Razboi în Ucraina

LIVE Război în Ucraina, ziua 284: Moldova anunță că Gazprom nu mai e singurul său furnizor de gaze / Macron: Occidentul să rezolve nevoia Rusiei de garanții de securitate / SUA: Putin nu este sincer în privința discuțiilor de pace

Publicat: 04 dec. 2022
LIVE Război în Ucraina ziua 284 Moldova anunță că Gazprom nu mai e singurul său furnizor de gaze  Macron Occidentul să rezolve nevoia Rusiei de garanții de securitate  SUA Putin nu este sincer în privința discuțiilor de pace
Live Război în Ucraina, ziua 284

​Occidentul ar trebui să se gândească la modul în care să abordeze nevoia Rusiei de garanții de securitate dacă președintele Vladimir Putin va accepta negocieri pentru a pune capăt războiului din Ucraina, a declarat președintele francez Emmanuel Macron.

UPDATE 20.40:  Ucraina respinge propunerea lui Macron ca Rusia să primească garanţii de securitate pentru a încheia războiul: „În loc de Nuremberg – să semnăm un acord şi să ne strângem mâna?”

Propunerea preşedintelui francez Emmanuel Macron ca Rusia să primească garanţii de securitate în cadrul unor viitoare negocieri menite să pună capăt războiului din Ucraina a fost primită duminică cu critici puternice la Kiev şi în statele baltice, relatează publicaţia Financial Times.

UPDATE 19.25:  Rusia se pregătește pentru un „atac masiv” asupra Ucrainei, avertizează un oficial ucrainean

Pauza luată în ultimele 2 săptămâni „se poate termina în orice moment”, a declarat duminică Natalia Gumeniuk, purtătorul de cuvânt al Forțelor ucrainene de apărare Sud. Rusia se pregătește pentru un „atac masiv” asupra infrastructurii critice a Ucrainei, mai spune oficialul.

UPDATE 19.00:  În orașul Herson, alimentarea cu energie electrică a revenit la 85% din capacitate, anunță oficialii locali. O îmbunătățire semnificativă în orașul din sudul Ucrainei ce a fost lovit de bombardamente rusești în ultimele zile, notează CNN

După ce a fost restabilită până la aproximativ două treimi din capacitate vineri, orașul a rămas din nou complet fără energie electrică din cauza bombardamentelor rusești. Până sâmbătă, curentul revenise pentru 75% din oraș, iar duminică a marcat o nouă îmbunătățire.

UPDATE 17.45:  Bombardamente rusești au lovit zone civile din sudul Ucrainei în cursul nopții, relatează CNN

Oficiali ucraineni au raportat atacuri rusești în două regiuni din sud în cursul nopții de sâmbătă și duminică dimineață devreme. Potrivit acestora, atacurile au avariat clădiri, dar nu au fost raportate victime.

În Zaporojie, șeful administrației militare regionale, Oleksandr Staruh, a informat că mai multe lovituri rusești au avut loc într-un sat din regiune. Loviturile nu au provocat victime, dar au fost avariate numeroase case și liniile de electricitate, potrivit lui Staruh.

În regiunea vecină Dnipropetrovsk, oficialii locali au raportat bombardamente în apropiere de orașul Nikopol.
„Rușii au bombardat orașe și sate pașnice de zece ori cu lansatoare ‘Grad’ și artilerie grea”, a spus Valentin Reznichenko, șeful administrației militare regionale, adăugând că nimeni nu a fost rănit.

Într-o localitate, case, garaje și liniile de electricitate au fost avariate, potrivit lui. Urmările bombardamentelor din celelalte zone sunt în prezent inspectate și consemnate, a adăugat el.

UPDATE 16.35:  Rusia spune că nu va exporta petrol în cadrul plafonului de preț impus de Occident 

OPEC nu și-a schimbat duminică obiectivele privind producția de petrol.

Cartelul petrolier OPEC condus de Arabia Saudită și ceilalți aliați, inclusiv Rusia, nu și-a schimbat duminică obiectivele livrărilor de petrol în economia globală, în ciuda incertitudinii privind impactul noilor sancțiuni occidentale împotriva Rusiei, care ar putea elimina cantități semnificative de petrol de pe piață.

Decizia de duminică vine cu o zi înainte de intrarea în vigoare a două măsuri menite să afecteze veniturile petroliere ale Rusiei, ca răspuns la invazia sa din Ucraina.

UPDATE 15.14:  Germania se așteaptă la un nou val de refugiați ucraineni

Acum, când vremea devine ploioasă și rece în Ucraina, Phillip Ingram, fost ofițer superior de informații militare și securitate, a explicat cum influențează aceste condiții operațiunile de pe linia frontului.

Ingram sugerează că vremea umedă va ajuta Rusia să se apere de eforturile ucrainenilor de a recuceri teritorii și va îngreuna situația forțelor atacatoare din Bahmut, în estul Ucrainei.

