News Flash:

Litcaneanu spune adio arbitrajului

23 Aprilie 2004
1332 Vizualizari | 0 Comentarii
•Arbitrul care a lovit un spectator la finalul jocului dintre Astra Raducaneni si Stejarul Barnova a fost exclus din arbitraj •In acest caz, Comisia de Disciplina a AJF a taiat in carne vie

Intrunita ieri pentru a lua o decizie in cazul arbitrului bataus, Iustinian Litcaneanu, Comisia de Disciplina a Asociatiei Judetene de Fotbal (AJF) l-a exclus din arbitraj pe centralul jocului dintre Astra Raducaneni si Stejarul Barnova. Reamintim ca Litcaneanu a lovit un spectator la sfarsitul jocului din Divizia D, pe motiv ca acesta il injurase tot meciul. "Am avut probleme, eram si eu suparat si m-a deranjat foarte tare faptul ca spectatorul m-a injurat tot meciul. Nu m-am mai putut stapani si l-am imbrancit cu capul in fata. Imi pare rau, dar nu mai am ce face acum", si-a motivat gestul cel care fusese trimis la Raducaneni sa imparta dreptatea in teren. Pe langa centralul iesean, AJF a luat masuri impotriva mai multor reprezentanti ai celor doua cluburi. Astfel, antrenorul secund de la Stejarul Barnova, Dumitru Dumitriu, a fost suspendat trei etape pentru injurii aduse arbitrului, fapt pentru care a si fost eliminat in timpul jocului. Delegatul echipei Stejarul, Florin Acatrinei, a fost suspendat trei luni pentru refuzul de a semna raportul de arbitraj. De la gazde a fost suspendat pentru urmatoarele patru etape jucatorul Anton Mircea, pentru lovirea intentionata cu piciorul a unui adversar cazut la pamant. "Din pacate, au aflat si cei de la Bucuresti de ceea ce s-a intamplat la Iasi si astfel ne-am facut cu totii de rusine. Eu spun totusi ca acesta este un caz izolat, care sper ca nu se va mai repeta, pentru ca nici nu este reprezentativ si nici nu face cinste Diviziei D", a declarat Sorin Boca, presedintele AJF Iasi.
Florin BRIAUR
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4132 (s) | 22 queries | Mysql time :0.213277 (s)