Cancan

Liviu Vârciu și Maria Carmina s-au certat? Care mai este relația dintre cei doi

Publicat: 14 mai 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Liviu Vârciu și Maria Carmina s-au certat Care mai este relația dintre cei doi
Chiar dacă relația dintre Maria Carmina și Liviu Vârciu scârțăie, dragostea acestuia pentru cea mai mare fiică a sa este nemărginită.

Liviu Vârciu și Maria Carmina s-au certat dintr-un motiv care abia acum a ieșit la iveală. Fiica celebrului cântăreț a împlinit de curând 19 ani și concurentul de la “Te cunosc de undeva” i-a transmis un mesaj călduros. Nici internauții nu s-au lăsat mai prejos și au transmis și ei gânduri de bine către frumoasa Carmina.

Deși relația lor a fost una extrem de apropiată, odată cu mariajul cântărețului cu Anda Călin lucrurile par să se fi răcit.

De ce s-au certat Liviu Vârciu și Maria Carmina

În vremurile în care făcea parte din formația L.A., Liviu Vârciu a trăit o frumoasa poveste de dragoste cu una din fanele sale, de profesie model. Aceasta i-a dăruit o fetiță pe nume Maria Carmina. După câțiva ani, relația dintre cei doi a ajuns la final.

Anii au trecut și Carmina s-a transformat într-o domnișoară superbă. Dacă la început relația dintre ea și tatăl ei era una apropiată, după mariajul pe care Vârciu îl are cu Anda Călin lucrurile s-au mai răcit. Maria a stat timp de trei luni acasă la actor, chiar înainte să împlinească 18 ani, apoi a revenit acasă la mama sa.

Motivul pentru care tânăra a părăsit casa tatălui ar fi chiar actuala soție a cântărețului.

“Nu s-a înțeles deloc cu Anda, iubita lui Liviu. Carmina este expansivă, jovială, frumoasă, Anda ceva mai introvertită și mai…fițoasă. Nu s-au plăcut, nu s-au înțeles, au ieșit o mulțime de discuții în casă. De atunci, Carmina nu a mai dorit să pună piciorul în acea casă. Anda a făcut-o să se simtă că nu este locul ei acolo, că nu are niciun drept. Liviu, fiind mai mult plecat, nu prea a asistat la certuri, dar știa de ele și nu a luat nicio măsură”, a mărturisit o sursă pentru playtech.ro.

Carmina l-a dat de gol pe Liviu Vârciu

Maria Carmina se declara extrem de dezamăgită de Liviu Varciu însă, cu toate acestea încă mai spera că relația lor să se repare.

Potrivit unor informații apărute în presă, Liviu Vârciu i-ar fi promis fetei sale că îi cumpără un apartament și o mașină, dar ulterior s-ar fi făcut că plouă.

Tânăra crede că o să locuiască în continuare în chirie la București, deoarece apartamentul mult promis era doar un imobil pentru care a făcut reclamă tatăl ei.

„Da, mă mut în București dar nu mi-a cumpărat tata apartament. Cel mai probabil o să locuiesc cu chirie. În ceea ce privește apartamentul, el a făcut reclama la el și cam asta a fost tot. Nu, nu mi-a cumpărat apartament sau cum se zvonea că a cheltuit 100.000 de euro pe el. O aștept (n.r. mașina) de 2 luni.

Am luat permisul de conducere de trei luni aproape și mi-a promis că îmi cumpără mașina în ziua în care am împlinit 18 ani”, a declarat Carmina, pentru Redacția.

Chiar dacă relația dintre Maria Carmina și Liviu Vârciu scârțăie, dragostea acestuia pentru cea mai mare fiică a sa este nemărginită. În toate aparițiile publice, artistul își exprimă mereu dragostea și aprecierea față de fata lui.

Artisul se mândrește cu Carmina și este foarte grijuliu în ceea ce privește relațiile pe care aceasta le are. Cel mai probabil lucrurile vor intra din nou pe un făgaș normal și orgoliile vor fi lăsate la o parte.

Adauga un comentariu