News Flash:

Legaturile interlope ale patronul de la Siraj

30 Ianuarie 2005
1408 Vizualizari | 0 Comentarii
•Artizanul dosarului de evaziune fiscala cu zahar din Republica Moldova a iesit curat ca lacrima •Implicatiile concernului Unicom la Iasi poarta semnatura patronului de la Siraj, Ahmad Al Deiri

Sumele de bani de care are nevoie patronul de la Siraj pentru a construi ansamblul de locuinte au in acest moment surse care nu au fost prezentate in planul cu care acesta va incerca sa ii induplece pe consilierii locali sa-i acorde aprobarile necesare. Acest lucru nu il impiedica pe Al Deiri sa propuna cat mai multe proiecte de acest gen, pe care le realizeaza cu aportul mai multor firme de leasing, printre care si firma lui Marian Fatu, arestat si anchetat in urma cu doi ani de zile, pentru dare de mita. Astfel, Marian Fatu a fost anchetat in cazul cetatenilor germani Donath Rudi si Gerdes Knud Gunter, care au incercat sa mituiasca conducerea RADET Bucuresti pentru obtinerea unor contacte cu una dintre firmele reprezentate de acestia. Din datele prezentate la data anchetei a reiesit ca Marian Fatu a primit intial mai multi bani in mana, dupa care a deschis un cont in care acestia au facut platile pentru spaga pe care urma sa o ia conducerea RADET. Desi s-a stabilit ca, in perioada 1998 - 2002, cei doi germani, in baza unei rezolutii infractionale unice si prin intelegere cu Marian Fatu si Gabriel Carali, au oferit mai multor persoane din conducerea RADET, in mod repetat, sume mari de bani, precum si alte bunuri, care in echivalent depasesc suma totala de 100 mii Euro, cazul a ramas in pom. Banii si bunurile au fost remise pentru incheierea si derularea unui contract economic intre societatea pe care o reprezentau nemtii si Regia de Termoficare Bucuresti, precum si pentru asigurarea ritmicitatii in platile ce trebuiau facute firmei germane pe baza relatiilor contractuale existente. Cu toate ca in 2002 Parchetul National Anticoruptie a emis mandate de arest preventiv pentru 30 de zile pe numele lui Marian Fatu, administrator in acel moment al societatii comerciale Mar-Flor SRL Bucuresti, acesta a scapat basma curata din lipsa de probe clare, deruland mai apoi contracte importante cu alta firma, MTS Leasing, firma cu care lucreaza in acest moment Ahmad Al Deiri, patronul de la Siraj, la blocul pe care acesta il construieste langa complexul a carui proprietar este.

Ramificatia Unicom

Scandalul declansat de ancheta politistilor ieseni cu trei ani in urma, in legatura cu importurile de pacura pentru Termoelectrica, a ramas fara finalitate si a luat amploare. Desi a fost si mai este cercetata pentru contrabanda, firma Unicom Holding SA, infiintata de Constantin Iavorski, om de afaceri basarabean, fost ministru al energiei in Guvernul de la Chisinau, este in continuare in carti pentru a livra si in acest an o buna parte din pacura necesara incalzirii Romaniei si a judetului Iasi, prin SC CET Iasi SA. Acest lucru nu ar trebui sa mire pe nimeni, avand in vedere ca de cand face afaceri in Romania (prin fosta CONEL si urmasii acesteia - n.r.) firma fostului ministru moldovean a devenit o adevarata putere, incasand sume de ordinul sutelor de milioane de dolari de la statul roman. Acesta a reusit de asemenea sa-i coopteze in afaceri pe fosti sau actuali functionari din domeniul energetic. La tot acest circ evazionist, Al Deiri a avut si el o mare contributie, fiind, alaturi de fosta sotie, reprezentantul pe Iasi al firmei Unicom, cu care a derulat tranzactii de zeci de milioane dolari, prin marfurile aduse din Republica Moldova, printre care cel mai cunoscut caz este cel al importului de zahar care a facut obiectul dosarului clasat de catre procurorii de la Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi in 2002.
Gelu JIREGHIE
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1316 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020008 (s)

loading...