El a spus: „Vremea de acolo [în Bahmut] este foarte mlăștinoasă. Pământul ud înghite lucrurile de pe el și le face lipicoase. Vehiculele blindate cu șenile sunt concepute pentru a avea mai multă mobilitate pe terenuri dificile, dar chiar și acestea au limitele lor.

„Dacă vrei să manevrezi formațiuni blindate astfel încât să obții ceva, atunci trebuie să le folosești în afara drumurilor, să traversezi câmpul de luptă. (Vremea rea) ajută operațiunile defensive și asta îi va ajuta pe ruși în acest moment. Vremea va dicta când vor avea loc următoarele mari manevre”. (Sky News)

UPDATE 14.09:  500 de localități ucrainene sunt tot fără electricitate

Cinci soldați georgieni care luptau pentru Ucraina au fost uciși în regiunea Donețk.

Citând un soldat georgian, publicația georgiană Mtavari a relatat că 5 soldați au fost uciși în timpul unei bătălii care a durat 10 ore în apropierea orașului Bahmut. De asemenea, un comandant georgian a fost rănit. (Kyiv Independent)

UPDATE 13.09:  MInisterul britanic al apărării a postat imagini cu soldați ucraineni care s-au antrenat în Regatul Unit și au primit echipamente (inclusiv de iarnă) înainte să se întoarcă în țara lor pentru a lupta contra invadatorilor ruși

Postare Twitter
Postare Twitter

 

UPDATE 12.01:  OPEC+ este pe cale să își mențină țintele de producție la reuniunea de duminică, după ce G7 a convenit plafonarea prețului petrolului rusesc, au declarat Reuters patru surse din alianța petrolieră

OPEC+, care cuprinde Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) și alți câțiva producători mari, inclusiv Rusia, a provocat furia SUA și a altor națiuni occidentale în octombrie, când a convenit să reducă producția cu 2 milioane de barili pe zi, 2% din cererea mondială, din noiembrie până la sfârșitul anului 2023.

Washingtonul a acuzat grupul și pe unul dintre liderii săi, Arabia Saudită, că se află de partea Rusiei, în pofida războiului purtat de Moscova în Ucraina. OPEC+ a susținut că a redus producția din cauza perspectivelor economice mai slabe.

UPDATE 11.25:  Ritmul luptelor va rămâne redus peste iarnă

Locuința din Moscova a fiului lui Alexander Litvinenko, dezertorul ucis de ruși cu poloniu-210 la Londra în 2006, a fost vizitată de ofițeri de recrutare din armata rusă care sperau să îl înroleze.

Anatoli Litvinenko, în vârstă de 28 de ani, a dezvăluit că a fost căutat pentru serviciu militar în urmă cu câteva săptămâni de către soldați care păreau să nu știe de tragica sa legătură cu regimul Vladimir Putin.

„Pe la jumătatea lunii octombrie, la aproape o lună după ce Putin a declarat mobilizarea parțială în Rusia, s-a bătut la ușa apartamentului din apartamentul din Moscova înregistrat ca fiind reședința mea oficială.

UPDATE 10.27:  Ucraina a pus sancțiuni împotriva a 10 clerici de rang înalt din biserica ortodoxă ucraieană ce este subordonată patriarhiei ruse, a anunțat sâmbătă serviciul de securitate

Într-un comunicat, serviciul de securitate spune că cei 10 clerici au fost de acord să coopereze în diferite moduri cu autoritățile de ocupație, au promovat narațiuni pro-ruse și au justificat agresiunea militară rusă în.

Majoritatea clericilor – toți fie membri ai bisericii, fie strâns legați de aceasta – trăiesc în teritoriile controlate de Rusia sau se află în străinătate, a precizat serviciul.

Moldova anunță că Gazprom nu mai e singurul său furnizor de gaze

O navă cu grâu ucrainean destinat Etiopiei a sosit sâmbătă în port, fiind prima navă care a plecat în cadrul unui efort de a trimite alimente în țările cele mai vulnerabile la foamete și secetă, a anunțat Zelenski.

Sâmbăta trecută, Ucraina și națiunile aliate au lansat o inițiativă pentru a exporta cereale în valoare de 150 de milioane de dolari către Etiopia, Sudan, Sudanul de Sud, Somalia, Congo, Kenya și Yemen.

„Noi transportăm alimente. Transportăm speranță”, a declarat Zelenskiy într-un tweet care însoțește un scurt clip cu o navă care transporta 25.000 de tone de grâu pentru Etiopia și despre care a spus că a sosit în portul Doraleh din Djibouti, țară vecină.

