News Flash:

La Universitatea "Al. I. Cuza"

30 Mai 2004
855 Vizualizari | 0 Comentarii
Studentii vor avea acces la Internet doar cu contract

•Acest lucru se va intampla din toamna, in urma reclamatiilor primite de Universitate in legatura cu fraudele electronice comise de studenti

Cei aproape 900 de studenti caministi ai Universitatii "Al. I. Cuza" conectati la reteaua institutiei vor avea din nou acces la Internet abia de la inceputul urmatorului an universitar, iar atunci doar pe baza de contract. Accesul studentilor la Internet a fost blocat in urma cu circa o luna, conducerea Universitatii luand aceasta decizie in urma numarului mare de reclamatii primite din partea unor companii din strainatate in legatura cu numeroasele fraude electronice comise de studentii ieseni. Din cate a precizat rectorul Universitatii, prof. univ. dr. Dumitru Oprea, Senatul a dezbatut si a adoptat in cursul sedintei sale de joi un stufos regulament de utilizare a resurselor informatice si comunicationale ale institutiei, regulament pus la punct de Departamentul de Comunicatii Digitale. "Regulamentul a fost redactat in stricta conformitate cu cadrele legale actuale si va fi transpus intr-un contract care va fi semnat la inceputul anului universitar atat de angajatii, cat si de studentii nostri. Fiecare va fi pus astfel in garda in legatura cu regulile care trebuie respectate in utilizarea Internetului", a explicat rectorul Universitatii. In ciuda acestor precautii, responsabilitatea pentru comiterea unor ulterioare fraude electronice de catre studenti sau angajati va cadea, conform legislatiei in vigoare, tot pe umerii Universitatii. "Analizam oportunitatea externalizarii serviciilor Internet in camine, astfel incat sa-si asume responsabilitatea firma care asigura aceste servicii. Nu stiu daca va fi mai ieftin, insa nici nu ne putem permite sa pierdem sute de mii de dolari, in eventualitatea ca vreuna din firmele fraudate de hackeri nostri ne da in judecata", a mai declarat rectorul Oprea.
(D.P.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1616 (s) | 22 queries | Mysql time :0.050228 (s)