News Flash:

La UMF a inceput decimarea cadrelor didactice

8 Noiembrie 2006
2367 Vizualizari | 1 Comentarii
• Abia acum rectorul Dragomir si-a dat seama ca UMF are foarte multe cadre didactice si nu are de unde sa le dea ore • Unele cadre didactice vor fi nevoite sa renunte la slujba de la UMF decat sa primeasca cateva milioane de lei pe luna


Ieri, membrii Senatului de la Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) Gr. T. Popa, au discutat din nou statele de functiuni pentru stabilirea criteriilor de salarizare a cadrelor didactice. Abia acum, constransa de criza financiara prin care trece universitatea, conducerea institutiei de invatamant si-a dat seama de numarul mare de cadre didactice pentru care nu sunt ore. De exemplu, prof. dr. Norina Forna, decanul Facultatii de Stomatologie, are cu 200 de cadre didactice mai mult decat facultati similare din tara. In momentul de fata, la facultatea condusa de decanul Forna sunt peste 250 de cadre didactice. Pe locul doi se afla Facultatea de Bioinginerie Medicala, condusa ani buni de prof. dr. Florin Topoliceanu. Rectorul Cristian Dragomir, impreuna cu membrii Senatului, au stabilit cinci criterii de salarizare si promite ca profesorii vor avea salarii dupa munca pe care o depun. In conditiile in care la UMF s-au facut profesori, conferentiari, pe banda rulanta, cu acordul fostului rector Carol Stanciu este normal ca acum institutia sa nu poata asigura lefurile pentru toata lumea. Cei care vor suferi sunt cadrele didactice cu grad de preparator, asistent, sef de lucrari care si pana acum aveau cele mai mici salarii din UMF. Conducerea Universitatii de Medicina vrea sa discute cu fiecare cadru didactic si sa incheie cu acestia un act aditional la contractul de munca pentru cei aflati in situatia de a primi leafa la grila minima de salarizare. Daca cadrele didactice nu vor fi de acord cu acest act aditional, acestea risca sa ramana fara slujba la UMF. Rectorul Dragomir nu va ciupi nimic din salariile uriase ale profesorilor doctori, considerati de acesta somitati in domeniu medical.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Anonim  | #1646
Se cunoaste foarte bine ca inflatia de cadre didactice de la stomato a fost incurajata de prof. Burlui, cata vreme a fost decan la stomato, iar mai apoi rector. Astfel, absolut toate disciplinele, cu una-doua exceptii, isi aveau corespondentul la stomatologie. Aceasta actiune a avut dublu scop: indatorarea cadrelor didactice fata de el capo si modificarea balantei de vot piramidal (conform cartei) ca sa iasa cine voiau senatorii buclucasi la alegeri (adica tot ei). Tactica inflatiei de cadre a fost incurajata nu numai la stomato sau bioinginerie, ci si la MG. Scopuri aditionale: blocarea potentialilor rivali mai tineri, inglodandu-i intr-un ocean de impostori, yesmeni ai profesorului-sef, promovarea fiilor si fiicelor legitimi sau mai putin legitimi, a amantelor, a sotiilor. Inflatia de cadre didactive se datoreaza in buna masura si scaderii corespunzatoare cu valoarea corpului profesoral a calitatii actului de predare, precum si coruptiei, scandalurilor cu diplomele false, care au dus la scaderea drastica a numarului de studenti si implicit cresterea inutilitatii cadrelor didactice.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1421 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013811 (s)