National

Lecția celui mai bogat român, Daniel Dines: «Nu merită să te chinui toată viața ca să faci bani pentru o vacanță mai frumoasă, e cel mai stupid lucru»

Publicat: 13 mai 2022
Daniel Dines este cel mai bogat român

Daniel Dines, antreprenorul român cofondator al UiPath, a acordat, la sediul din Bucureşti al companiei, un interviu pentru sifted.eu, o publicație britanică online, sprijinită de către Financial Times și specializată în tematica startup-urilor.

Dines spune că titlul de ”cel mai bogat român” i-a adus numai deservicii: ”Este lucrul pe care presa românească s-a concentrat. Nu au realizat cât de mare era UiPath. Nu au înțeles că este cea mai mare companie din România”.

Conform estimărilor Forbes, Dines are o avere estimată la 6,9 miliarde de dolari.

Dines afirmă că cel mai stupid lucru în lume pe care ar putea cineva să-l facă este să se chinuie să facă bani pentru a merge într-o vacanță mai frumoasă, și că cele mai bune lucruri pe care oamenii le pot cumpăra nu sunt, de fapt, lucruri.

”Am trăit foarte sărac atunci când eram la 20 de ani, apoi la Microsoft am trăit ca un american din clasa mijlocie, după ce m-am întors în România am trăit cu 2.000 de euro pe lună următorii zece ani.

Nu merită să te chinui toată viața pentru a avea bani, dacă vrei o vacanță mai frumoasă, acesta este cel mai stupid lucru din lume.

Am descoperit că cel mai bun lucru pe care banii îl pot cumpăra în această lume și nu sunt obiecte. Îmi plac hainele ieftine sport.

Cele mai bune lucruri sunt mentoratul și sfaturile din partea unor oameni grozavi. La fel, să ai acces la cei mai buni chirurgi, avocați, antrenori de tenis”, spune Dines.

Dines a crescut într-un sat mic din România comunistă. ”A fost cea mai fericită perioadă din viața mea”, spune el despre copilărie, când spune că juca toată ziua fotbal și tenis și înota.

Pe măsură ce a crescut a devenit un cititor însetat de cărți, și, pe la 17 ani, chiar și-a încercat talentul literar încercând să scrie un roman în stilul lui Kafka.

La câteva luni după Revoluție, în 1990, Dines s-a mutat la București, pentru a studia matematica și IT-ul, la Universitate.

Spune că a fost la câteva cursuri, dar că era groaznic, căci profesorii doar scriau formule pe tablă, iar atmosfera era plictisitoare.

După câteva săptămâni nu a mai mers la cursuri. A reușit să-și ia diploma de absolvire a facultății mergând doar la examene. În același timp a început să joace bridge și făcea bani mergând la turnee.

Dines s-a întors ulterior la facultate ca să studieze pentru a deveni ”programator teoretic”. În 2000 s-a mutat la Seattle pentru a lucra la Microsoft.

N-a reușit să urmeze ”visul american”, pentru că a avut probleme de adaptare. Avea 29 de ani și a învățat engleza în principal citind cărți despre bridge.

În timp ce mulți încercau să emigreze în SUA pentru o viață mai bună, Dines spune că venise în America dintr-un loc unde avea salariu bun. ”Nu am plecat în SUA cu ideea de a sta pentru totdeauna”, spune el.

După doar trei ani s-a întors în România. Îngrijorat că nu existau alte companii pentru care să vrea să lucreze, a venit, după alți doi ani, cu o idee: să își facă propria firmă.

Ideea inițială pentru DeskOver – cum se numea inițial UiPath – îi venise în SUA. Compania a fost cofondată cu Marius Tîrcă, acum director financiar al UiPath. Firma avea contracte din SUA pentru outsourcing software, iar acest lucru a ținut compania pe linia de plutire la început.

Antreprenorul spune că se simțea răspunzător pentru angajați.

”A fost un stagiu teribil. Nu am fost construit pentru acest tip de chin și greutăți. A fost un proces lung, câteodată dureros. Foarte periculos”, spune Dines în interviu.

Aproape un deceniu a durat acest proces. În 2016 numele companiei a fost schimbat în UiPath și tot atunci a primit o finanțare de 1,6 milioane de dolari.

”Întotdeauna am știut că avem o tehnologie bună, știam asta. După zece ani lipsiți de șansă, am avut tot norocul din lume. Ca zborul pe spatele unui unicorn”, punctează Dines.

UiPath produce ”roboți software” care automatizează sarcini simple, precum completarea de formulare. Aceasta a beneficiat de pe urma pandemiei, deoarece multe companii din lume au accelerat procesul de digitalizare.

Privind înapoi, retrospectiv, Dines zâmbește. În 2015, managerul unei companii de investiții din Londra i-a spus că o mână de români nu pot ține pasul cu companii britanice sau americane. Păstrează și acum e-mailul respectiv.

Ulterior, UiPath și-a permis chiar să refuze bani. Era vorba de o investiție importantă propusă de Masayoshi Son, fondatorul și directorul gigantului japonez de tehnologie SoftBank.

Masayoshi So i-a spus: ”Daniel, ia un miliard de dolari de la mine și după ce îl cheltui, îți mai dau un miliard”. Dar Son voia o cotă prea mare din acțiunile companiei, așa că Dines a refuzat, deoarece nu dorea ca un investitor să aibă o cotă disporporționat de mare din portofoliu.

Ulterior, SoftBank a investit 300 de milioane de dolari în rivala Automation Anywhere.

În ciuda faptului că UiPath are acum birouri în 40 de țări și sediul principal la New York, compania menține legături ferme cu România, menționează publicația britanică.

Un sfert dintre angajați sunt români, iar Dines se gândește să facă din București un centru pentru talentele din Europa, în contrast cu ce se întâmplă în România, de unde majoritatea celor dotați părăsesc țara.

”Cel puțin jumătate dintre oamenii cu care am crescut au părăsit România”, spune Dines.

Consideră că cea mai frumoasă parte a muncii sale e că trebuie să călătorească mult. Înainte de pandemie, nu stătea mai mult de două săptămâni în același loc.

Era la New York când pandemia a început și s-a întors în Europa abia în luna iulie a anului trecut. De atunci, nu a mai plecat.

”Am stopat regimul de călătorie deoarece îmi afecta corpul. Aveam cu zece kilograme în plus. Am început să fac mai mult sport”, se confesează el.

Spune că acum joacă tenis în majoritatea zilelor și are un echilibru mai bun între viață și muncă.

”Am posibilitatea să mă deconectez. Dacă mă simt obosit, mă odihnesc. Pot să îmi fac singur programul, oamenii își fac programele lor după programul meu”, spune Dines.

”La începutul pandemiei a fost greu pentru UiPath”, spune Dines, din cauza faptului că angajații lucrau de la distanță.

”Investitorii noștri ne-au spus că ratarea cu 30% a țintelor este noua normă, iar 50% va fi media. Eu am spus: «Dacă ratăm cu 50% suntem practic morți și trebuie să concediem jumătate de companie pentru a supraviețui»”, spune Dines.

În ciuda averii pe care a dobândit-o, Dines nu cheltuie exagerat și susține că vrea să doneze cea mai mare parte din ea. În urmă cu doi ani, UiPath a înființat o fundație pentru a ajuta copiii săraci din România.

Publicația britanică scrie că Dines are un bucătar personal grec. ”Îmi place mâncarea bună, îmi place vinul bun sau whisky-ul”, spune antreprenorul, printre îmbucături.

Mâncarea sa favorită este friptura de vită Kobe sau sushi cu whisky Macallan.

 




Adauga un comentariu