Actualitate

Liderul deputaților PNL amenință CCR: „Dacă vom avea majoritatea necesară, o vom reforma!“

Publicat: 27 aug. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Liderul deputaților PNL amenință CCR Dacă vom avea majoritatea necesară o vom reforma
Liderul deputaților PNL amenință CCR: „Dacă vom avea majoritatea necesară, o vom reforma!“

Liderul deputaţilor liberali, Florin Roman, a amenințat astăzi Curtea Constituţională a României (CCR) că dacă Partidul Naţional Liberal (PNL) va avea după alegerile parlamentare majoritatea necesară, va fi reformată.

În viziunea lui Florin Roman, CCR a devenit „un fel de Dumnezeu“. Prin aceste ameninţări, Florin Roman încearcă să pună presiune pe CCR de unde se așteaptă în această perioadă o decizie pe tema moțiunii de cenzură.

„CCR a devenit un Dumnezeu de pe vremea lui Adrian Năstase. Până la Adrian Năstase, deciziile CCR puteau fi cenzurate de către două treimi din Parlamentul României. În urma acestei modificări, practic, CCR a devenit un fel de Dumnezeu, care, de foarte multe ori, a legiferat peste Parlamentul României. Pentru a rezolva această problemă, e nevoie de mai mult, e nevoie de revizuirea Constituţiei României şi modificarea modului de numire a judecătorilor la CCR”, a spus Florin Roman.

Liderul deputaților PNL amenință CCR: „Dacă vom avea majoritatea necesară, o vom reforma!“

Liderul deputaţilor liberali susține despre CCR că este, în mare parte, o „anexă” a PSD.

„Dacă vom avea majoritatea necesară, am spus că vom reforma CCR care, din păcate, nu mai este a României, este, în mare parte, o anexă a PSD”, a declarat liberalul. Din punctul nostru de vedere, Renate Weber nu mai reprezintă interesele poporului român. Renate Weber este ‘avocatul’ PSD şi, imediat după alegerile din decembrie, când vom prelua majoritatea parlamentară, o vom revoca din funcţie pe doamna Renate Weber”, a precizat Florin Roman.

Moțiunea de cenzură se va vota luni

Printr-un mesaj pe o pagină personală de socializare, Marcel Ciolacu, liderul PSD, a anunțat că luni Parlamentul se va reuni pentru a vota moțiunea de cenzură depusă de social-democrați împotriva Guvernului Orban. Pentru a decide asupra votului, joi va avea loc întrunirea dintre conducerea Legislativului, Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului.

„Moțiunea de cenzură se va vota luni – 31 august! Guvernul Orban trebuie să plece!!!”, a scris Marcel Ciolacu.

Cum a reacționat Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a declarat, după ce a aflat că moțiunea de cenzură va avea loc pe 31 august, că acest lucru nu este decât o bătaie de joc din partea PSD și își dorește să nu treacă.

„Această moţiune este prima de la Revoluţie care se depune într-o sesiune extraordinară. Este o bătaie de joc din partea PSD şi eu nu îmi doresc să treacă. Suntem în pandemie, suntem în criză economică şi oricum avem alegeri peste câteva săptămâni, la începutul lui decembrie. Ce rost are o moţiune în aceste condiţii?

Chiar nu cred că PSD îşi imaginează sau îşi doreşte să preia guvernarea, cred că îşi doresc pur şi simplu să arunce ţara în aer. Asta mi se pare grav. Sper să existe suficientă înţelepciune în Parlament ca să nu treacă această moţiune, total neavenită, izvorâtă din cinismul pesedist „, a declarat Klaus Iohannis.

Guvernul nu poate cenzura programul, activitatea și procedurile Parlamentului

Senatorul social democrat Șerban Nicolae consider că Executivul nu poate cenzura programul, activitatea și procedurile Parlamentului.

„Într-o societate democratică, Guvernul nu poate cenzura programul, activitatea și procedurile Parlamentului. Bine, într-o societate democratică, legea se respectă și se aplică…“, menționează Șerban Nicolae.

Parlamentul are termen data de 1 septembrie să-și exprime punctul de vedere referitor la cererea de soluționarea a conflictului dintre Guvern și Parlament, urmând ca judecătorii CCR să decidă, ulterior, termenul pentru ședința de judecată.

Adauga un comentariu