Scurtă recapitulare, duminică dimineață, a evenimentelor recente:

  • Macron a spus că Europa trebuie să răspundă la teama lui Putin că „NATO vine până la porțile sale” și la desfășurarea de arme care ar putea amenința Rusia, în timp ce Europa își pregătește viitoarea arhitectură de securitate.
  • Putin nu este sincer în ceea ce privește discuțiile de pace cu Ucraina, în condițiile în care duce războiul la un nou nivel de „barbarism”, încercând să lase fără energie electrică civilii, a declarat un diplomat american de rang înalt.
  • Suedia a deportat un bărbat kurd cu presupuse legături cu PKKi, în timp ce Ankara menține presiunea asupra țării nordice pentru a îndeplini cererile sale în schimbul aderării la NATO.
  • G7 și Australia au convenit asupra unui plafon de preț de 60 de dolari pe baril pentru țițeiul rusesc transportat pe mare, după ce membrii UE au ajuns la un acord în acest sens.
  • Plafonul de 60 de dolari pentru petrolul rusesc transportat pe cale maritimă nu este serios și nu va face mare lucru pentru a descuraja Rusia să își ducă războiul, a declarat Zelenski. Petrolul rusesc ar trebui plafonat la 30 de dolari barilul, spune șeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andrii Yermak
  • Ungaria a fost scutită de plafonarea preţuluila petrolul rusesc decisă de UE, a anunțat Peter Szijjarto.
  • Moscova „nu va accepta acest plafon”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. El a adăugat că Rusia va efectua o analiză rapidă a acordului, apoi va răspunde. Rusia a declarat că va continua să găsească cumpărători pentru petrolul său, în ciuda a ceea ce a declarat că este o încercare „periculoasă” a guvernelor occidentale.
  • „Flota fantomă” a Rusiei: Moscova a cumpărat anul acesta, în secret, peste 100 de nave vechi, ce ar trebui casate în următorii ani.
  • Autoritățile din regiunea Herson, din sudul Ucrainei, au anunțat că vor ajuta cetățenii să se evacueze din părți ale teritoriului ocupat de Rusia pe malul estic al râului Nipru, pe fondul temerilor legate de intensificarea luptelor.
  • Lupte incredibil de dure în jurul Bahmut, cu pierderi mari pentru ruși. Putin alocă resurse enorme pentru cucerirea orașului, obiectivul său numărul 1 încă din luna august.
  • Rusia își construiește o bază militară uriașă în Mariupol. Pe acoperiș e scris: „De la armata rusă pentru oamenii din Mariupol”
  • Putin va merge în Donbas „la momentul potrivit”, afirmă Kremlinul „La momentul potrivit, desigur, (o astfel de vizită) se va produce. Este o regiune a Rusiei”
  • Agenția națională britanică pentru combaterea criminalității (NCA) a arestat un „bogat om de afaceri rus”, sub suspiciunea de spălare de bani și alte infracțiuni, după care ambasada Rusiei la Londra a cerut explicații de la Ministerul de Externe britanic.



Comentarii
  • Poate ne povestește si nouă cineva, cati bani, ce cheltuieli a făcut statul român de la începerea războiului din Ucraina, la îndemnul cui si pentru ce. In același timp în România calitatea vieții a scăzut izbitor de mult ! Aceiași situație o avem si cu Republica Moldova.

  • ,,Administratia ilegitima Biden a oferit o cina de un miliard de dolari in cinstea lui E. Macron. Spuma liberală a chefuit joi seară la falsa „White House” de la Tyler Perry Studios.Doi dintre arestati au povestit ce a fost acolo: Pelosi a sosit beata la sărbătoare și s-a îndreptat spre un bar plin cu sticle de lichior scump – tequila Clase Azul, rom Appleton Estate de 50 de ani, whisky Macallan Sherry Oak și Chateau Margaux grand vin. Carafele din 1959, Dom Perignon, stăteau în gheață la fiecare masă.Pelosi a zăbovit mult timp la bar band diverse băuturi. Secretarul Apărării Lloyd Austin, secretarul pentru Securitatea Internațională Alejandro Mayorkas și Brian Deese, directorul Consiliului Economic Național, au rostit un toast pentru Klaus Schwab — absent — și OEM. „Klaus este bogat și, prin urmare, înțelept”, a spus Deese, stârnind aplauze.”Bogăția și înțelepciunea nu merg mână în mână”, a zis Mayorkas.„Uită-te la Musk și Trump.” În altă parte, Biden a conversat cu E. Macron, lăudându-și conducerea pandemică și dorința de a integra „musulmanii fără acte” în societatea franceză. El l-a numit pe Macron un „adevărat progresist” și l-a încurajat să ajunga secretar general al Națiunilor Unite. „Dacă eu voi fi încă președintele SUA și tu conduci ONU, imaginați-vă ce am realiza împreună. Politicile noastre ar guverna – ar modela lumea”, i-a spus Biden. Deși Biden a vorbit lucid un timp, demența sa a revenit cand a confundat-o pe Garner cu o altă actriță, Lindsay Lohan. Biden a fost auzit spunând:„Am nevoie de bomboanele mele”, după care medicul său personal, dr. Kevin O’Conner, l-a escortat într-o cameră privată. Biden a reapărut după 20 de minute, întinerit și împrospătat.„Candy este cuvântul de cod al lui Biden pentru Adrenochrome”, a spus sursa noastră. „El mergea la vale, așa că și-a luat injecția sau perfuzia, apoi s-a întors.”

Adauga un comentariu