News Flash:

Locuintele prin ANL, un vis prea indepartat

15 Octombrie 2001
545 Vizualizari | 0 Comentarii
Reprezentantii ANL au semnat acordul cu municipalitatea pentru doua amplasamente pe care vor fi construite locuinte in regim de credit ipotecar pentru ieseni. Este vorba de un amplasament in zona Moara de Vint, pe care vor fi construite case unifamiliale (parter plus etaj), si un altul, in zona Bucsinescu, unde va fi construit un bloc cu 20 de apartamente. Vor fi construite si apartamente pentru tinerii care nu au acces la credite si n-au nici banii necesari cumpararii unei locuinte. Acestia vor putea obtine un apartament in regim de inchiriere. Pentru constructia locuintelor care urmeaza sa fie inchiriate, Primaria a oferit terenuri in Dacia, langa piata din cartier, si in Metalurgie, pe malul Bahluiului, langa serele Primariei.

Toti cei care doresc sa obtina o locuinta construita cu credit ipotecar trebuie sa indeplineasca foarte multe formalitati. Ei trebuie sa stie ca-si vor primi apartamentul mult dorit dupa un an de la semnarea contractului de construire. Primul lucru pe care trebuie sa-l faca solicitantul este sa mearga la un oficiu postal pentru a-si procura si completa un formular ANL, care apoi va fi trimis la Bucuresti. La Agentia Nationala sunt centralizate cererile si se acorda un anumit punctaj in functie de datele din formular. Cel mai important criteriu este valoarea avansului acordat, celelalte criterii referindu-se la starea civila, numarul de persoane care sunt in familie, la actualele conditii de locuit si la starea de sanatate a membrilor familiei. Valoarea avansului care trebuie achitat de solicitantii sub 35 de ani este de minimum 10% si de minimum 20% pentru cei care au depasit 35 de ani. Presupunand ca in cele din urma tinerii intra in posesia unui apartament, ei vor trebui sa plateasca o rata medie de aproximativ 90 de euro in fiecare luna, ceea ce inseamna peste doua milioane de lei lunar. In consecinta, venitul unei familii compusa din doua persoane (sot si sotie) ar trebui sa fie de minimum cinci milioane de lei. Pretul constructiei in cazul unui apartament situat intr-un bloc de locuinte se ridica la peste 200 de dolari metrul patrat, iar al unei locuinte individuale la peste 300 de dolari metrul patrat. "In judetul Iasi au fost inregistrate pana acum peste 100 de cereri de locuinte ce urmeaza a fi construite cu credit ipotecar", ne-a declarat inspectorul de specialitate din cadrul ANL - Oficiul Teritorial Iasi, Vasile Strambu.
In ceea ce priveste realizarea de locuinte care urmeaza sa fie inchiriate, vor fi construite 220 de apartamente cu fondurile Agentiei Nationale pentru Locuinte. Acestea sunt destinate tinerilor sub 35 de ani si reprezinta doar niste adaposturi tranzitorii, pana cand chiriasii vor putea sa-si cumpere o locuinta. Inca nu se stie care va fi valoarea chiriei, insa, se presupune ca va ajunge la cateva sute de mii de lei.

Costel ISAC
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4472 (s) | 22 queries | Mysql time :0.289891 (s)