News Flash:

Sentinta umilitoare pentru procurorii de la DNA! Fost senator, achitat pentru ca ar fi încercat sa cumpere judecatorii de la Curtea de Apel Iasi! Toate acuzatiile, niste bazaconii!

15 Mai 2019
5728 Vizualizari | 20 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.7223 RON (-0.0010)
USD: 4.1455 RON (-0.0340)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Dan Anton si Teodor Hauca

• Judecatorii de la Înalta Curte de Casatie si Justitie au pronuntat ieri o achitare umilitoare pentru DNA • Desi inculpatii din acest dosar au fost acuzati de comiterea a zeci de infractiuni, au fost achitati pe banda rulanta • Fostul senator Teodor Hauca, acuzat ca a încercat sa cumpere bunavointa unui complet de la Curtea de Apel Iasi prin intermediul judecatorului Dan Anton, a fost achitat pentru toate infractiunile • "S-a facut o mare nedreptate în acest dosar. Sunt trei ani si jumatate în care am fost tinut într-un stres continuu", a declarat ieri Teodor Hauca • În ceea ce-l priveste pe judecatorul Dan Anton, a fost trimis în judecata pentru cinci infractiuni, dar a fost achitat pentru patru dintre ele si condamnat pentru una • Înalta Curtea a redus pedeapsa stabilita initial de Curtea de Apel Bucuresti • Presedintele completului de judecata care a pronuntat ieri verdictul este un fost procuror • Restul acuzatilor au fost gasiti nevinovati, desi initial s-a cerut arestarea lor

Ieri dupa-amiaza, judecatorii de la Înalta Curte de Casatie si Justitie au decis achitarea fostului senator Teodor Hauca, trimis în judecata de procurorii de la structura centrala a Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) în luna iunie 2016. Acesta fusese acuzat de comiterea infractiunilor de trafic de influenta si cumparare de influenta.

Mai exact, procurorii de la DNA au sustinut ca i-ar fi promis anumite beneficii judecatorului Dan Anton, iar în schimbul acestor beneficii judecatorul i-ar fi spus ca vorbeste cu colegii sai de la Curtea de Apel Iasi pentru a pronunta o sentinta favorabila într-un dosar de contrabanda cu tigari. Aceste acuzatii au fost în realitate considerate niste bazaconii de judecatorii de la Înalta Curte.

Atât Teodor Hauca, cât si judecatorul Dan Anton au fost gasiti nevinovati pentru acest lucru. În prima instanta, Teodor Hauca fusese condamnat la trei ani de inchisoare cu suspendare, iar Dan Anton la patru ani si doua luni de închisoare.

Acum, prin decizia de ieri, ambii au fost achitati pentru acea presupusa interventie la judecatorii de la Curtea de Apel Iasi. Judecatorii au considerat ca fapta nu este prevazuta de legea penala.

"S-a facut o mare nedreptate în acest dosar. Sunt trei ani si jumatate în care am fost tinut într-un stres continuu. Desi nu am gresit cu nimic. Desi nu am fost vinovat de nimic, am fost trimis în judecata, acuzat fiind de fapte cu totul inventate. Am 68 de ani si în toata viata mea am avut doar doua abateri la regimul rutier. În cei trei ani si jumatate am dormit numai cu medicamente si am fost prezent la toate termenele de judecata pentru a-mi sustine nevinovatia. Nu a fost deloc corect ceea ce s-a întâmplat", a declarat aseara Teodor Hauca.

"Am ajuns în situatia în care este gresit sa dai sfaturi. În situatia în care este gresit sa te întâlnesti cu prietenii la masa", a completat Teodor Hauca.

