Economic Local

Legumicultorii din Iași sunt interesați de Programul de minimis la legume derulat în acest an! Cererile mai pot fi depuse la APIA până pe 20 iulie 2021

Publicat: 23 iun. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Legumicultorii din Iași sunt interesați de Programul de minimis la legume derulat în acest an Cererile mai pot fi depuse la APIA până pe 20 iulie 2021
Programul de minimis la legume se va derula, în acest an, până pe data de 20 iulie 2021: producătorii pot obține un ajutor financiar în valoare de 2.000 de euro la hectar

Legumicultorii din Iași au depus primele cereri în Programul de minimis la legume, unde pot obține 2.000 de euro la hectar. Producătorii care cultivă roșii, castraveți, vinete, ardei, varză în spații protejate pot solicita ajutoarele financiare până pe data de 20 iulie 2021

Producătorii de legume din Iași au depus până acum 11 cereri în Programul de minimis la legume, derulat în acest an până pe 20 iulie 2021. Documentele se depun la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), iar sprijinul acordat este de 2.000 de euro la hectar, sumă mai mică față de cea obținută de producători în anul 2020. Programul din acest an a suferit o serie de modificări, cea mai importantă constând în faptul că sprijinul poate fi accesat pentru mai multe tipuri de legume. Pentru fiecare categorie în parte este stabilită o producție minimă ce trebuie valorificată cu acte.

Banii se acordă pentru o cultură și o suprafață de minimum 1.000 de metri pătrați, respectiv pentru fiecare cultură de roșii, castraveți, vinete, ardei sau varză. Solicitanții trebuie să dețină un cod unic de înregistrare la APIA înainte de a depune cererea pentru ajutorul de minimis la legume. Producțiile minime sunt cuprinse între 1.600 de kilograme la ardei gras și lung și 8.500 de kilograme – la tomate. Controalele în exploatații vor fi făcute cu echipe mixte, formate din reprezentanți ai APIA și ai Direcției Agricole Județene Iași.

Producătorii de legume ieșeni pot obține ajutorul de minimis pentru roșii, castraveți, vinete, varză sau ardei

Programul de minimis la legume derulat în acest an este fostul Program „Tomata”, care a avut succes la Iași, în perioada 2017-2020. Legumicultorii au dezvoltat mici afaceri de succes cu banii obținuți de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Aceștia au investit în afacerile din mediul rural aproape un milion de euro, pentru fiecare hectar obținând 3.000 de euro.
Legumicultorii au solicitat anul trecut acordarea ajutoarelor financiare pentru mai multe tipuri de legume, nu doar roșii, întrucât era un surplus de producție, iar unii dintre aceștia rămâneau cu legumele nevândute. Drept urmare, programul a fost modificat și, astfel, producătorii pot obține bani pentru roșii, castraveți, vinete, varză sau ardei. Legumicultorii pot să obțină sprijinul financiar numai pentru un singur tip de cultură. Astfel, trebuie să solicite ajutorul pentru minimum 1.000 de metri pătrați cultivați fie numai cu ardei, fie doar cu roșii, castraveți, vinete sau varză.

Tinerii fermieri din Iași pot investi fonduri europene în serele cu legume

Ieșenii care s-au întors din diaspora în localitățile natale și vor să obțină fondurile nerambursabile pentru instalarea ca tineri fermieri pot depune cererile în continuare pe site-ul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Termenul-limită este 10 iulie 2021, până în prezent fiind depuse 12 cereri din Iași. Pragul de calitate pentru perioada mai-iulie este de 25 de puncte. Sprijinul public acordat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2020 în Submăsura 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri – diaspora este 100 la sută nerambursabil, în valoare de 40.000 de euro sau de 50.000 de euro, în funcție de dimensiunea exploatației agricole.

Finanțarea li se acordă tinerilor fermieri în două tranșe: 75 la sută din cuantumul sprijinului la semnarea contractului de finanțare și 25 la sută din cuantumul sprijinului în funcție de implementarea corectă a planului de afaceri, fără a depăși 3 ani (5 ani, pentru exploatațiile pomicole) de la semnarea contractului de finanțare. În perioada 2014-2020 au fost depuse peste 300 de proiecte europene în această submăsură, aproximativ 30 la sută dintre acestea fiind pentru investițiile în serele cu legume din mediul rural.

Adauga un comentariu