News Flash:

Liberalii someaza Primaria sa repare soselele din oras

17 Martie 2003
636 Vizualizari | 0 Comentarii
Municipalitatea asteapta o furtuna de nisip care sa acopere gaurile din strazi

•Zeci de miliarde de lei se ingroapa anual in strazile Iasului •Cu toate acestea, soferii continua sa-si distruga autoturismele din cauza gropilor din asfalt

Circulatia rutiera a devenit un adevarat cosmar pe raza municipiului Iasi, deoarece lucrarile de plombare a strazilor efectuate de Primarie in ultimii doi ani au fost de o calitate foarte slaba, avertizeaza consilierul liberal Radu Prisecaru. "Iasul arata ca o Baba Cloanta fara dinti, careia i-au cazut si plombele. In municipiul Iasi trebuie sa faci slalom cu masina", a declarat Radu Prisecaru.
Pe langa faptul ca nu a facut nimic la timpul potrivit pentru a strange zapada de pe strazi, Primaria nu se mobilizeaza nici in prezent pentru a le repara rapid, astfel incat circulatia rutiera sa se desfasoare in bune conditii. "Primaria nu a facut nimic sa stranga zapada. Mormane de zapada au stat in aceasta iarna in mijlocul intersectiilor. Acum zapada s-a topit si probabil ca Primaria asteapta o furtuna de nisip pentru a astupa gropile de pe strazi", a spus Prisecaru.
Consilierul liberal a cerut municipalitatii o situatie cu toate lucrarile de reparatii la strazi pe care le-a facut Citadin in ultimii doi ani, pentru a verifica modul cum Primaria a cheltuit banii publici in acest domeniu. Respectiva cerere a fost justificata de faptul ca municipalitatea a cheltuit in acesti doi ani zeci de miliarde de lei pentru reparatii la strazi si, cu toate acestea, sunt in prezent pline de gropi. "In baza legii privind liberul acces la informatie, voi cere sa mi se dea o situatie cu lucrari privind reparatia strazilor. Vreau ca pentru fiecare strada in parte sa mi se spuna in ce perioada si cat s-a cheltuit pentru reparatii", a mai precizat Prisecaru.
Liberalii cer ca lucrarile de investitii si reparatii la strazi sa fie scoase urgent la licitatie si sa se renunte la incredintarile directe spre executie catre Citadin, asa cum a procedat Primaria pana acum. Mai mult, liberalii vor sa stie ce lucrari au efectuat in folosul comunitatii cetatenii ce beneficiaza de venitul minim garantat, avand in vedere ca situatia strazilor si a curateniei din oras se afla intr-o stare dezastruoasa.
In alta ordine de idei, liberalii vor ataca in instanta hotararea Consiliului Local de rezervare a benzilor de pe marginea strazilor in exclusivitate pentru circulatia troleibuzelor. Aceasta deoarece municipalitatea nu s-a ingrijit pana acum sa le asigure iesenilor suficiente locuri de parcare.
Constantin MAZILU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1591 (s) | 22 queries | Mysql time :0.035841 (s)