News Flash:

La un pas de paruiala intre primar si trei medici

8 Iunie 2006
590 Vizualizari | 0 Comentarii
•Primarul comunei Lungani, Gheorghe Pricopie, a declansat un adevarat razboi intre cei trei medici care ii are in sat •Ieri, a lipsit doar putin ca medicii sa nu se ia la paruiala cu primarul •Tot scandalul a pornit de la faptul ca membrii Consiliului Local au alocat aproape tot spatiul dispensarului doar dr. Gina Vornicu, consilier local •Un grup de sateni de etnie rroma a fost prezent in curtea comunei si a facut un circ de toata frumusetea •Primarul s-a pierdut imediat in multime si nu stia nimeni incotro a luat-o

Impartirea dispensarului comunal din Lungani a declansat un scandal de proportii, care a fost la un pas de a se finaliza cu o paruiala ca in filme intre primar si cei trei medici. Tot scandalul a inceput in momentul in care medicul de familie Gina Vornicu a primit 252 metri patrati din suprafata totala a dispensarului, de 320 metri patrati, aproximativ tot imobilul. Cererea medicului Vornicu a fost aprobata in Consiliul Local, acesta fiind unul dintre consilierii comunei. Al doilea medic de familie, Virginia Rotaru, a primit 27,9 metri patrati. Medicul stomatolog Maria Arustei a solicitat 27 de metri patrati, dar a fost pedepsita de Consiliul Local si a primit doar 15 metri patrati. Primarul comunei, Gheorghe Pricopie, a declarat ca repartizarea spatiului s-a facut, dupa ce consilierii locali care nu au nici o treaba cu medicina au analizat activitatea fiecarui medic. De mentionat ca la sedinta de Consiliu Local unde s-a luat aceasta hotarare, 31 mai 2006, nu a fost invitata decat dr. Gina Vornicu. De aici si pana la conflict nu a fost decat un pas. "Am luat hotararea dupa ce consilierii au analizat activitatea medicilor, daca au fost la program si altele. Doamna dr. Vornicu a primit 252 metri patrati din toata suprafata dispensarului si restul pentru ceilalti medici si un spatiu pentru farmacie. Nu am invitat-o la sedinta pe dr. Arustei pentru ca face panarama. Consiliul local a apreciat corect activitatea fiecarui medic", a explicat primarul Pricopie. Etajul dispensarului compus din 10 spatii este al dr. Gina Vornicu, unde are o locuinta de serviciu si magazii unde sunt depozitate fel de fel de cutii.

Clanul Vornicu

Nu este un secret in comuna faptul ca soacra si socrul dr. Vornicu sunt angajati la primarie pe post de secretar si casier. Socrul acesteia a fost si primarul comunei. "Eu nu am cerut decat 27 metri patrati. Am doar cabinetul si mi-au dat doua spatii unde a fost WC. Vroiam sa fac un laborator de tehnica dentara. Toate disensiunile au culminat la impartirea spatiului. Fara nici o explicatie, ni se ia spatiul. Practic, se urmareste monopilizarea dispensarului, ceilalti urmand sa se autoelimine din lipsa de spatiu. La toate intrebarile pe care i le-am adresat primarului, acesta m-a indrumat la secretara Vornicu, care imi raspundea ca asa am hotarat ea, asa face comuna", a declarat dr. Maria Arustei. Medicul Vornicu sustine ca acest cabinet stomatologic nici nu a functionat zi de zi si dr. Arustei nu si-a facut treaba. "Dr. Arustei nu a facut serviciu. Cabinetul stomatologic nu a functionat cum trebuie. Eu sunt societate, Cabinet medical Vornicu Gina SRL, si aveam nevoie de atata spatiu. Conform autorizatiei de functionare de la Directia de Sanatate Publica, trebuie sa am 120 metri patrati si cealalta suprafata este locuinta de serviciu", a declarat dr. Gina Vornicu.
Directorul Casei de Asigurari de Sanatate, dr. Iulian Serban, a afirmat ca in aceasta comuna exista Clanul Vornicu si toata vina apartine Consiliului Local. "Doctorita Vornicu este ruda cu fostul primar. Acolo este Clanul Vornicu, care a luat tot dispensarul. Din punctul meu de vedere, toata smecheria este Consiliul Local. Doctorita Vornicu a luat atatia metri patrati pentru ca, dupa concesiune, urmeaza cumpararea si la tara metrul patrat dintr-un asemenea imobil este foarte ieftin. Toti medicii din dispensar au contract cu Casa de Asigurari", a declarat directorul Iulian Serban.

Circul rromilor

La un moment dat, in curtea primariei s-au adunat vreo 30 de locuitori de etnie rroma, care au protestat numai impotriva dr. Maria Arustei. Primarul s-a pierdut imediat in multime si nimeni nu a stiu incotro a luat-o. Protestatarii au facut un circ de toata frumusetea care a fost filmat de sotul dr. Gina Vornicu, medicul veterinar al comunei. "Pe medicul stomatolog nu il vedem la dispensar. Sa vina sa-si faca treaba. Noi trebuie sa ne reparam dintii la Iasi, pentru ca nu o gasim pe ea. Nu ne-am inscris la ea pentru ca nu era la cabinet", au spus locuitorii comunei. Medicul Arustei sustine ca unul dintre consilierii locali a imobilizat oamenii la primarie. "Asmuta lumea impotriva mea. Am avut si geamul spart la cabinet si am fost de multe ori amenintata cu bataia. Imi este frica sa vin la cabinet, ca sa nu fiu batuta. Unul dintre consilieri a adus oamenii la primarie si au fost pusi sa strige impotriva mea. Ne linseaza daca spunem ceva impotriva primarului sau dr. Vornicu. Am avut pacienti care au fugit din dispensar pentru ca au vrut sa-i bata rromii. Cum pot sa afirme ca nu am venit la cabinet, cand, conform listelor, in luna mai am avut 49 de pacienti adulti si 13 copii, iar de la inceputul acestei luni sunt 8 pacienti rezolvati si alti 6 in tratament. Am cerut si eu primarului o locuinta de serviciu in dispensar si nu mi-a dat", a declarat dr. Arustei. Celalat medic de familie, Virginia Rotaru, are o vechime de 21 de ani de munca la acest dispensar si tot de atatia ani face naveta pana la Iasi in fiecare zi, dar nu a beneficiat de o locuinta de serviciu. Aceasta consulta pacientii intr-o incapere destul de mica, unde ieri erau vreo cinci mame cu prunci in brate, inghesuite in acest cabinet unde nu aveai nici aer sa respiri. In schimb, dr. Vornicu are cabinet de consultatie adulti, cabinet de consultatie copii, sala de tratamente copii, sala de tratamente adulti, sala de vaccinuri, trei magazii.
Magda OLTEANU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1985 (s) | 24 queries | Mysql time :0.071453 (s)