Condamnat pentru niste legaturi ciudate în Republica Moldova

Pe de alta parte, în mod cu totul bizar, Dan Anton a fost condamnat la doi ani si noua luni de închisoare cu suspendare pentru un trafic de influenta în legatura cu o discutie pe care ar fi avut-o cu un cetatean italian care dorea sa investeasca în Republica Moldova. Este vorba de Renatto Del Gatto, un investitor care dorea sa-si dezvolte afacerile în Republica Moldova. "Începând cu data de 18 septembrie 2014, între inculpatii Anton Dan, concubina acestuia Moglan Marina si inculpatul Del Gatto Renato, om de afaceri din Italia, au avut loc mai multe întâlniri al caror subiect îl constituia facilitarea intrarii si dezvoltarii unor investitii în infrastructura pe piata din Republica Moldova, de catre acesta din urma.
Aceste tatonari s-au concretizat în cursul lunii august 2015, când inculpatul Del Gatto Renato i-a promis magistratului Anton Dan o suma consistenta, dar neprecizata de bani, pentru sine, si un post de conducere într-o institutie financiara, pentru inculpata Moglan Marina.
Inculpatul Anton Dan a fost de acord cu "oferta" omului de afaceri, angajându-se ca va interveni în acest sens atât pe lânga o persoana influenta din cadrul Parlamentului Republicii Moldova, cât si pe lânga unii membri din guvernul acestui stat", sustin procurorii de la DNA.

Cu toate acestea, pe parcursul procesului, s-a constatat ca niciuna dintre aceste acuzatii nu este fundamentata. Toate probele au aratat contrariul a ceea ce au sustinut procurorii. Cu toate acestea, Dan Anton a fost condamnat. A fost martor la unele dintre discutii, dar nu avea nicio putere sa-l ajute cu ceva pe acel cetatean italian venit în Republica Moldova. A fost condamnat doar pentru ca la masa la care se afla erau unele discutii despre intrarea în piata din Republica Moldova a investitorului. Presedintele completului de judecata de la Înalta Curte este un fost procuror.

Infractiune de-a dreptul stupida: spaga la paznicul scolii

În acelasi timp, procurorii de la DNA l-au trimis în judecata pe Dan Anton pentru nu mai putin de cinci infractiuni. Pentru restul infractiunilor a fost achitat. Una dintre cele mai stupide acuzatii din istoria DNA este aceea ca Dan Anton ar fi dat mita unui agent de paza, de la o firma privata, o sticla cu vin. Era vorba de o sticla cu vin care i-a fost data de pomana unui agent care pazea intrarea într-o scoala, cu care judecatorul se împrietenise.

"In cursul lunii noiembrie 2014, inculpatul Anton Dan, beneficiind de ajutorul concubinei sale, l-a cointeresat material, prin oferirea unor sticle cu bauturi alcoolice, pe inculpatul Popusoi Catalin Ion, agent de paza la o firma care asigura securitatea unitatii scolare frecventata de cei doi copii minori ai inculpatei Moglan Marina.
În schimbul acestor bunuri, inculpatul trebuia sa îndeplineasca acte contrare îndatoririlor de serviciu, respectiv sa-i semnaleze magistratului orice vizita facuta de tatal minorilor în cadrul unitatii scolare, fiind "pus în garda" în acest fel, cu privire la prezenta persoanei respective pe raza municipiului Iasi", au precizat procurorii de la DNA.

Achitari pe banda rulanta

Restul acuzatilor din acest dosar au fost achitati. Procurorii de la DNA au trimis-o în judecata si pe Gabriela Mihaela Prelipcean, grefiera la Judecatoria Iasi. Aceasta a fost acuzata de infractiunea de favorizarea infractorului, fiind achitata înca de la prima instanta. Cu toate acestea, initial, procurorii de la DNA au dus-o si pe ea în fata instantei pentru a cere arestarea preventiva, pe perioada cercetarilor.

"La data de 11 mai 2015, inculpata Prelipcean Mihaela Gabriela, grefier, a fost audiata de procurorii anticoruptie, în calitate de martor, ocazie cu care aceasta a fost întrebata în legatura cu natura mai multor mesaje text, tip "sms", transmise de pe numarul sau de telefon mobil, pe numarul de telefon mobil al judecatorului Anton Dan. Inculpata a precizat în declaratia data la momentul respectiv ca acele amenintari nu aveau nicio baza reala, dar dupa încheierea audierilor, l-a contactat pe magistratul Anton Dan, printr-un intermediar, pe care l-a instruit sa utilizeze un limbaj codat si sa-l avertizeze pe acesta ca este interceptat de catre Directia Nationala Anticoruptie, lucru care s-a si întâmplat la data de 13 mai 2015", au mai sustinut procurorii de la DNA.

În fata judecatorului s-a constatat ca si aceste acuzatii ale procurorilor au fost inventate. Este un dosar cu abuzuri grosolane din partea procurorilor de la DNA si cu siguranta ca vor exista surprize de proportii la CEDO. Marina Moglan, concubina judecatorului Anton, cea care fusese acuzata de complicitate la infractiunile celui din urma mentionat, a fost achitata pentru toate capetele de acuzare.

