National

Litoralul este umbrit de câteva evenimente nefericite

Publicat: 14 iul. 2020
Litoralul este umbrit de câteva evenimente nefericite
Litoralul este umbrit de câteva evenimente nefericite

Litoralul este umbrit de câteva evenimente nefericite. Așa cum se întâmplă în fiecare an, pe malul Mării Negre au avut loc o serie de tragedii din cauza nepăsării turiștilor care își petrec vacanța pe litoral. O mulțime de turiști ignoră avertismentele salvamarilor și își pun viața în pericol aventurându-se în larg, cu toate că scăldatul este interzis. Astfel, în ultimele două luni s-au înecat 30 de adulți și 12 copii, iar acest lucru nu va înceta dacă avertismentele vor continua să fie ignorate.

Departamentul pentru Situații de Urgență avertizează

Reprezentanții Departamentului pentru Situații de Urgență avertizează, prin intermediul unui comunicat dat publicității marți, 14 iulie, toate persoanele care doresc să meargă la scăldat în perioada aceasta. De asemenea, le recomandă adulților să fie extrem de atenți la copii, mai ales când aceaștia se află în preajma apei.

Până acum, 30 de adulți și 12 copii s-au înecat în mare. Litoralul este umbrit de câteva evenimente nefericite

În ultimele două luni, peste 30 de adulți și 12 copii și-au pierdut viața în timp ce se scăldau în apa mării. Scenariul sumbru este anticipat de curenții puternici, adâncimea apei și de teribilism. Nerespectând avertismentele salvamarilor și ignorând steagul roșu, multe vieți ar putea avea de suferit.
Înotul în mare, râuri, iazuri, lacuri este destul de imprevizibil și tocmai de aceea chiar și persoanele care înoată bine pot fi întâmpinate de oboseală, pot avea crampe musculare, sau mai rău, ar putea fi prinse într-un curent de apă.

Recomandări DSU

Este extrem de important ca fiecare părinte să fie atent la zona în care se îndepărtează copilul, fiindcă din moment în moment ar putea dispărea din câmpul vizual și s-ar putea îneca.
Tuturor le este recomandat să se scalde doar în locuri special amenajate pentru înot și să respecte avertizările ce cuprind interzicerea scăldatului. De asemenea, copiii ar trebui supravegheați în permanență.

„Cu apa nu-i de joacă… o demonstrează zecile de persoane care și-au pierdut viața în timp se aflau la scăldat! Numai în ultimele două luni, peste 30 de adulți și 12 copii s-au înecat! În multe situații, curentul puternic, adâncimea apei și teribilismul stau la baza unui scenariu dramatic! Condițiile de înot pot fi imprevizibile în râuri, iazuri, lacuri sau în mare. Și persoanele care înoată bine pot obosi, pot avea crampe musculare sau pot fi prinși într-un curent de apă.

Fiecare părinte trebuie să aibă în vedere siguranța copilului, mai ales atunci când acesta se află în apropierea apei. Este foarte important să nu-ți pierzi copilul din câmpul vizual, nici măcar o secundă. Oricât de bine înoată copilul tău, nu ai garanția că ceva rău nu se poate întâmpla.

Scăldați-vă doar în locuri special amenajate pentru înot și respectați avertizările privind interzicerea scăldatului! Supravegheați permanent copiii aflați în apă sau în apropierea acesteia! Fii responsabil în preajma apei și învață-ți copilul să facă la fel!”, a transmis DSU pe pagina oficială de Facebook.

Un bărbat de 42 de ani s-a înecat în mare la Costinești

Un bărbat de 42 de ani din Brașov s-a înecat în timp ce își petrecea vacanța la Costinești. În zona Obeliscului, trupul său fără viață a fost scos din mare de către salvatori, iar medicii nu au mai avut ce să facă pentru a-l salva
De asemenea, în stațiunea Mangalia, o altă persoană a murit răpusă de valurile mării, iar alte șase persoane au fost salvate, printre care se aflau și patru copii

„În Mangalia au fost alocate două ambulanţe SMURD B, două ambulanţe SAJ B şi o ambulanţă SAJ C.

Din primele informaţii este vorba de şapte persoane (patru copii şi trei adulţi) care au fost scoase la mal. Pentru un adult s-a efectuat protocol de resuscitare. Din păcate, bărbatul nu a răspuns la manevrele de resuscitare, a fost declarat decedat“, a transmis ISU Dobrogea.





Adauga un comentariu