Calatorii

Lista țărilor în care românii vaccinați pot călători fără restricții. Nu trebuie să mai stea în carantină și nici să se testeze

Publicat: 26 mart. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Lista țărilor în care românii vaccinați pot călători fără restricții. Nu trebuie să mai stea în carantină și nici să se testeze
Lista țărilor în care românii vaccinați pot călători fară restricții cuprinde o serie de state europene care au renunțat la carantină și la testare

Lista țărilor în care românii vaccinați pot călători fară restricții cuprinde o serie de state europene care au renunțat la carantină și la testare pentru persoanele care s-au imunizat. Chiar și așa, în acest moment majoritatea țarilor europene impun în continuare restricții la frontiere din cauza valului trei al noului coronavirus. Zilele trecute, Comisia Europeană a propus introducerea unui certificat digital de vaccinare începând din vară.

Chiar dacă momentan sunt doar opt țări care au eliminat restricțiile pentru cei vaccinați, în viitor alte state europene  au în vedere să introducă această măsură.

Lista țărilor în care românii vaccinați pot călători fără restricții

Pașaportul de vaccinare este deja o realitate, iar persoanele vaccinate anti-COVID se bucură de condiții mai bune de călătorie.

Opt țări din Europa, printre care și România, îi scutesc de carantină și de testare pe cei care au fost complet imunizați. Comisia Europeană a propus introducerea unui certificat digital de vaccinare de la vară.

În acest moment, majoritatea țărilor din Europa impun în continuare restricții la frontieră în condițiile în care valul al treilea al pandemiei lovește din plin. Dar chiar și așa, sunt totuși câteva state care au făcut un pas înainte și au luat decizia să facă excepții pentru cei care s-au vaccinat anti-COVID.

Deocamdată sunt doar opt stare care au renunțat la aceste restricții, potrivit condițiilor de călătorie prezentate pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe. Vorbim despre Islanda, care a fost de altfel și prima care a introdus o asemenea excepție, Estonia, Lituania, Polonia, Slovenia, Muntenegru, Moldova, dar și România.

Astfel, în toate aceste țări puteți călători acum fară alte condiții dacă dovediți cu o adeverință medicală în limba engleză sau în limba statului respectiv că ați fost vaccinați cu schema completă. Prin urmare, dovada vaccinării vă scapă de carantină sau de prezentarea unui test negativ pentru infecția cu SARS Cov2, adică exact ceea ce se cere acum mai peste tot.

Practic aceste 8 țări au aplicat deja proiectul Comisiei Europene de reluare a călătoriilor fară restricții în interiorul uniunii în baza unui certificat digital de vaccinare. Acest certificat unitar recunoscut la nivelul întregii uniuni ar urma să fie introdus la începutul verii.

Încet-încet însă și alte țări vor adopta aceste excepții. Grecia a anunțat că vă aplica aceleași reguli românilor, de la jumătatea lunii viitoare. La fel, Bulgaria, Portugalia și Cipru au în vedere să introducă această măsură în curând.

Turcia va primi turiști nevaccinați în sezonul estival

Turcia a anunțat săptămână trecută că așteaptă turiști britanici și din alte țări în sezonul estival, precizând că nu va solicita dovada de vaccinare și, după 15 aprilie, se va stabili dacă vor mai fi cerute rezultate negative la teste anticoronavirus.

„Îi aşteptăm cu braţele deschise pe turiştii britanici. Colaborăm cu autorităţile britanice pentru a asigura că sunt aplicate procedurile necesare”, a declarat Mehmet Ersoy, ministrul turc al Turismului, potrivit postului ITV.

„Noi nu vom solicita paşapoarte de vaccinare din partea turiştilor internaţionali care vin la noi în ţară”, a precizat Mehmet Ersoy.

După 15 aprilie, autorităţile turce vor stabili dacă turiştii străini vor mai trebui să prezinte rezultat negativ la teste anti-Covid-19 la frontiera Turciei.

„Noi avem proceduri vamale de nivel mondial, care asigură că riscul transmiterii virusului vă fi redus în timpul călătoriilor în Turcia”, a subliniat Mehmet Ersoy.

Adauga un comentariu