News Flash:

Liberalii vand ponturi ligilor studentesti

21 Ianuarie 2001
604 Vizualizari | 0 Comentarii
•Tinerii PNL au explicat studentilor cum sa forteze mana Primariei •Prioritatea absoluta a tinerilor studiosi este obtinerea de abonamente cu pret redus pe mijloacele RATC

Ligile studentesti vor incepe de saptamana viitoare sa adreseze memorii si sesizari partidelor politice din Iasi si consilierilor judeteni ai acestor partide, pentru a obtine de la Consiliul Judetean hotarari dorite de studenti. Reprezentantii Universitatii "Al.I.Cuza", Universitatii de Medicina si Farmacie, Agronomiei si Politehnicii au afirmat ca prioritatea lor este obtinerea, prin aceste memorii, de abonamente RATC cu reducere pentru studenti. Ligile amintite spun ca vor promova si alte initiative prin metoda explicata de liberali. Conform tinerilor politicieni, tot ce trebuie sa faca ligile studentesti este sa petitioneze toti consilierii municipali cu o anumita problema, care apoi sa fie ridicata in consiliu, la prima sedinta. "Daca aveti de partea voastra consilierii PNL, PDSR si PRM, initiativa aceasta trece fara probleme", le-a spus studentilor consilierul liberal Florin Hozoc.
Ligile afirma ca vor mai supune Consiliului Local diverse rezolutii asupra necazurilor studentilor, cum ar fi localurile prea zgomotoase din campusuri si limitarea accesului auto in anumite zone studentesti, unde, spun acestia, soferi cu chef de distractie pun in pericol viata pietonilor. "Consilierii liberali nu au facut decat sa le dea sfaturi avizate studentilor, care nu stiu prea bine masinaria interna a unui consiliu local. Acum, informati, ei vor sti sa isi promoveze singuri interesele", a apreciat consilierul local Carmen Gradeanu.
Liberalii i-au mai sfatuit pe studenti sa pregateasca memoriile si petitiile pana in jurul datei de 25 ianuarie, pentru a fi siguri ca problemele lor vor intra in discutia CL la sedinta de pe data de 29 ianuarie.
Mihai URSU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1395 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016847 (s)