Eveniment-Social

La Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cursurile din semestrul al II-lea vor fi reluate ca și până acum, anume în format mixt (EXCLUSIV)

Publicat: 25 ian. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
La Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași cursurile din semestrul al II-lea vor fi reluate ca și până acum anume în format mixt EXCLUSIV
Și la Universitatea "Alexandru Iona Cuza" din Iași, cursurile din semestrul al II-lea vor fi reluate ca și până acum, anume în format mixt. La Universitatea "Cuza", activitatea didactică din semestrul al II-lea se va relua pe 15 februarie. Acum, UAIC se află în plină sesiune de examene

Săptămâna aceasta, conducerea de la Universitatea „Alexandru Iona Cuza” din Iași are programată o ședință în care se va stabili modalitatea de reluare a cursurilor în semestrul al II-lea, din anul universitar 2020-2021. Cel mai probabil, conform unor surse din cadrul instituției de învățământ superior, activitatea se va relua ca și până acum, anume în format mixt. La studiile de licență și master, unele facultăți vor desfășura exclusiv față în față anumite activități, precum seminariile, lucrările practice, aplicațiile pe teren, activitățile de tutoriat, consultațiile, laboratoarele, examenele, practica de specialitate sau îndrumarea tezei de licență și disertație

Conducerea de la Universitatea „Alexandru Iona Cuza” (UAIC)) din Iași are programată o ședință în care se va stabili modalitatea de reluare a cursurilor în semestrul al II-lea, din anul universitar 2020-2021. Cel mai probabil, conform unor surse din cadrul instituției de învățământ superior, activitatea se va relua ca și până acum, anume în format mixt. La studiile de licență și master, unele facultăți vor desfășura exclusiv față în față anumite activități, precum seminariile, lucrările practice, aplicațiile pe teren, activitățile de tutoriat, consultațiile, laboratoarele, examenele, practica de specialitate sau îndrumarea tezei de licență și disertație.

Senatul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași urmează să decidă, săptămâna aceasta, cum se vor relua cursurile în semestrul al II-lea

Senatul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași urmează să decidă, săptămâna aceasta, cum se vor relua cursurile în semestrul al II-lea. Acesta este programat să înceapă pe 15 februarie. Acum, studenții sunt în plină sesiune de examene. Și aici, evaluările se fac on-line. Pe de altă parte, în cazul studiilor doctorale, vor avea loc față în față activități precum susținerea rapoartelor de cercetare, îndrumarea tezei sau cursurile și seminariile. Singura specializare la care toate activitățile didactice care au avut loc în sistem clasic, față în față, a fost cea de Teologie Romano-Catolică Pastorală, din cadrul Facultății de Teologie Romano-Catolică.

Studenții Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași vor reveni începând cu luna februarie 2021 în număr mai mare în Campusul „Tudor Vladimirescu” pentru începerea celui de-al II-lea semestru

Pe de altă parte, studenții Universității Tehnice (TUIAȘI) „Gheorghe Asachi” din Iași vor reveni începând cu luna februarie 2021 în număr mai mare în Campusul „Tudor Vladimirescu” pentru începerea celui de-al II-lea semestru. Conform sistemului hibrid aprobat în luna septembrie 2020 de Senatul TUIAȘI, studenții din anul al II-lea de la licență se decazează și continuă activitatea on-line, în timp ce la Iași vor studia atât cei din anii I, III, IV, V și VI de la licență, cât și masteranzii din anii I și II.

„Universitatea Tehnică «Gheorghe Asachi» continuă conform programului stabilit în ședința Senatului din septembrie 2020, respectiv în sistemul hibrid. Activitățle didactice și examinările semestriale s-au derulat conform programului, nu au fost decât situații izolate de trecere a acestor activități integral în sistem on-line. Activitatea la studiile doctorale continuă în același regim normal, integral on-site. Conducerile facultăților și studenții au înțeles și manageriat foarte bine situația de criză în care continuăm, din păcate, să ne aflăm”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIAȘI.

Cu privire la studiile de master, în semestrul I au învățat la Iași, on-site, în amfiteatrele și laboratoarele celor 11 facultăți, doar studenții înmatriculați în primul an al studiilor de masterat

În ceea ce privește activitatea didactică, în semestrul al II-lea, studenții din anul al II-lea, de la licență, care au fost în primul semestru la Iași pentru a desfășura activități on-site, se vor muta cu activitatea în on-line. Totodată, la Iași vor veni și studenții din anii al III-lea și al IV-lea, cât și cei din anul al V-lea de la Facultatea de Arhitectură. Aceștia se vor alătura studenților din anul I și celor din anul al VI-lea de la Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino” până la finalul anului universitar. Masteranzii din anul al II-lea li se vor alătura acum, din al II-lea semestru.

„În acest semestru vom avea cazați în campus mai mulți studenți decât în primul semestru. Însă activitățile din campus au fost coordonate foarte bine de echipa doamnei prorector Lidia Gaiginschi, cu sprijinul consistent al studenților, astfel că numărul maximum de cazuri confirmate COVID-19 a fost 6, iar numărul maximum de studenți în izolare 15. Sunt convins că revenirea în Campus a unui număr mai mare de studenți nu ne va crea niciun fel de probleme, iar în perioada vacanței se vor lua toate măsurile pentru pregătirea camerelor, în principal prin dezinfectare”, a mai precizat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.

Adauga un comentariu