National

Lista celor de care trebuie să vă feriți. Ce sfaturi ne dă poliția

Publicat: 09 iun. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Lista celor de care trebuie să vă feriți. Ce sfaturi ne dă poliția
Lista celor de care trebuie să vă feriți. Ce metode folosesc infractorii

Lista celor de care trebuie să vă feriți. Poliția a fpcut o listă cu străinii pe care nu trebuie să-i lăsați în casă. Asta, indiferent de pretextele pe care le invocă. Poliția face o listă a metodelor pe care aceștia le folosesc pentru a păcăli, în special, persoanele vârstnice.

„Imaginația lor nu are limite – precauția noastră trebuie să fie pe măsură – nu lăsăm străinii în casă, indiferent de pretexte!”, transmite Poliția.

Lista celor de care trebuie să vă feriți

Din lista făcută de poliție fac parte mai multe tipologii și metode folosite de infractori pentru a pătrunde în locuinţă:

– Metoda „Electricitate/gaze/apă”: pretind că sunt reprezentanţi ai companiilor de gaz, apă, electricitate și solicită accesul în locuinţă pentru verificări;

– Metoda „Detergentul”: falşi vânzători care bat la uşa victimelor şi oferă produse de curăţenie gratuite sau la preţuri promoţionale;

– Metoda „Deratizare”: sub motivul că sunt angajaţii unor firme care oferă servicii de deratizare, încearcă să primească accesul în locuinţă;

– Metoda „Străinul”: infractorii motivează că nu sunt din localitate, spun că au o urgenţă medicală (de obicei spun că sunt cetăţeni străini şi vorbesc stricat limba română) şi nu au bani româneşti asupra lor, solicitându-le victimelor să le schimbe sume în valută. Iau banii şi lasă garanţie o geantă, spunând că au valută sau bunuri de valoare și că se vor întoarce;

Atenție la așa-zișii cerșetori!

– Metoda „Cerşetorii”: persoane care bat la uşile oamenilor cerşesc sau solicită un pahar cu apă;

– Metoda „Comis voiajor”: oferirea spre vânzare, la un preț „minim“, greu de refuzat, de către vânzători ambulanți, a diferitelor produse (veselă, tacâmuri ambalate în cutii intens colorate și cu o reclamă pe măsură). În realitate, se oferă spre vânzare produse de slabă calitate sau contrafăcute la prețuri mari;

– Metoda „Strângere de fonduri pentru persoane bolnave”: victimele sunt acostate pe stradă sau contactate direct la domiciliu de persoane străine, care, sub pretextul că adună fonduri pentru diverse culte religioase sau pentru cazuri sociale sau medicale, solicită ajutor bănesc, mizând pe starea emoțională și sensibilitatea victimei, când vine vorba de suferință, boală, neajunsuri și handicap.

Metoda Accidentul

O altă metodă folosită de ifnractori și care a luat amploare în ultimii ani este cea a accidentului.

Infractorii utilizează calităţi false şi solicită telefonic diferite sume. Banii sunt ceruţi sub pretextul că rude apropiate sunt în spital sau au fost reţinute de organele de poliţie pentru săvârşirea unor accidente de circulaţie.

Banii solicitaţi reprezintă onorariul avocatului sau trebuie plătiţi victimei presupusului accident. Asta pentru a fi evitată întocmirea unui dosar penal şi pedeapsa cu închisoarea.

Victimele sunt în general alese din rândul persoanelor vârstnice. Asta deoarece sunt uşor de impresionat. Victimele sunt contactate pe telefoanele fixe, ca o măsură de precauţie a infractorilor.

Pentru reuşita unor astfel de acţiuni, aceştia mizează pe mai mulţi factori. În primul rând este incapacitatea de a evalua veridicitatea situaţiei. Sub imperiul emoţiilor cauzate de cele aflate, de cele mai multe ori, victimele nu mai reţin detaliile discuţiilor. Așa sunt uşor influenţabile. Cu foarte mare uşurinţă, acestea acceptă să transfere sume importante pe numele unor persoane pe care nu le cunosc, indicate de către escroci.

Adauga un comentariu