News Flash:

Laborator de tratare a cancerului de prostata

27 Iunie 2008
1035 Vizualizari | 1 Comentarii
Clinica de Urologie din cadrul Spitalului Clinic C. I. Parhon va avea in curand un Laborator de brahiterapie pentru tratamentul de inalta specialitate a tumorilor de prostata. Avand in vedere faptul ca in prezent cancerul de prostata are o frecventa destul de ridicata, acest laborator vine in ajutorul bolnavilor care au o asemenea suferinta. "Noi detinem toate tipurile de rezolvare a tumorilor de prostata, dar prin noua tehnologie pot fi implantate, dupa calcule extrem de precise, ace radioactive in prostata.

Acele ucid in mod precis celulele tumorale si nu se mai face o iradiere masiva a zonei", a declarat prof. dr. Adrian Covic, managerul Spitalului Parhon. Conducerea spitalului spera sa deschida laboratorul in aceasta vara, iar trei sau cinci bolnavi sa se poata trata de cancerul de prostata in cursul acestui an. In cadrul laboratorului va exista si un salon foarte dotat in care vor fi tratati pacientii. Potrivit conducerii unitatii sanitare, costul unei astfel de interventii nu este decontat in totalitate de Casa de Asigurari de Sanatate, iar pacientul trebuie sa isi asigure singur diferenta. Durata tratamentului este in functie de fiecare pacient si de tumoarea pe care o are. Pana in prezent, pentru amenajarea spatiului, dotarea cu echipamente de protectie si a cursurilor speciale pentru medici si asistenti s-a cheltuit suma de 50.000 lei. De asemenea, in cel mult cinci saptamani, la Clinica de Urologie a Spitalului Parhon va fi adus si aparatul de radiologie care asigura imaginea caii renale blocate. "Am decis sa achizitionam acest aparat din fonduri proprii. Estimativ, valoarea aparatului este de trei miliarde de lei vechi. Am initiat demersurile de licitatie de prin ianuarie, dar a existat o contestatie si am primit un raspuns favorabil, urmand ca in cateva saptamani sa primim aparatul. Am reusit sa achizitionam aparatul cu suma de 228.143 lei", a adaugat directorul spitalului.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

rezident radioterapie  | #37837
Este discutabil ca si rezultate, deoarece nu exista un studiu comparativ pina acum intre radioterapia percutana si implantarea in prostata a "seedds"-urilor radioactive.
Metoda are si ea limitarile ei, dearece pacientul trebuie sa fie relativ tinar, sa nu aiba boli ce interfera buna coagulare a singelui si sa poata rezista unei anestezii generale. Iar volumul prostatei nu trebuie sa depaseasca 50 ml. In occident este considerata o tehnica cam costisitoare si in multe centre se prefera iradierea percutana care, in ultimii ani se face cu o foarte buna precizie, astfel incit iradierea vezicii urinare si a rectului este foarte mult diminuata si implicit si reactiile adverse consecutive....
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1308 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013103 (s)