Local

Liturghie specială de hramul Sfintei Parascheva de la Iași! Toate detaliile despre organizarea slujbei de pe pietonal – GALERIE FOTO, LIVE VIDEO

Publicat: 14 oct. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Liturghie specială de hramul Sfintei Parascheva de la Iași Toate detaliile despre organizarea slujbei de pe pietonal - GALERIE FOTO LIVE VIDEO
Astăzi, 14 octombrie 2021, va avea loc o Liturghie de hramul Sfintei Parascheva de la Iași, slujbă oficiată de ÎPS Teofan pe pietonalul din zona centrală a municipiului

Astăzi, 14 octombrie 2021, pe pietonalul din centrul Iașului va avea loc o Liturghie săvârșită de hramul Sfintei Parascheva. Sărbătoarea Cuvioasei se desfășoară în această perioadă în condiții speciale din cauza restricțiilor impuse de pandemia COVID-19. Liturghia va fi oficiată de un sobor de preoți în frunte cu ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

Sute de persoane sunt așteptate astăzi pe pietonalul din zona centrală a municipiului Iași să asiste la Liturghia săvârșită de prelații Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Liturghie oficiată cu ocazia hramului Sfintei Cuvioase Parascheva. Ca și anul anterior, Liturghia va fi oficiată în condiții speciale din cauza pandemiei COVID-19. Pe pietonalul din bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt vor fi amplasate mai multe scaune, invitații nemaiavând acces pe scena unde va fi oficiată Liturghia. În jurul bulevardului au fost montate și ecrane uriașe, unde credincioșii pot urmări Liturghia oficiată de fețele bisericești. Recent, în spațiul public au apărut imagini de la o procesiune cu moaștele Cuvioasei din anul 1944.

  • IPS Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
  • IPS Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului
  • IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului
  • IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului
  • IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos
  • PS Qais, Episcop de Erzurum și Vicar al Patriarhiei Antiohiei
  • PS Ignatie, Episcopul Huşilor
  • PS Lucian, Episcopul Caransebeşului
  • PS Antonie, Episcop de Bălţi
  • PS Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud
  • PS Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor
  • PS Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei
  • PS Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului
  • PS Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord
  • PS Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor
  • PS Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului
  • PS Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei
  • PS Emilian Crişanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului

Liturghie de hramul Sfintei Parascheva de la Iași

Liturghia de hramul Sfintei Parascheva va fi oficiată de un sobor de preoți în frunte cu ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. De asemenea, vor fi oferite și unele distincții persoanelor care s-au făcut remarcate în activitatea lor duhovnicească și nu numai. De asemenea, pentru a preîntâmpina problemele, autoritățile au luat și o serie de măsuri de siguranță.

„Până în acest moment, pelerinajul s-a desfășurat fără incidente, împreună cu organizatorul fiind stabilite măsuri care să prevină aglomerarea de persoane și respectarea măsurilor de siguranță sanitară. A fost instituit un culoar unic de acces care să permită prezența simultană a 3.500 de persoane la distanță de 1 metru, personal care să verifice respectarea distanțării fizice, portul măștii de protecție și dezinfectarea mâinilor pe toată lungimea culoarului. În cele 5 zile de pelerinaj nu au fost mai mult de 2.000 de persoane, simultan, în culoarul special”, au menționat reprezentanții Jandarmeriei.

Maximum 2.000 de credincioși lângă scena din centrul Iașului

La Liturghia de astăzi din zona centrală vor putea participa maximum 2.000 de credincioși, pe scaunele amplasate lângă scenă.

„Pentru manifestările organizate joi, 14 octombrie 2021, în zona apropiată scenei unde va avea loc slujba religioasă, organizatorul a stabilit perimetre unde credincioșii vor avea acces în număr limitat, astfel încât să se asigure distanța fizică prevăzută de normele legale în vigoare. Accesul în aceste zone este recomandat să se facă începând cu ora 08:00, astfel încât să se evite crearea de aglomerări”, au mai spus cei de la Jandarmerie.

Cei care nu vor mai avea loc pe scaune vor fi redirecționați în spațiile publice din apropiere.

„Facem un apel către toți participanții să manifeste calm și înțelegere față de aceste măsuri, stabilite în contextul special în care se desfășoară această manifestare religioasă”, au mai transmis oficialii Jandarmeriei.

Număr tot mai mare de pelerini la racla cu moaștele Sfintei Parascheva

Ieri, 13 octombrie 2021, prin fața raclei cu moaștele Sfintei Parascheva au trecut aproape 60 de mii de pelerini, rândul fiind tot mai mare la baldachinul din curtea Catedralei Mitropolitane.

„Precizăm că au fost constituite 20 de echipe de dialog care, împreună cu reprezentanții organizatorului, vor explica pelerinilor măsurile stabilite pentru desfășurarea în siguranță a manifestării. Pe timpul acestora, Jandarmeria solicită cetățenilor să aplice toate măsurile de autoprotecție sanitară, să respecte indicațiile forțelor de ordine, să nu provoace și să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii publice. Cetățenii pot solicita, ori de câte ori este nevoie, sprijinul forțelor de ordine publică, fie direct, fie prin apelarea numărului unic de urgență 112”, au mai menționat oficialii Jandarmeriei.

Adauga un comentariu