National

Legea privind alegerile parlamentare, adoptata de Senat

Publicat: 04 iun. 2015
1
Senatul a adoptat miercuri, 3 iunie, propunerea legislativa privind alegerea Senatului si a Camerei Deputatilor si pentru functionarea Autoritatii Electorale Permanente (AEP), initiata de mai multi parlamentari PSD, UNPR, PC, PNL, UDMR si minoritati. In timpul dezbaterilor din plen, vicepresedintele social-democrat al Senatului Ioan Chelaru a solicitat presedintelui de sedinta, social-democratul Cristian Dumitrescu, sa supuna votului un amendament prin care atat in titlul, cat si in cuprinsul legii referirea la Senat sa primeze celei privind Camera Deputatilor.
„Amendamentul se refera la inversarea celor doua denumiri ale Camerelor in continutul legii si al tuturor articolelor, adica ‘Propunerea legislativa pentru alegerea Senatului si Camerei Deputatilor’. (…) Propun sa facem aceasta inversare, Senatul avand statut de Camera superioara”, a declarat Chelaru, propunerea acestuia fiind adoptata de plen cu 102 voturi pentru. Senatorul PNL Puiu Hasotti a sustinut ca prin adoptarea propunerii de lege privind alegerile parlamentare se revine la „normalitate”.




Adauga un comentariu