Cancan ultimă oră

Laura Cosoi și Smiley se întâlnesc și acum, după 10 ani de la despărțire. Actrița a recunoscut totul

Publicat: 25 mai 2022
Smiley și Laura Cosoi pe vremea când formau un cuplu
Laura Cosoi și Smiley se întâlnesc și acum, după 10 ani de la despărțire

Laura Cosoi și Smiley au format unul dintre cele mai iubite cupluri din lumea mondenă. La un moment dat, însă, cei doi au decis să pună capăt relației și să meargă pe drumuri separate.
Deși au trecut 10 ani de la despărțire și ambii și-au clădit propriile familii, actrița a dezvăluit că se mai întâlnește și acum cu fostul ei iubit, ocazional.

Laura Cosoi a recunoscut că încă se vede ocazional cu Smiley. Actrița a dezvăluit că ea și iubitul Ginei Pistol lucrează în cadrul aceleiași agenții de impresariat, motiv pentru care se întâlnesc de multe ori, întâmplător.

„Fiecare are treaba lui. Suntem în aceeași agenție de impresariat, motiv pentru care ne mai întâlnim, în diverse situații, dar nu e nimic ieșit din comun”, a declarat Laura Cosoi, pentru impact.ro.

Soțul Laurei Cosoi nu este gelos

Întrebată dacă a avut vreo discuție cu soțul ei pe seama acestui subiect, vedeta a mărturisit că partenerul ei nu a fost niciodată gelos.

„Astăzi facem zece ani de iubire. E plecat din țară, mâine se întoarce, dar sigur va pregăti el ceva. Obișnuiește să-mi facă tot felul de surprize. El culege florile din anumite locuri, face micul dejun. Sunt foarte multe lucruri. Îmi răspunde la mesaje mai vechi, eu îi scriu bilețele, iar el îmi răspunde și mi le dă după un an, doi. Le păstrează și le scoate din arhivă. El nu e deloc cu online-ul, nu e pe social-media” , a mai spus Laura Cosoi.

De ce s-au despărțit Smiley și Laura Cosoi?

Deși la acea vreme Smiley și Laura Cosoi nu au vrut să vorbească despre motivul despărțirii, bunica actriței a dezvăluit recent care au fost lucrurile care au dus la separarea celor doi. Femeia a povestit că artistul nu avea gânduri de căsătorie pe atunci, ci mai degrabă punea pe primul loc cariera.

„Replicile pe care i le-a dat el Laurei, când i-a zis să se căsătorească, nu mi-au plăcut, însă. A zis că el nu se însoară, adică nu face căsătorie și să rămână așa. Laura a zis că nu e creștinește să rămână o viață așa, până când el o să vrea să facă o căsătorie. Și apoi, Smiley ținea mult la publicitate și bani. Nu degeaba este printre primii cei mai bogați artiști. E locul întâi printre ei. Să îi fie de bine!”, a declarat bunica Laurei Cosoi, în emisiunea lui Cristi Brancu.




Adauga un comentariu