Sport

Lionel Messi este așteptat la Inter! Calciomercato anunță cifrele afacerii!

Publicat: 31 iul. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Lionel Messi este așteptat la Inter Calciomercato anunță cifrele afacerii
Lionel Messi ar putea ajunge la Inter

Lionel Messi (33 de ani) mai are 1 an de contract cu Barcelona, dar viitorul său la gruparea de pe Camp Nou stă sub semnul întrebării.
Presa din Italia a avansat din nou varianta transferului starului argentinian la Inter Milano. Calciomercato a publicat și detaliile unei tranzacții care ar putea ține capul de afiș al perioadei de mercato.
„Mercato la Inter – visul Messi: cifrele afacerii”, titrează jurnaliștii italieni. Aceștia vin cu noi detalii despre ceea ce ar fi, cu adevărat, lovitura verii pe piața transferurilor.

„În ciuda declarațiilor date de Marotta și de Conte, zvonurile de pe piața transferurilor nu se opresc aici. Telenovela Messi – Inter continuă să joace rolul principal în principalele publicații. Șefii nerazzurrilor își doresc să-l aducă pe starul argentinian doar dacă acesta va obține acceptul de a pleca gratis”, scrie sursa citată.

Care sunt cifrele afacerii

Calciomercato mai scrie că tranzacția va implica cifre care le vor depăși pe cele ale transferului lui Cristiano Ronaldo la Juventus.
Astfel, dacă va obține acceptul șefilor de pe Camp Nou să plece gratis, Messi se va bucura la Inter de un salariu net de 65 de milioane de euro pe an, față de 50, cât are acum la Barcelona. Cristiano Ronaldo câștigă la Juventus 58 de milioane de euro pe sezon. Messi ar urma să semneze un contract pe 4 ani cu Inter, deci costurile afacerii s-ar ridica la nu mai puțin de 260 de milioane de euro.

Silueta lui Messi a apărut proiectată pe Domul din Milano

Leo Messi la Inter pare a deveni telenovela verii – iar fanii nerazzurrilor au început să viseze după ultimul eveniment de la Milano. Pe celebrul dom din oraș a apărut proiectată umbra lui Messi purtând tricoul cu numărul 10 și făcând gestul binecunoscut de a ridica mâinile spre cer după ce marchează.
Iar imaginea starului Barcelonei a fost proiectată de către canalul tv al grupului Suning, cel care deține clubul Inter, pentru a face publicitate derby-ului cu Napoli.

Messi nu a activat clauza din contractul cu Barcelona

Clauza care îi permitea lui Lionel Messi să plece liber de la clubul catalan de fotbal a expirat la finalul lunii mai, fără ca starul argentinian să o activeze. În vârstă de 33 de ani, Messi este legat prin contract de Barca până în 2021, însă în această vară avea ocazia să plece liber la orice altă formație, conform unei clauze din contractul său.
Pentru a pleca gratis, Messi ar fi trebuit să-i anunțe pe șefii clubului de decizia sa până pe 31 mai, dar acest lucru nu s-a întâmplat, scriu jurnaliștii spanioli. Totuși, șefii lui Inter speră acum ca Messi să găsească înțelegere din partea conducerii Barcelonei, iar starul argentinian să ajungă gratis pe „Meazza”.

Adauga un comentariu