Judecatorul Dan Anton de la Curtea de Apel Iasi va executa 100 zile de munca in folosul comunitatii la DAC.

Publicam in continuare minuta pronuntata in dosarul nr. 4131/2/2016 de ICCJ in data de 14 mai 2019:


"I. Admite apelurile declarate de inculpatii Hauca Teodor, Anton Dan si Del Gatto Renato impotriva sentintei penale nr. 143 din data de 6 iulie 2017, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a II- a penala. Desfiinteaza, in parte, sentinta penala apelata si rejudecand, in fond:


1. In baza art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b) teza I din Codul de procedura penala, achita pe inculpatul Hauca Teodor sub aspectul savarsirii infractiunilor prevazute de art. 291 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 din Codul penal si art. 292 alin.1 din Codul penal cu ref. la art.6 din Legea nr. 78/2000. Inlatura dispozitia de confiscare a sumei de 50 de euro (respectiv a echivalentului in lei a acestei valute la cursul BNR de la data platii) de la inculpatul Hauca Teodor. Inlatura dispozitia de obligare a inculpatului Hauca Teodor la plata cheltuielilor judiciare in cuantum de 10.000 lei, acestea ramanand in sarcina statului.
2. Descontopeste pedeapsa rezultanta de 4 ani si 2 luni inchisoare aplicata inculpatului Anton Dan in pedepsele componente pe care le repune in individualitatea lor, dupa cum urmeaza:

- pedeapsa de 3 ani si 3 luni inchisoare, aplicata pentru savarsirea infractiunii de trafic de influenta in forma continuata prevazuta de art. 291 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 6 si art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 (in legatura cu cumparatorii de influenta Hauca Teodor si Cavcaliuc Sergiu, pct. 1.1. din rechizitoriu);
- pedeapsa de 2 ani si 9 luni inchisoare, aplicata pentru savarsirea infractiunii de trafic de influenta prevazuta de art. 291 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 294 lit. e si f din Codul penal, cu ref. la art. 6 si 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 (in legatura cu cumparatorul de influenta Del Gatto Renatto, pct. 1.2. din rechizitoriu);
- sporul de 11 luni inchisoare.


In baza art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b) teza I din Codul de procedura penala, achita pe inculpatul Anton Dan sub aspectul savarsirii infractiunii de trafic de influenta in forma continuata prevazuta de art. 291 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 6 si art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 (in legatura cu cumparatorii de influenta Hauca Teodor si Cavcaliuc Sergiu, pct. 1.1. din rechizitoriu). Inlatura dispozitia de confiscare a sumelor de 100 lei si 35 de euro (respectiv a echivalentului in lei a acestei valute la cursul BNR de la data platii) de la inculpatul Anton Dan.


Mentine condamnarea inculpatului Anton Dan la pedeapsa de 2 ani si 9 luni inchisoare, aplicata prin sentinta penala apelata, pentru savarsirea infractiunii de trafic de influenta prevazuta de art. 291 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 294 lit. e) si f) din Codul penal cu ref. la art. 6 si 7 lit. b) din Legea nr.78/2000, (in legatura cu cumparatorul de influenta Del Gatto Renatto, pct. 1.2. din rechizitoriu). In baza art. 67 alin. 1 din Codul penal, mentine pedeapsa complementara aplicata inculpatului Anton Dan constand in interzicerea exercitiului drepturilor prevazute de art. 66 lit. a), b), g) din Codul penal (dreptul de a ocupa functia de magistrat) pe o perioada de 2 ani, incepand cu data ramanerii definitive a prezentei hotarari. 
In baza art. 65 alin. 1 din Codul penal, mentine pedeapsa accesorie aplicata inculpatului Anton Dan constand in interzicerea exercitiului drepturilor prevazute de art. 66 lit. a), b), g) din Codul penal (dreptul de a ocupa functia de magistrat), pedeapsa ce se va executa conform art. 65 alin. 3 din Codul penal.

