Titlurile zilei

„Luca” a venit peste „Petru” la Iași! Bătălia giganților în afacerile cu covrigi. 40.000.000 de euro versus 11.000.000 de euro – FOTO

Publicat: 01 oct. 2022
_____ Vizualizări 17 Comentarii
Luca a venit peste Petru la Iași Bătălia giganților în afacerile cu covrigi. 40.000.000 de euro versus 11.000.000 de euro  FOTO
Simigeria ”Luca” sparge piața din Iași. Patronul de la ”Petru” trebuie să facă facă față unei afaceri de 40 milioane de euro

Monopolul simigeriei „Petru” din Iași urmează să fie spart de simigeria „Luca”. Lanțul de covrigi din București, cu vânzări de 40 de milioane de euro, vrea să concureze cu afacerea „Petru” de 11 milioane de euro. Au fost anunțate 4 locații noi în Iași sub umbrela „Luca”. Prima deschidere este programată săptămâna viitoare, în campusul studențesc „Tudor Vladimirescu”. Chiriile vehiculate pentru spațiile din Iași sunt exorbitante

Mișcare importantă pe piața simigeriilor din Iași. Societatea Tinervis Group SRL, cu sediul în București, controlată de asociații Cosmin Mircea Postole și George Adragăi, cu zeci de locații la nivel național, în 14 orașe, sub denumirea „Luca”, încearcă să extindă portofoliul și în Iași. Deja a fost anunțată deschiderea unui număr de 4 locații: campus „Tudor Vladimirescu” (amenajarea este aproape finalizată), bd. Independenței (stația CTP), Podu Roș (oficiul poștal) și Târgu Cucu. Prima locație va fi inaugurată pe data de 4 octombrie 2022, la o săptămână după prima deschidere urmând și celelalte 3. Venirea la Iași a fost confirmată pentru BZI de George Adragăi.

Nu este exclus ca în perioada următoare să fie preluate și alte locații din municipiu. Simigeria „Luca”, din comercializarea covrigilor și a altor produse de patiserie, este o afacere de succes. Conform ultimelor date financiare, în 2021, Tinervis Group SRL a declarat o cifră de afaceri de 209.531.680 de lei, aproape 40 de milioane de euro, un profit de 30,4 milioane de lei, adică 6 milioane de euro, datorii de 14 milioane de lei și un număr de 1.364 de angajați. Pe site-urile de profil deja au fost publicate anunțuri pentru angajarea de personal în locațiile din Iași.

„Luca” a venit peste „Petru” la Iași. Se anunță o competiție acerbă

În Iași, în acest moment, cea mai mare rețea de simigerii este deținută de lanțul „Petru” al afaceristului Dragoș Cosmin Mancaș care va fi nevoit să contracareze strategia rivalilor de la „Luca”. Afaceristul a preluat și rețeaua de pizzerii „Dopo Poco” (cifră de afaceri – 9 milioane de lei). Brio Group SRL, firma care administrează simigeriile „Petru” din Iași arată că, din punct de vedere financiar, afacerea este de 4 ori mai mică decât „Luca”.

Spere exemplu, ultimele date dezvăluie o cifră de afaceri de 56.975.207 de lei, aproape 11 milioane de euro, un profit de 10,9 milioane de lei, adică 2 milioane de euro, datorii de 22,5 milioane de lei și un număr de 436 de angajați. La un moment dat, simigeria „Petru” a fost reclamată din cauza produselor neetichetate corespunzător cu data expirării. Contactat telefonic, Dragoș Mancaș nu a comentat venirea competitorului în Iași. „Nu am disponibilitate acum, reveniți în jumătate de oră”, au fost singurele precizări ale afaceristului.

Chirie exorbitantă pentru simigeria „Luca” în spațiul din Tudor Vladimirescu

Spațiul din Tudor Vladimirescu, unde deja este pregătită deschiderea simigeriei „Luca”, este deținut de Corneliu Nistor care patronează și restaurantul „Cornelius” din zonă. Suprafața spațiului comercial este de 200 de metri pătrați, iar terenul de sub clădire este de deținut de Primăria Iași. Surse din piața imobiliară arată că pretențiile lui Nistor au fost de aproape 10.000 de euro, chirie lunară. Spațiul comercial este deținut prin societatea Unica SRL, unde Corneliu Nistor deține 70 la sută din părțile sociale, în timp ce fiul acestuia, Andrei, are în portofoliu 30 la sută. Corneliu Nistor a inițiat și un proiect imobiliar, în Tudor Vladimirescu, pentru construirea unui bloc de garsoniere pe un teren de 1.200 de metri pătrați, situat pe strada Oancea, dar nu a primit avizele necesare. De menționat că pentru celelalte 3 spații „Luca” nu plătește chirie, ci o parte din profit.

Bineînțeles, costurile legate de amenajare sunt suportate de firma din București. „Luca” a venit peste „Petru” la Iași, însă rămâne de văzut ce cifre financiare vor fi raportate după primul trimestru.

Comentarii
Adauga un comentariu