News Flash:

Lesinat de foame

14 Iulie 2004
898 Vizualizari | 0 Comentarii
Un tanar a lesinat de foame, la Hala Centrala, in urma cu doua seri. Florin Simion, in varsta de 29 de ani, din Galati, a fost transportat la Spitalul "Sf. Spiridon", starea de sanatate a acestuia fiind serios afectata din cauza faptului ca barbatul nu mai mancase nimic de doua zile. "Intr-adevar, in urma investigatiilor medicale efectuate, s-a constatat ca pacientul nu mancase de doua zile, acesta lesinand din cauza ca era nemancat, organismul fiindu-i foarte slabit. Deasemenea, si glicemia ii era scazuta. Prin urmare, i-am administrat perfuzii si i-am dat de mancare, acesta revenindu-si in fire", a precizat dr. Diana Cimpoesu. Tanarul a plecat ieri dimineata la Galati, banii de drum fiindu-i oferiti de unul dintre medicii spitalului. "Pacientul fusese la munca in Ungaria. Dupa ce a revenit recent in tara, la Oradea, i-au fost furate actele si banii. Apoi a pornit spre Galati, unde locuieste, si, din cauza ca nu mai avea bani de mancare, nu s-a mai hranit vreo doua zile. Barbatul a declarat ca i-a fost rusine sa ceara de la cineva sau sa cerseasca bani sau mancare, astfel incat, la Iasi, a lesinat de foame. A mai spus ca a fost boxer de performanta in trecut. Dupa musculatura dezvoltata si palmele muncite, nu ar fi exclus sa fi avut dreptate", a adaugat dr. Diana Cimpoesu.
Alex PALADE
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1222 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014029 (s)