Cancan ultimă oră

Lino Golden a transmis un mesaj emoționant: „Am realizat real cat de multe am pierdut cand ai plecat”

Publicat: 26 oct. 2020

Lino Golden a transmis un mesaj emoționant pe pagina lui de Instagram! Lino Golden este unul dintre cei mai iubiți artiști din România. Trapperul nu duce lipsă de fani sau de atenția publică, ținând cont și de scandalul monstru în care a fost implicat de curând. Mai exact, Lino și Mario Fresh au plecat de la Golden Boy și au încheiat orice discuție cu Velea și Antonia. În mediul online s-au dat lupte grele, întepături și tot felul de postări. În urma unui vlog făcut de Alex Velea, Lino și Mario au hotărât să încheie acest conflict, datorită trecutului armonios pe care l-au avut împreună.

„Una din probleme e că ei și-au dorit să rămână în Golden Boy Society doar noi trei: eu, Lino și Mario. De la început, și Lino, și Mario, au știut dorința mea de a-i ajuta și pe alții să-și îndeplinească visul. Însă Lino și Mario când au dat de faimă și atenție au uitat de aceste lucruri. Prin acțiunile lor au dat dovadă că nu mai vor să facă parte din Golden Boys Society.

Punctul culminant a fost atunci când ei m-au obligat să investesc în anumite proiecte ale lor în care eu nu am crezut. Puteam să mă opun din punct de vedere contractual, dar n-am făcut-o. Ei au niște obligații contractuale față de bine, dar de azi înainte sunt liber de contract. Băieți, să fiți fericiti, nu vreau să vă urăsc, vă iubesc. Sunt puțin dezamăgit, dar asta e viața”, spunea Alex Velea, în vlogul postat în urmă cu ceva timp.

Lino Golden, mesaj emoționant în memoria tatălui lui

Lino Golden a publicat pe contul său de Instagram un mesaj sfâșietor pentru tatăl lui, care nu mai este printre noi. Trapperul a trecut prin clipe grele în ultima perioadă și cu siguranță, îi duce dorul părintelui care a decedat.

”E oribil să vreau să vorbesc cu tine și să nu pot”, a scris Lino Golden.

În urmă cu ceva timp, trapperul posta o fotografie cu el și tatăl lui, la care a adăugat o descriere dureroasă.

”…. e foarte greu sa iti pierzi tatal.

mai ales la varsta pe care o aveam eu.

uneori…. incerc sa fiu.. puternic.

dar… acum ca am avut mult timp de gandire,am realizat real cat de multe am pierdut cand ai plecat.

Iubiti-va parintii cat ii aveti langa voi,nu ii ignorati. 💔💔💔💔💔💔💔 😭😣😢”, a scris trapperul, pe o rețea de socializare.





Adauga un comentariu