News Flash:

Lasa-ma, papa, la mare!...

28 August 2000
1258 Vizualizari | 0 Comentarii
Mamaia 2000 este, fara indoiala, festivalul consacrarii. Este consacrarea prostiei; a imbecilitatii si lipsei de valoare a muzicii romanesti de azi. Pana acum n-am inteles nimic. Dupa hiatusul produs de statia de amplificare, cand nu mergeau microfoanele (lucru pozitiv, de altfel), am urmarit, cu destul interes, spactacolul de gala. Si am ramas cu interesul...
Nimic, nimic nu mai justifica aura celebrului festival de muzica usoara de alta data. Un artefact, dorindu-se, nici mai mult, nici mai putin, cultural, inunda urechile, si asa stresate, ale romanului. Sunt infiintate trei sectiuni: rock, pop si dance. Daca te uiti la televizor, nu stii care e rock, care e pop, care e dance. Daca esti la Mamaia, nu mai vezi nimic. Decat pe Andreea Marin, cu codite de codana, la fel de sarmanta ca pe vremea copilariei si studentiei mele. Si la fel de nevinovata.
In rest, cea mai buna formatie prezenta la festival a fost Divertis. Baieti de baieti. "M-am indragostit lulea (fara tutun, ca sa fie melodia ecologica)".
Devenind macar un pic mai seriosi, desi nu cred ca acest festival ar merita prea multa seriozitate din partea noastra, sa recunoastem ca repertoriul este lipsit de substanta si ca moda kitsch devine serioasa in cultura muzicala romaneasca. Modalitatea de a selecta interpretii si formatiile este cel putin bizara, dar mai ales improvizata. Vin la cantat toate nonvalorile, formatiile care au facut "furori" la mare, la soare, fetitele sunt goale, lasa-ma, papa la mare, vreau distractie si soare, m-am indragostit lulea, ia cu tine si inima, inima mea etc. Tot ce-i mai prost si searbad, dar bine gustat de generatiile lipsite de personalitate.
Mamaia 2000 a ajuns o improvizatie de doi lei, pe care numai Divertis o mai salveaza, dandu-i conotatia de care avea nevoie: cea de gluma.
Totusi, hai sa fim seriosi. Daca va mai aflati pe litoral, incercati la Callatis Mangalia. Suna mai bine...
Eu m-am hotarat sa infiintez o formatie, cu baieti de baieti din cartier, dupa care am sa scot un album, ca de carti m-am saturat, si am sa stau dupa blocuri, ca sa ne intelegeti mai bine. Vand o suta de mii de exemplare, imi fac vila si-mi iau masina, ma inscriu la Mamaia, urlu ca un disperat pe scena, pana se sperie bietii oameni, ma cheama la ProTV si la Antena 1, dupa care ajung vedeta si pozez in Play Bou, care e cu barbati si... ce-o mai fi. Dar vreau sa ma prezinte Andreea Marin, si sa-si faca obligatoriu, codite. Si gata. Si daca ma pun bine cu papa, ma lasa si la mare, si nu trebuie sa-i mai dedic melodii. Si la mare e misto, e gagici, soare, fetitele e goale, si pe dinlauntru, si pe dinafara.
Hai Romania!...
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1226 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014164 (s)