Eveniment-Social

Lovitura crunta primita de un senator din Iasi. Va pierde totul dupa finalizarea acestui control

Publicat: 23 mart. 2015

@ S-a constatat ca respectivul senator a pus mana pe o proprietate din domeniul public al statului prin incalcarea prevederilor legale

Implicat deja in doua dosare penale in urma carora s-a ales deja cu o condamnare definitiva cu suspendare, senatorul iesean Sorin Lazar are din nou motive de stres dupa ce Camera de Conturi l-a mentionat recent intr-un raport de control care se descriu o serie de ilegalitati. De altfel, respectivele ilegalitati se refera chiar la un iaz pe care Sorin Lazar l-a luat pe cand era primar al comunei Strunga. Afacerea a fost descrisa in editiile anterioare ale cotidianului BUNA ZIUA IASI in articolul cu titlul „Culcusul unui pui de baron PSD„, publicat vineri, 6 noiembrie 2009. Inca de atunci jurnalistii aratau ca Sorin Lazar a concesionat iazul prin incalcarea legislatiei privind incompatibilitatile alesilor locali, in special a Legii nr. 161/2003 privind prevenirea si combaterea coruptiei din administratie. In anul 2003, Sorin Lazar in calitate de primar al comunei Strunga a concesionat respectivul luciu de apa aflat in domeniul public al comunitatii pe care o conducea.

„Primarii si viceprimarii, primarul general si viceprimarii municipiului Bucuresti sunt obligati sa nu emita un act administrativ sau sa nu incheie un act juridic ori sa nu emita o dispozitie, in exercitarea functiei, care produce un folos material pentru sine, pentrul sotul sau ori rudele sale de gradul I”, se arata la articolul 76 alineatul 1 din Legea 161/2003.

Dupa 5 ani de la publicarea respectivului articol in cotidianul BUNA ZIUA IASI, Camera de Conturi a aratat ca toate aspectele relatate sunt reale, iar Primaria Strunga trebuie sa rezilieze contractul cu Sorin Lazar. Intre timp Sorin Lazar a devenit senator, iar pe functia de primar a ajuns sotia acestuia, Mariana Lazar. Controlul Curtii de Conturi a fost finalizat recent.

„S-a constatat nerespectarea cadrului legal privind modul de concesionare a unei suprafete de teren amenajat drept luciu de apa de 2,47 ha, din proprietatea comunei Strunga unei persoane fizice contrar prevederilor din Legea nr. 161/19 aprilie 2003”, a aratat Camera de Conturi in raport. Institutia a dispus ca rezilierea contractului de concesiune sa fie supusa aprobarii Consiliului Local. Pentru iazul in suprafata de 2,5 hectare, Lazar a platit ani la rand numai 500 lei pe an, bani care-i scotea intr-o singura zi din vanzarea bonurilor de pescuit cu 50 lei bucata. Primarita Mariana Lazar nu a raspuns apelurilor telefonice ale reporterilor BUNA ZIUA IASI pentru a spune daca s-a conformat dispozitiilor Curtii de Conturi. In orice caz, in perioada urmatoare institutia va verifica modul in care au fost puse in aplicare dispozitiile emise. Reamintim ca Sorin Lazar a fost condamnat la inchisoare cu suspendare pentru savarsirea infractiunii de conflict de interese si este judecat in continuare pentru ca a platit ilegal niste sume de bani unor salariati pe cand era primar.



loading...

Adauga un comentariu