News Flash:

Legarea de glie

12 Octombrie 2007
1261 Vizualizari | 1 Comentarii
Alexandru Dobrescu
S-a gasit, in fine, solutia ca sa nu ne mai pierdem mintile. Si autorul epocalei descoperiri este un vrednic barbat al ceasului de fata, cu care e musai sa ne mandrim ca avem privilegiul de a fi contemporani. E drept ca nimeni nu l-ar fi banuit capabil de asa ceva. Dimpotriva, cei mai multi, inclusiv subsemnatul, presupuneam ca sub tipica-i infatisare de contabil se ascunde chiar un contabil, pentru care universul vizibil nu trece de coloanele de cifre si numerele de cont, iar mecanismele vietii se concentreaza in cele patru operatii aritmetice. Nu-i mai putin adevarat ca nici presupusul contabil n-a miscat un deget ca sa ne usureze mai dreapta-i cunoastere. Dimpotriva, a facut tot ce i-a stat in puteri, dupa ce hazardul politic l-a proiectat peste noapte in fotoliul de ministru, ca sa ne intareasca impresia dintai, iesind la rampa cu declaratii de un impecabil ilogism, luand - in numele reformarii sistemului - hotarari macar la fel de aberante, puse in aplicare cu o incapatanare comica in tragismul ei, izbutind in putina vreme sa desavarseasca haosul din cuprinsul domeniului chemat sa-l pastoreasca. Unii erau de parere ca toata aceasta galagie reformista era menita sa mascheze crasa nepricepere a individului si sugerau trimiterea lui unde intinsa-i pricepere il recomanda, la o intreprindere de interes comunal cu maximum trei angajati.

Altii, in schimb, vedeau in ministrul calcator in strachini un smecher oarecare, pus, ca si distinsii sai colegi de cabinet, pe capatuiala, activitate spre a carei optima ducere la bun sfarsit era de trebuinta aruncarea in ceata groasa a sistemului sanitar. Doar premierul - intuise capacitatile latente ale socotitorului de cooperativa - a avut taria de a ignora corul asprelor critici si batjocuri, lasandu-si protejatul sa-si faca mendrele pe mai departe, trecandu-i cu vederea prostiile in speranta ca, probabil, intr-o zi, va arata el ce-i poate mintea. Si bine a facut, pentru ca, altfel, n-am fi avut norocul sa asistam la nasterea stralucitei idei ce mi-a prilejuit inseilarea acestui modest elogiu.
Despre ce este vorba? Sunt ani la mijloc de cand barbatii politici se tanguie ca tinerii inzestrati nu au alt ideal decat sa paraseasca tara, ca sa lucreze pe alte meleaguri, unde priceperea si cunostintele le sunt pretuite cum se cuvine. Iar golirea Romaniei si de inteligente si de meseriasi ar putea fi oprita - admit dumnealor - numai asigurandu-li-se venituri pe masura valorii personale. Evident ca, unanimi in aceasta privinta, ingrijoratii nostri barbati politici nu au cutezat a trece de pragul constatarilor, motivand - daca ii intreba cineva - ca nu sunt bani. Explicatie greu de contestat dupa optsprezece ani de jafuri ca-n codru.
Si atunci mult hulitul ministru al Sanatatii n-a mai rabdat si si-a dat masura. El si-a amintit din putina istorie invatata in gimnaziu cat de eficienta era munca sclavilor din indepartata antichitate ori a iobagilor din veacul de mijloc, in schimbul careia nefericitii primeau exact atata cat sa nu moara de foame. Si a propus drept solutie a gravei situatii actuale din sistemul sanitar legarea de glie a profesionistilor, respectiv a medicilor. Acestia nu vor mai pleca in strainatate, pentru simplul motiv ca nu vor mai fi lasati sa plece. Sau, daca vor tine mortis, vor trebui sa achite mai intai contravaloarea studiilor.
Sa recunoastem ca o idee asa de desteapta nu ne-ar fi trecut prin cap niciodata. Si sa mai recunoastem ca punerea ei in opera va garanta necesarul de personal medical intern fara vreo cheltuiala suplimentara de la buget. Sunt, de altminteri, incredintat ca ea va fi imediat imbratisata si de alte ministere, asigurand mana de lucru calificata in viitorul deceniu, si ca istoria o va trece pe selectivul ei raboj sub numele de "legatura lui Nicolaescu".
Mi-as permite, totusi, o sugestie: aceea ca, la incheierea studiilor, absolventii sa fie dati in urmarire generala. Pentru ca nu cumva vreunul sa incerce a parasi tara fara incuviintare.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

NANA  | #20112
Totusi, avem nevoie de doctori, nu credeti ? Nu toti romanii isi permit sa se trateze in strainatate ! Sigur ca se pot gasi si solutii mai bune pentru a-i convinge sa ramina in tara !
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1606 (s) | 24 queries | Mysql time :0.040551 (s)