Funny

Leii romanesti, printre cei mai murdari bani din lume. Ce s-a descoperit pe bancnote

Publicat: 20 sept. 2019

Putini si cam fara valoare, leii romanesti, sunt si printre cei mai murdari bani din lume. Cel putin asta arata un studiu facut de o universitate din Olanda.

Cercetatorii au demonstrat ca plasticul din care sunt facute bancnotele noastre favorizeaza bacteriile si ajuta la transmiterea acestora, mai mult decat se intampla in cazul: monedei euro, a dolarului si chiar a rupiei indiene.

Studiul, considerat de comunitatea stiintifica – amuzant, ne reaminteste, totusi, un lucru important: sa ne spalam pe maini, or de cate ori umblam cu banii.

Trecuti din mana in mana, numarati cu degetele umezite in gura, lasati pe tejghele, banii sunt printre cele mai murdare obiecte.

Asta banuiam, insa cercetatorii de la Universitatea Radboud din Olanda au demonstrat mai mult. In cadrul unui studiu, ei au tratat euro, dolari americani si canadieni, kuna croate, lei romanesti, dirhami marocani si rupii indiene cu o solutie ce continea trei bacterii rezistente la tratamentul cu medicamente.

Banconotele au fost bine uscate, apoi biologii au verificat daca microorganismele au rezistat pe ele. Surpriza: in cazul banilor romanesti, toate cele trei bacterii erau prezente pe bancnote dupa 3 si dupa 6 ore de la uscarea solutiei. Mai mult, leul a fost singurul care prezenta culturi de enterococi a doua zi dupa uscare.

Cercetatorii spun ca diferentele constatate nu au legatura cu conditiile de mediu sau cu nivelul de igiena al oamenilor, caci in cadrul experimentului toate bancnotele au fost tratate identic. Asadar, explicatia ar fi materialul din care sunt facute.

Andreea Moldovan, medic: ”Mergem sa cumparam un covrig pe care apoi il mancam pe strada, e deja lantul inchis, nu trebuie mai mult decat sa mananci cu mainile cu care atingi banii, e suficient. Majoritatea virusurilor care dau boli diareice se transmit prin maini murdare, dar pot sa dea si angine, pneumonii diverse boli ORL care se transmit prin maini murdare de la bani”.

In multe tari, bancnotele sunt facute din fibre de bumbac, combinate cu in sau alte materiale textile si tratate cu substante care le confera rezistenta. Noi folosim bani din plastic, mai durabili si mai usor de securizat. Aceasta alegere ar putea contribui insa la raspandirea bolilor in comunitate, atrag atentia cercetatorii olandezi. Singura solutie e, momentan, spalatul temeinic pe maini.

Barbat: Porti manusi, spalat bine cu apa si sapun.
Reporter: Sunt periculosi?
Barbat: Da, pentru ca mananci, aici trebuie sa fii protejat cu manusi.

Studiul olandezilor a fost ironizat de comunitatea stiintifica internationala si chiar a primit un premiu care parodiaza celebrele distinctii Nobel. Ceremonia a avut loc, totusi, la Universitatea Harvard, iar savantii atrag atentia ca unele cercetari ce par caraghioase, pot duce la descoperiri importante.



loading...

Adauga un comentariu
Anunturi bzi.ro Adauga anunt gratuit