News Flash:

Locatarii platesc penalitati de suta la suta la intretinere

5 Aprilie 2005
1136 Vizualizari | 0 Comentarii
•Locatarii blocurilor S2 si S3 din cartierul Dacia au fost pusi de administratorul Vasile Ghironte sa plateasca penalitati la plata intretinerii de 100 la suta •Administratorul da vina pe Guvernul Romaniei pentru ca nu a anulat penalitatile si pe faptul ca nu a avut timp sa le calculeze Locatarii blocurilor S2 si S3 din cadrul Asociatiei de Proprietari 6 Dacia au ramas stupefiati in urma cu cateva zile, cand administratorul Vasile Ghironte a afisat lista de plata la intretinere pe luna februarie 2005. Toti locatarii care aveau restante la plata intretinerii au fost pusi sa plateasca penalitati de suta la suta. Mai multi locatari din cele doua scari de bloc sunt de parere ca gestul administratorului este unul de razbunare fata de locatari, deoarece acestia urmeaza sa fie preluati de Institutul National de Administrare a Asociatiilor de Proprietari (INAAP). Ieri, locatarii celor doua blocuri s-au strans in fata scarii pentru a lua o decizie in privinta situatiei. La intalnire a sosit si administratorul Vasile Ghironte, care a fost asaltat de la inceput de nemultumirile locatarilor. Imediat situatia a devenit incendiara, cum se intampla de obicei in aceste situatii. "Cum se poate sa ma puna sa platesc penalitati de suta la suta la intretinere? Ne crede prosti! In ultima luna am de platit penalitati de 3 milioane lei, cat n-am platit in 5 ani. A auzit ca vrem sa ne administreze INAAP, si nu are cum sa-si justifice neregulile, smenurile pe care le-a facut in toti anii de cand e administrator", a declarat Constantin Amariei, locatar. De cealalta parte, administratorul da vina pe Guvernul Romaniei si pe faptul ca nu a avut timp sa calculeze penalitatile la toate cele 13 blocuri pe care le administreaza. "De vina este Guvernul care a promis ca anuleaza penalitatile asociatiilor de proprietari. In aceste conditii nu am mai calculat penalitatile, deoarece eram sigur ca vor fi anulate. De fapt, nu am calculat niciodata penalitati. In urma unui control de la Uzina de Furnizare a Energiei Termice si al primariei mi s-a spus sa calculez penalitati. Nu am avut timp, furnizorii ne-au presat sa platim 4 miliarde lei, asa ca am pus penalitati de suta la suta", a declarat ieri Ghironte. Alti proprietari, care sunt cu plata la zi, sunt nemultumiti ca vor avea de suferit in urma acestei situatii. "Anul acesta ne-a fost oprita apa rece de doua ori. Sunt sigura ca se va mai repeta. Pentru ce sa suferim noi, care suntem cu plata la zi?", a declarat Alexandrina Busuioc, locatara. Ovidiu MUNTEANU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1421 (s) | 22 queries | Mysql time :0.021283 (s)