Eveniment-Social

Loviti mortal in fata scolii – FOTO, VIDEO

Publicat: 17 sept. 2012

@ O persoana si-a pierdut viata si alte sapte au fost ranite in urma unui accident rutier petrecut in comuna Schitu Duca @ Accidentul s-a produs ca urmare a neadaptarii vitezei la conditiile de drum, autoturimul Dacia Solenza derapand pe carosabilul umed @ Soferul vinovat de accident se afla in stare grava la spital, sotia acestuia fiind, de asemenea, in stare critica

Un grav accident rutier a avut loc ieri in fata unei unitati scolare de pe raza judetului Iasi. Evenimentul s-a petrecut in jurul orelor 07.00 in satul Poieni, comuna Schitu Duca, fiind vorba de doua autoturisme implicate, o Dacia Solenza si un Logan, ocupantii acestora indreptandu-se spre serviciu in momentul producerii nenorocirii. In urma impactului extrem de violent, a rezultat un deces, iar alte sapte persoane au fost ranite, sase dintre acestea fiind internate in spital. Din primele verificari se pare ca accidentul s-a produs ca urmare a neadaptarii vitezei la conditiile de drum de catre conducatorul auto al autoturismului Dacia Solenza (de culoare galbena), respectiv Ion T., de 62 de ani. Masina a derapat pe carosabilul umed si dupa ce s-a rotit de cateva ori a intrat in plin in autoturismul Logan, condus de Vlad T., care circula regulamentar din sens opus. Soferul de pe Solenza si sotia acestuia, pasagera pe scaunul din dreapta, s-au ales cu rani grave iar un alt pasager din spate nu a supravietuit. Ocupantii celeilalte masini au scapat cu rani usoare. Localnicii din zona spun ca in acea zona s-au petrecut mai multe accidente, masinile derapand pe portiunea respectiva de drum ce devine extrem de periculoasa dupa o ploaie. „Conducatorul unui autoturism Dacia de culoare galbena, Ion T., de 62 de ani, in timp ce se deplasa pe directia Iasi – Coropceni, pe fondul neadaptarii vitezei la conditiile unui carosabil umed a pierdut controlul asupra directiei de mers, a patruns pe contrasens si a intrat in coliziune cu un autoturism Dacia Logan, care circula regulamentar, condus de Vlad T. In urma accidentului a rezultat decesul unui pasager din autoturismul Dacia de culoare galbena si ranirea mai multor persoane, dintre care doua sunt accidentate grav”, a declarat agentul de politie Anca Vijiac, purtator de cuvant in cadrul Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Iasi. Oamenii legii continua cercetarile pentru stabilirea tuturor imprejurarilor in care s-a produs accidentul. La spital au ajuns sase victime ale teribilului accident, fiind tinute sub monitorizare in vederea interventiei in cazul unor complicatii. „La Unitatea de Primire Urgente au ajuns sase victime ale unui accident rutier. Ion T., de 62 de ani, a fost tranferat la chirurgie plastica, iar sotia sa, de 60 de ani, la chirurgie ATI, cu politraumatisme .Alte patru persoane au fost trimise la neurochirurgie si la ortopedie cu traumatisme si fracturi”, a precizat Diana Cimpoesu, medic sef UPU-SMURD, purtator de cuvant al Spitalului Sf. Spiridon Iasi





Adauga un comentariu