al Organizatiei pentru Drepturile Omului, pentru a consilia redactarea unui alt protest, de data aceasta catre Comisia Europeana pentru Drepturile Omului.
Mihai ANDREI
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1368 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019205 (s)

loading...