News Flash:

Lehuza are nevoie de o atentie deosebita din partea apropiatilor

18 Decembrie 2006
6237 Vizualizari | 0 Comentarii
Lehuza are nevoie de o atentie deosebita din partea apropiatilor
• Depresia de dupa nastere este determinata, pe de o parte, de o serie de modificari hormonale bruste, ce apar dupa nastere, dar si de absenta sprijinului din partea familiei, partenerului, prietenilor sau a unei depresii mai vechi • Fara tratament, depresia postpartum poate dura si un an de zile, avand efecte negative atat asupra mamei, cat si a copilului • Prin consilierea unui psiholog, pacienta este ajutata sa-si schimbe felul de a gandi si a simti, iar consilierea interpersonala, care se concentreaza pe relatie si pe adaptarile necesare conditiei de a avea un nou nascut, ofera suport emotional si asistenta pentru rezolvarea problemelor, dar si stabilirea unor scopuri


O femeie din opt este afectata in primele luni de dupa nastere de o forma de depresie, cunoscuta ca depresia postpartum. Acest tip de depresie poate aparea si dupa un avort spontan, nastere cu fat mort sau adoptie. Netratata, aceasta afectiune poate avea efecte nedorite, iar in unele cazuri poate duce pana la dezvoltarea unor simptome psihotice. Din cele declarate de medici reiese ca depresia postpartum este determinata, pe de o parte, de o serie de modificari hormonale bruste care apar dupa nastere, dar si de absenta sprijinului din partea familiei, partenerului, prietenilor sau o depresie mai veche.

Simptome

Medicii sustin ca un anumit grad de insomnie, iritabilitate, plans, sentimente de coplesire si modificari de dispozitie sunt normale in primele zile de dupa nastere. Aceste stari ating de obicei un maxim in ziua a patra si dispar in mai putin de doua saptamani, cand modificarile hormonale se atenueaza. Starea este comuna, jumatate dintre femei au temporar depresie medie, care alterneaza cu stari de fericire, dupa nastere. Totusi, sunt situatii in care simptomele dureaza si cateva luni de zile. Din spusele medicilor reiese ca depresia postpartum se caracterizeaza prin cinci sau mai multe simptome depresive, cum ar fi sentimente de anxietate, absenta placerii din toate sau aproape toate activitatile zilnice, oboseala extrema, senzatie de pierdere a energiei, probleme de somn, scaderea apetitului, sentimente de lipsa de valoare, vinovatie, dificultati in concentrarea atentiei si in luarea de decizii, ganduri despre moarte. Unele femei cu depresie postpartum au ganduri infricosatoare ca isi vor rani bebelusul. Fara tratament, depresia postpartum poate dura si un an de zile, avand efecte negative atat asupra mamei cat si a copilului. Astfel, s-a constat ca bebelusii mamelor depresive tind sa fie mai putin atasati si, de asemenea, dezvolta o incetineala in comportament, limbaj si dezvoltare mintala.



Ajutorul psihologului

In cele mai multe cazuri, acest tip de depresie se trateaza imbinand medicatia antidepresiva cu terapia cognitiv-comportamentala, adica o forma de consiliere atat pentru pacienta, cat si pentru partenerul acesteia. Terapia cognitiv-comportamentala ajuta pacienta sa-si schimbe felul de a gandi si a simti, iar consilierea interpersonala, care se concentreaza pe relatie si pe adaptarile necesare conditiei de a avea un nou nascut, ofera suport emotional si asistenta pentru rezolvarea problemelor, dar si stabilirea unor scopuri.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

simptome ajutorul psihologului
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1500 (s) | 22 queries | Mysql time :0.023236 (s)