News Flash:

Loteria, mai importanta decat votul de ieri

7 Decembrie 2009
809 Vizualizari | 0 Comentarii
Loteria mai importanta decat votul de ieri
Cozile de la urnele de vot s-au mutat ieri in Agentiile Loto din tot orasul. De Mos Nicolae, iesenii au sperat intr-un cadou consistent. Cei mai multi dintre impatimiti au ales sa joace mai mult de o singura varianta, pentru a-si mari sansele de castig. De la ora deschiderii, in agentiile loteriei s-au inghesuit mii de practicanti ai jocurilor de noroc. Pentru un premiu de aproximativ opt milioane Euro, iesenii au mizat pe inspiratia de a ghici cele sase numere castigatoare, inainte de a-si exercita dreptul la vot. Este si cazul lui Stefan Avram, un jucator impatimit, de 53 ani, care a ales sa-si puna norocul la incercare cu cateva minute inainte de inchiderea agentiei la care si-a validat biletul. "Nu am ajuns inca sa votez, pentru ca acum sunt in timpul serviciului. Am facut o pauza de cateva minute pentru a juca la Loto. Sunt pregatit cu buletinul, cand ies de pe tura, ma duc direct la urne. Am jucat o singura varianta, iar daca ar fi sa castig, m-as ocupa in primul rand de copiii mei. Mie nu-mi mai trebuie nimic", a declarat Stefan Avram. Cei care au fost liberi de la serviciu, insa, au avut un traseu diferit. "La prima ora m-am dus sa votez. Apoi am ajuns sa-mi incerc norocul la Loto. Am jucat doua variante, ca sa am mai multe sanse. Ma voi ocupa de familia mea, daca voi castiga. Sper sa am bafta, ca e mai important pentru mine decat sa aflu cine a iesit presedinte", a spus Vasile Enea, in varsta de 34 ani. Aglomeratia din Agentiile Loto poate fi pusa pe seama faptului ca iesenii au avut un motiv in plus sa iasa ieri din casa. "Au fost, intr-adevar, multi jucatori, dar asta pentru ca lumea a iesit si la vot. In alte duminici, cand nu erau evenimente importante, nu se prea inghesuiau sa joace. Astazi (ieri - n.r.) am avut in jur de 1.000 de bilete validate, unele cu mai multe variante, deci s-a jucat intens", a mentionat Eugenia Turcu, casiera la una din Agentiile Loto din Iasi. Premiul cel mare nu a mai fost castigat din 7 iunie, ziua alegerilor europarlamentare, cand valoarea acestuia s-a ridicat la peste 11 milioane Euro.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2945 (s) | 22 queries | Mysql time :0.177031 (s)