In baza art. 91 din Codul penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei inchisorii de 2 ani si 9 luni aplicata inculpatului Anton Dan pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit in conditiile prevazute de art. 92 din Codul penal. In baza art. 93 alin. 1 din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta urmatoarele masuri de supraveghere: a) sa se prezinte la Serviciul de Probatiune Iasi, la datele fixate de acesta; b) sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa; c) sa anunte, in prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile; c) sa comunice schimbarea locului de munca; d) sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta. In baza art. 93 alin. 2 lit. d) din Codul penal, impune inculpatului sa nu paraseasca teritoriul Romaniei, fara acordul instantei. In baza art. 93 alin. 3 din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta o munca neremunerata in folosul comunitatii pe o perioada de 100 de zile, in cadrul Consiliului Local Iasi – Directia de Asistenta Comunitara sau in cadrul Consiliului Local Iasi – Directia de Administrare a Patrimoniului Public si Privat. In baza art. 91 alin. 4 din Codul penal, atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 96 din Codul penal privind cazurile de revocare a suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere. Reduce cuantumul cheltuielilor judiciare catre stat la care a fost obligat inculpatul Anton Dan prin sentinta penala apelata, de la suma de 12.500 lei, la suma de 10.000 lei.


3. Inlatura pedeapsa complementara si pedeapsa accesorie prevazute de art. 66 alin. 1 lit. c din Codul penal, aplicate inculpatului Del Gatto Renato constand in interzicerea dreptului de a se afla pe teritoriul Romaniei. Mentine restul dispozitiilor sentintei penale apelate care nu contravin prezentei decizii.

II. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie, Structura Centrala impotriva sentiniei penale nr. 143 din data de 6 iulie 2017, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a II- a penala. III. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de partea civila Gutu Constantin impotriva aceleiasi sentinte. Cheltuielile judiciare ocazionate de solutionarea apelurilor declarate de inculpatii Hauca Teodor, Anton Dan si Del Gatto Renato, precum si de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie, Structura Centrala raman in sarcina statului.


Obliga apelantul-parte civila Gutu Constantin la plata sumei de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat.

Onorariul partial cuvenit aparatorului desemnat din oficiu pentru apelantul-intimat-inculpat Hauca Teodor, in suma de 314 lei, se suporta din fondul Ministerului Justitiei. Onorariul cuvenit aparatorilor desemnati din oficiu pentru apelantii-intimati-inculpati Del Gatto Renato si Anton Dan, precum si pentru intimatele-inculpate Prelipcean Mihaela Gabriela si Moglan Marina, in suma de cate 1.253 lei, se suporta din fondul Ministerului Justitiei.


Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 14 mai 2019".

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

teodor hauca trafic influenta dna dan anton inchisoare suspendare
Distribuie:  

Realitatea.net

RomaniaTV.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (20)

