Secretele istoriei

Lenin și Stalin, îndrăgostiți până peste cap 

Publicat: 07 feb. 2020

Lenin și Stalin, îndrăgostiți până peste cap. În biografia lui Lenin există o femeie pe care acesta ar fi iubit-o cu adevărat. Frantuzoaica Inessa Armand (1874-1920), o comunistă propagandistă care a trăit mai mult in Rusia.

S-a întâlnit cu Lenin în 1908, stabilind împreună activitatea organizațiilor de stânga din Occident.  Hăituită și arestată, Inessa a reușit să scape și a locuit cu Lenin și soția lui un timp, prin 1913, în Galicia (la graniță dintre Polonia și Ucraina).  “Iubita” lui Lenin a fost foarte activă în guvenrul provizoriu, odată cu abdicarea lui Nicolae al II-lea. Această s-a stins din cauza holerei în anul 1920 în Caucaz la doar 46 de ani.

Lenin și Stalin, îndrăgostiți până peste cap

Stalin (1878-1953) a avut două neveste. Prima nevastă a fost Ekaterina Svanidze (originară tot din Georgia), cu care s-a căsătorit în 1906, la o biserică din Tiflis. Potrivit relatărilor lui Stalin, Ekaterina a fost o marea să iubire. Odată cu moartea ei prematură, în 1907 (la 22 de ani), și-a pierdut „toata căldură umana”. De altfel, rudele ei au pierit în timpul „Marii purificari” ordonate de Stalin…

A două nevastă a fost Nadejda Alliluieva (1901-1932), cu care s-a însurat în 1919. Stalin fusese ascuns de tatăl ei, după evadarea din Siberia – așa s-au cunoscut. După o petrecere, ea a fost găsită moartă, în 1932. Oficial din cauza unei apendicite…

Avea 31 de ani și unele bănuieli neconfirmate îl acuza pe Stalin de acel deces subit.



loading...

Adauga un comentariu