News Flash:

La terenul de rugby de la Bayonne

26 Ianuarie 2002
1260 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6569 RON (-0.0017)
USD: 4.0889 RON (-0.0087)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
De la Gigi Drobota la Gabi Brezoianu •Dupa 40 de ani si trei luni, nationala Romaniei revine cu o victorie impotriva "amatorilor" francezi La 12 noiembrie 1961, echipa de rugby a Romaniei a scapat printre degete ocazia de a invinge pentru prima data Franta, la ea acasa. Rezultatul egal (5-5) inregistrat la Bayonne a confirmat insa succesul (11-5) reusit de purtatorii "frunzei de stejar", in 1960, la Bucuresti. Mai mult decat atat, corespondentul "L'Equipe" a apreciat ca Romania avea la acea vreme aceeasi valoare cu nationala Australiei, tara care detine astazi titlul mondial. Dupa cum mentioneaza acum site-ul "www.rugby.ro", citand din presa vremii, prima repriza a meciului de la Bayonne a fost una "alba", in conditiile in care echipa Romaniei a jucat foarte bine din punct de vedere tactic. Ea a izbutit sa impuna un ritm lent jocului, iar in conditiile acestea incercarile francezilor de a strapunge apararea noastra au esuat de fiecare data. Dornici sa se revanseze intr-un mod categoric dupa esecul (5-11) de la Bucuresti, din 1960, francezii au insistat in a ataca cu treisferturile. Cum starea terenului era influentata de ploaie, ideal pentru ei ar fi fost sa joace pe inaintare. Dupa pauza, aspectul partidei s-a schimbat oarecum. Teofilovici a initiat un atac, Viorel Morariu a facut un slalom printre adversari, iar la capatul unei curse de circa 20 de metri a marcat o incercare pe care Alexandru Penciu a transformat-o (0-5, in min. 50). La putin timp dupa reusita echipei noastre, la o minge care a "topait" prin terenul nostru de tinta, Ciobanel a ezitat si Marracq a izbutit un eseu pe interceptie. Lacaze a transformat (5-5, in min. 55). La finalul intalnirii, francezii au recunoscut ca Romania a ratat o victorie istorica. De mentionat ca in echipa Romaniei a evoluat si rugbystul iesean Gheorghe Drobota, cel care astazi este prezent la aproape toate meciurile de pe teren propriu ale formatiei Poli Agro Romtelecom. Nationala tarii noastre a evoluat in urmatoarea alcatuire: Alexandru Penciu - Ion Sava, Valeriu Irimescu, Mihai Wusek, Paul Ciobanel , Rene Chiriac, Alexandru Ionescu , Viorel Morariu (tatal actualului presedinte FRR Octavian Morariu), Radu Demian, Dumitru Zlatoianu , Vasile Rusu, Anastase Marinache , Gheorghe Drobota, Nicolae Capusan si Alexandru Teofilovici. Antrenori: Nicolae Padureanu si Petre Cosmanescu. •Ne-am intors pentru o victorie Pe 23 ianuarie 2002, deci la 40 ani si aproape trei luni de la meciul relatat anterior, tot la Bayonne, nationala Romaniei a invins selectionata de amatori a Frantei cu scorul de 28-20 (28-6), despre care va relatam si in editia noastra de ieri. Sustinuta de 10.000 de spectatori, echipa gazda, supervizata de Bernard Laporte, nu a dat insa randamentul scontat in fata "tricolorilor", oaspetii castigand clar la finalul disputei, dupa o prima repriza extraordinara. Condusi de pe banca tehnica de francezul Bernard Charreyre, oaspetii au evoluat cu multa ambitie si au reusit o victorie de bun augur, dupa toate necazurile din rugby-ul romanesc de pana acum. In nationala Romaniei a evoluat si ieseanul Mihai Mocanu (Poli Agro Romtelecom), dar si Gabriel Brezoianu (Begles-Bordeaux) si George Chiriac (Farul Constanta), ultimii doi jucand la Iasi in anii din urma. La meciul de miercuri seara a asistat si Claude Saurel, antrenorul echipei Georgiei. Acesta a venit sa-si studieze viitorul adversar din Campionatul European al Natiunilor. Potrivit aceleiasi publicatii, el a putut constata aceasta noua stare de spirit a echipei Romaniei. Cu ajutorul vantului, Romania a fost superioara in primele 40 de minute, fapt dovedit si de scorul inregistrat la pauza (28-6). In tot acest timp, "stejarii" au initiat actiuni spectaculoase de atac, marcand si patru eseuri. Cum la reluare, in cincisprezecele roman au fost operate mai multe schimbari, jocul oaspetilor a scazut in consistenta, fapt care le-a permis francezilor sa revina in forta. Localnicii s-au apropiat amenintator (20-28), insa echipa pregatita de Bernard Charreyre a rezistat si a incheiat meciul cu fruntea sus. Punctele partidei au fost reusite de: Poncet 1 eseu (min. 43), Couturier 1 eseu (min. 47), Estecahandy 2 transformari si 2 lovituri de pedeapsa (min. 12 si 30), respectiv Socol 1eseu (min. 15), Brezoianu 2 eseuri (min. 23, 36), Remus Lungu 1eseu (min. 27) si 3 transformari (min. 23, 27, 36), Tofan 1 transformare (min. 15). (DT)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

RomaniaTV.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2018 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1600 (s) | 23 queries | Mysql time :0.024173 (s)