Andrei  | #701089
Nu mai controleaza procurorii DNA si sereistii pe judecatori si nu mai obtin condamnari pe banda rulanta ?
Ar di interesant de stiut cati bani a costat cercetarea nevinovatilor si judecarea procesului iar cheltuielile sa fie suportate de cei care au gresit , nu de bugetul Statului si contribuabili !
SRI  |  #701100
Ne doare in paişpe nu platim noi din buzunar, plateste plebea !!! Plebea vrea circ nu viata mai buna, noi le dam circ si paine sa isi cumpere din ce le ramâne
Laura Codruta  | #701094
Nenea Anton a ramas tot condamnat chiar daca cu suspendare. Sincer nu cred ca pe degeaba, a patit ca Adrian Nastase, a jefuit de a rupt dar l-au prins cu ferestrele de la Zambaccian.
Cam asa si cu nea Anton, a rupt, dar l-au condamnat pt o infractiune mica...
Oricum, zboara din magistratura si si-a luat la revedere de la pensia de magistrat...
Papito  |  #701098
LAURA CODRUTA Te asteptam la puscarie sa platesti pentru vietile distruse
Nicu  | #701102
Sub aspectele independentei , judecatorii fac ce vor muschii lor blegiti
Un apropiat  | #701104
Sincer cunosc ambele personaje. Doar cuvinte de lauda atit pentru domnul Dan Anton cît si pentru domnul Hauca Teodor! Va felicit domnulor pentru victorie. DNA o cwrwa ieftina menita sa distruga vieti!!!
Laura  | #701107
Cred ca nici nu au facut smecherasii aceștia cele mentionate de procurori!?! Nu au putut demonstra procurorii,dar fapte din astea ,au boss-ii milioane.Sunt niste corupti oportunisti !
UN OM  |  #701111
Laura ce frustrare ai ?
Iesean normal  | #701113
Sunt bun amic cu domnul Hauca si il cunosc putin pe domnul Anton. Jos palaria pentru domnul Hauca, un om care a stat departe de belele desi a fost senator pe vremea cand putea fura tot. Nu a pus mâna pe nimic ce apartine statului si nu a participat la nici o afacere cu statul. Pe mine personal m a ajutat dezinteresat cand imi ardea buza si ii multumesc din suflet. Sa va dea Dumnezeu Sanatate si liniste ! Achitarea asta a venit pentru fiecare dupa inima lui. Imi pare rau pentru domnul Anton ii urez sa fie tare si sa depaseasca momentul
Un credincios  | #701115
S-au întâlnit Sf. Hauca cu Sf. Anton si au vorbit sa faca o faptă creștinească: sa scape un contrabandist din pușcărie. Mai ales că se știa că Sf. Anton, daca te rogi la el, te ajută. Tot asa i-a ajutat si pe Corduneni sa scape de pușcărie.
Cei de la DNA sunt niste oameni rai, care nu inteleg esența credintei creștine. Sf. Hauca a daramat casa lui Ionel Teodoreanu si a luat terenuri pe unde a vrut el in Iasi, ca sa ridice biserici. E o simplă întâmplare ca in loc au apărut un conac pentru fiu-su si blocuri.
Iar cat despre Sf. Anton, el nu este un corupt, el este un sfânt la care te rogi, si daca pui un pomelnic de câteva zeci de mii de euro, sigur te ispaseste de păcate!!
Satef Utangat  |  #701124
Cârcotaş ce esti, vezi de spagile care le primesti la tine la servici ca nu se stie de unde cade un mascat doi
Zuzu iaurt bun  |  #701178
Cu toate acestea, pe parcursul procesului, s-a constatat ca niciuna dintre aceste acuzatii nu este fundamentata. Toate probele au aratat contrariul a ceea ce au sustinut procurorii
BABA CRACANATA  | #701116
DOLIU IN CLANU CORDUNEANU.....LA PUSCARIE CU CORUPTI ....
paul ivan  | #701160
AI BANI, CISTIGI PROCESE. N-AI BANI, TE DUCI LA BECIU DOMNESC. Asa si cu acesti "inculpati". DNA IASI SA-SI CEARA SCUZE PUBLIC DE LA CEI ACHITATI iar procurorii vinovati sa-si dea demisia din institutie, inclusiv sa dea banii poporului inapoi. NU MERITA BANII NOSTRI ASTFEL DE PROCURORI. AFARA CU EI.
Just  | #701161
Adica judele in calitate de amant si sponsor al batutei de soarta cu doi copii ii facea cheie omului si se implica in tinerea tatalui la distanta de copiii lui. Judele asta a avut foarte, dar foarte mare noroc. Pt ca nu a dat peste un tata ca mine. Il pescuiau din ciric! Sa zica multumesc si sa aprinda lumanari la biserica pt omul ala ca au scapat doar cu atat. Si sa nu si doreasca sa dea peste unul ca mine. Ales bules!
Zuzu iaurt bun  |  #701181
Just , nu te pune in locul aluia era un tata denaturat. Daca femeia lui se freca cu un mos cu ouale la genunchi imagineaza ti.....Mosul o tinea bine nu o batea ii dadea un banut
Vasile  | #701179
Cine este procurorul care a facut rechizitoriul? Sa dea salariile inapoi as propune.
Sula Spataru  |  #701182
Nu procurorii fac dosarele. Le fac cei de la SRI si le dau dea gata. Ei doar executa. Securistii vor face abuzuri si inscenari intotdeauna
Gogu  |  #701204
Baieti...nu mai vorbiti tampenii....
Va aude lumea...
DGA?DNA?GAITA?UMF?CORUPTIE  |  #701228
prafu sa se aleaga de voi stat paralel gaita sef birou evidenta straini,umf cu toata clica departament sie sub acoperire,firme sri implicate in deturnare de fonduri europene si bani publici in domeniul medical ,pe universitati si spitale,ciuma neagra,eugen cretu stie el a patit-o!
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2019 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2226 (s) | 21 queries | Mysql time :0.018461 (s)