Actualitate

Legume care nu trebuie cultivate împreună. Ce perechi nu vor da randament dacă sunt combinate

Publicat: 12 mai 2020
Legume care nu trebuie cultivate împreună
Grădinăritul este un mod de viaţă care a început să prindă teren chiar și la oraș

Legume care nu trebuie cultivate împreună. Grădinăritul este un mod de viaţă în multe locuri din România și a început să prindă teren chiar și la oraș. Fie că ai o grădină mică ori ai un teren mai mare și trăiești din agricultură, e bine să ştii cum se combină culturile. Și aceasta deoarece unele legume nu ar trebui să stea în preajma altora. Dacă respectăm unele reguli simple, culturile noastre vor da randament maxim.

Locurile în care plantăm legume în grădină ar trebui alese cu grijă. Și aceasta deoarece amplasarea lor nu se face la voia întâmplării ci după anumite reguli. Astfel, o alăturare greșită a unor plante sau legume poate compromite toată producția. Ideal ar fi să așezăm legumele în grădină aproape de „prieteni” și la distanță de „dușmani”. De exemplu, roșiile nu trebuie cultivate lângă castraveți, ci de preferat în compania morcovului, pătrunjelului și mărarului. Și aceasta deoarece acestea din urmă atrag gărgărițe, călugărițe și păianjeni care se hrănesc cu dăunătorii roșiilor.

Așadar, atunci când pregătim grădina trebuie să ținem cont cum învecinăm plantele și legumele. Și aceasta pentru că unele plante protejează anumite culturi de boli şi dăunători. Astfel, vom obţine mult mai ușor legume sănătoase, fără a fi nevoiți să le stropim cu chimicale.

Legume care nu trebuie cultivate împreună

În cele ce urmează vă prezentăm ce perechi de legume nu cresc bine dacă sunt cultivate împreună. Așadar, nu le combină pentru că nu vore da randament și nu te vei alege cu mai nimic din ce ai semănat.

– Roşiile şi cartofii. Aceste culturi sunt sensibile la aceleași boli și sunt atacate de aceiaşi dăunători. Așadar e la mintea cocoșului de ce trebuie ținute departe una de alta aceste culturi.

– Porumbul şi roşiile. Ambele pot avea aceleaşi infecţii fungice. Când sunt plantate una lângă alta, paraziții le atacă fără niciun efor și le distruge ușor.

– Castraveţii şi salvia. Castravetele nu agreează plantele aromate, iar parfumul acestora din urmă le poate modifica gustul. Cel mai bine ar fi să eviție plantarea castraveţilor lângă salvie, busuioc, rozmarin, mărar sau pătrunjel.

– Ridichile şi isopul. Această plantă medicinală afectează ridichile, așa că evită alăturarea lor.

– Ceapa şi mazărea. Dacă la mâncare, ceapa și mazărea sunt o combinație savuroasă, nu la fel se întâmplă și în grădină. Și aceasta deoarece rădăcinile cepei vor suge nutrienţii din rădăcinile de mazăre!

Legume pe care trebuie neapărat să le ai în grădină

– Salată. Se cultivă uşor, creşte destul de repede și este importantă pentru un regim de viaţa sănătos. Răriți din frunze când vreți să consumați, iar planta va produce în continuare.

– Roşiile. Dacă sunt crescute natural în propria grădină, aceste legume au nenumărate beneficii pentru sănătate.

– Ardeii. Graşi sau iuţi, nu trebuie să lipsească din nicio grădină. Cu ajutorul lor puteți crea o diversitate de arome și gusturi în grădină.

– Castraveții sunt printre legumele cele mai importante din orice grădină. Aceștia au numeroase beneficii nutriţionale fie adăugaţi proaspeți în salate ori murați pentru sezonul rece. Să nu uităm nici de apa cu castraveți, nemaipomenită pentru slăbit și detoxifiere.

– Vinetele. Deosebit de gustoase, fie că le transformăm în salată ori în zacuscă, pentru sezonul rece.

– Busuiocul este ideal pentru orice grădină. Adaugă un gust deosebit salatelor și sosurilor, iar în grădină, vara, veți avea un parfum plăcut.

Aplicarea acestor cunoştinţe vă poate aduce recolte mai bogate cu mai puțin efort pentru combaterea dăunătorilor. Și, extrem de important, evitați aplicarea tratamentelor chimice și obțineți culturi sănătoase.

Așadar, dacă aveți ca pasiune grădinăritul, trebuie să țineți cont că există legume care nu trebuie cultivate împreună. Totodată, alte plante și legume fac casă bună ajutându-se unele pe altele.




Adauga un comentariu