Titlurile zilei

Lovitură sub centură încasată de fostul pușcăriaș Relu Fenechiu! Aproape să îi dispară din conturi sute de mii de euro!

Publicat: 18 feb. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Lovitură sub centură încasată de fostul pușcăriaș Relu Fenechiu Aproape să îi dispară din conturi sute de mii de euro

Judecătorii ieșeni au respins contestația la executare formulată de fostul lider liberal Relu Fenechiu. Acesta contestă executarea demarată de Fisc împotriva bunurilor sale. Finanțiștii încearcă de ani buni să recupereze prejudiciile calculate în cele două dosare penale, în cadrul cărora Relu Fenechiu a fost condamnat

Fostul pușcăriaș Relu Fenechiu a pierdut procesul pe care îl intentase Fiscului. Astfel, ieri seară, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au respins acțiunea formulată de ex-ministrul Transporturilor, în contradictoriu cu finanțiștii.

„Instanța respinge contestația la executare formulată de contestatorul Fenechiu Relu, în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) – Direcția Generală Executări Silite Cazuri Speciale – Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Regional Iași, ca fiind neîntemeiată. Respinge cererea formulată de contestator privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată”, au precizat judecătorii ieșeni.

De remarcat este faptul că sentința nu e definitivă, aceasta putând fi contestată. Cel mai probabil, fostul liberal va ataca această decizie.

Prejudicii importante, greu de recuperat

Ex-liderul liberal Relu Fenechiu a deschis în ultimii ani mai multe procese la Judecătoria Iași, prin care încearcă stoparea executărilor silite începute împotriva lui.
Așadar, Fenechiu a dat în judecată ANAF și le-a cerut judecătorilor să admită contestația la executare, a tuturor actelor de executare, dar și a procesului-verbal de sechestru pentru bunurile mobile, de pe data de 12 iulie 2017.

„ANAF a emis un proces-verbal de sechestru fără să fiu somat în prealabil și fără a analiza posibilitatea sechestrării acelor bunuri. Dividendele obținute de la firme sunt principalele surse de venit”, a precizat în instanță Relu Fenechiu.

Acesta a facut referire la sechestrul pus de Fisc pe participațiile la compania ENGEKO SA.

Totodată, Fenechiu a dat în judecată și Servicii Energetice Moldova SA, prin lichidatorul judiciar Sierra Quadrant SPRL Bacău. În acel dosar, Fenechiu le cerea magistraților să admită contestația formulată împotriva publicației de vânzare și a formelor de executare silită inițiate împotriva casei de pe Aleea Teilor, din Bucium. Acesta a mai menționat că executarea imobilului a fost anulată în întregime, după ce soția lui, Mariana Daniela Fenechiu, a solicitat tot în instanță și a obținut anularea, pe motiv că dorește partajarea patrimoniului deținut împreună.

Amintim că, în urmă cu câțiva ani, judecătorii l-au condamnat pe Fenechiu pentru trafic de influență în formă continuată și spălarea banilor, după încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA.

„În perioada 2012-2014, inculpatul Fenechiu Relu a cerut și a primit de la o firmă de software 15 la sută din valoarea unor contracte promovate de Ministerul Justiției (în valoare de 13.990.059 de lei, fără TVA) și de la o societate farmaceutică, cu acționar majoritar Ministerul Sănătății (în valoare de 8.130.721 de lei, fără TVA), pentru sprijinul promis și acordat în câștigarea și derularea acestor proiecte”, au menționat procurorii DNA.

De asemenea, acesta a fost condamnat și în dosarul intitulat generic „Transformatorul”, pedeapsa finală fiind de cinci ani de pușcărie. Fenechiu a executat o parte din pedeapsa primită, iar, ulterior, a ieșit din pușcărie.

De remarcat este faptul că, pe lângă condamnarea primită, instanța l-a obligat pe fostul liberal la plata unor despăgubiri de peste 850.000 de euro. Mai apoi, inspectorii din cadrul Fiscului au inițiat executarea silită, pentru recuperarea prejudiciilor.

Adauga un comentariu