• Ancheta in cazul jafului de la Primaria Baltati se apropie de final • Cativa angajati ai Primariei sunt suspectati de complicitate
Ancheta in cazul jafului de la Primaria Baltati se apropie de final: in vizorul anchetatorilor se afla cativa angajati ai institutiei. Acestia sunt suspectati de complicitate. Anchetatorii sunt in posesia unor indicii care arata clar ca este vorba de persoane care stiau si ce suma era in seif si cum se putea intra in posesia banilor. Oamenii legii lucreaza alaturi de colegi din alte judete pentru identificarea autorilor. "Se fac inca cercetari in acest caz. In curand vom avea un rezultat concret. In acest dosar se lucreaza si cu colegi din alte judete", a declarat comisarul sef Ioan Scripniciuc, seful Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Iasi. Deocamdata, s-a format un cerc de suspecti din randul angajatilor primariei. Acestia sunt suspectati ca au oferit informatii autorilor jafului. Atacatorii cunosteau bine zona si stiau ca vecinul avea o scara pe care au sustras-o pentru a decupla sistemul de alarma. "Sper ca ancheta sa se finalizeze mai repede. Este clar: cineva dintre angajati a dat pontul, iar hotii au actionat. Hotii nu au oprit masina in Baltati degeaba. Stiau ce suma era in seif si cum se putea intra in posesia banilor. Plus ca aveau informatii cu privire la paznic. Stiau de unde puteau lua cele mai profesioniste faiuri pentru a taia seiful. Cunosteau foarte bine zona. Au luat o scara din curtea vecinului pentru a taia firele. Eu sunt primar aici de doi ani, dar nu stiam ca vecinul are scara", a declarat Vasile Astefanei, primarul din Baltati. Institutia a fost tinta unui jaf de proportii la inceputul lunii mai. Doi barbati, care s-au recomandat drept politisti, au reusit sa-l imobilizeze pe paznic si sa fuga cu peste 40.000 lei, bani ce reprezentau contravaloarea subventiilor pentru caldura. Atacatorii l-au legat pe paznic cu sarma, cu sireturile de la incaltaminte si au folosit un spray paralizant. Pentru ca sistemul de alarma s-a declansat, hotii au taiat firele. Spargatorii nu au gasit casieria imediat si au fortat usa de la Biroul de Stare Civila. Cu ajutorul unui fai, hotii au spart casa de valori si au luat banii. Paznicul, un barbat de 50 ani, a stat legat de scaun trei ore, fiind gasit in zorii zilei de catre un consatean.
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
VA MAI OFERIM, CU,,,,DRAG,,,TI AJUNGE RAGALIE ASTEFANEI,,,,AI SA MERGI LA,,,,ZDUP, TU SI MARLANII TAI CARE TE INCONJOARA,,,,,,DATI COMENTARII PE ACEEASI,,,,VARIATIUNE,,,,,