News Flash:

Lansare - eveniment cu "Un secol de arte frumoase la Iasi"

2 August 2004
1133 Vizualizari | 0 Comentarii
Palatul Culturii va gazdui maine, de la ora 19.00, un eveniment cultural deosebit, menit sa puna in lumina o serie dintre argumentele in virtutea carora municipiul Iasi este recunoscut la nivel national drept centru cultural. Este vorba de lansarea - eveniment a albumului "Un secol de arte frumoase la Iasi", aparut sub semnatura de prestigiu a profesorului si criticului de arta Valentin Ciuca, sub egida Directiei pentru Cultura, Culte si Patrimoniu National Judetean Iasi, a Editurii Art XXI si a tipografiei Printco. Asteptata cu maxim interes de toti artistii si colectionarii ieseni, monumentala lucrare, cu un pret la fel de monumental (1,2 milioane lei), prima de acest fel din Iasi si din tara, elaborata pe parcursul mai multor ani de efort si daruire, insumeaza aproape 600 de pagini si include mai mult de 700 de ilustratii color. Traducerea textului romanesc si in limba engleza face ca albumul sa poata circula si in alte spatii culturale. Creatia celor aproape 200 de artisti catalogati reprezinta un spectacol vizual de exceptie, o veritabila istorie ilustrata a artelor vizuale iesene. Prezentarea albumului va fi realizata de acad. Razvan Theodorescu, ministrul Culturii, si de prof. univ. dr. Ion Solcanu, in prezenta autorului, care va acorda autografe.
(D.P.)
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2095 (s) | 22 queries | Mysql time :0.077773 (s)