Sport

Lucescu a scapat cu viata dupa inca un meci cu moartea

Publicat: 06 ian. 2012
1

@ Mircea Lucescu a fost ranit, ieri, într-un accident rutier petrecut pe bulevardul Vasile Milea din Capitala, el fiind dus la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti @ Lucescu se deplasa spre biroul vicepresedintelui CSMS Iasi, Constantin Anghelache @ Situatia lui Mircea Lucescu este stabila, dupa mai multe investigatii constatându-se ca antrenorul român este în afara oricarui pericol

Clipe de groaza pentru antrenorul echipei Sahtior Donetk! Mircea Lucescu a fost ranit, ieri, într-un accident rutier petrecut pe bulevardul Vasile Milea din Capitala, el fiind dus la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti (SUUB). Aflat la volanul unui autoturism de teren Kia Sotento, Mircea Lucescu a intentionat sa vireze la stânga pe bulevardul Vasile Milea, peste linia de tramvai, în încercarea de a intra în complexul Politehnica, unde se afla sediul firmei bunului sau prieten Constantin Anghelache, vicepresedintele CSMS Iasi. Tehnicianul lui Sahtior nu s-a asigurat, iar autoturismul sau a fost lovit în plin pe partea stânga de un tramvai. Masina lui Lucescu a ricosat pe sensul opus de mers si s-a oprit într-un stâlp, nu înainte de a mai lovi înca un autoturism care circula regulamentar. Desi a fost lovit mai grav decât pasagerul de pe scaunul din dreapta, Mircea Lucescu si-a pastrat calmul, iar însotitorul sau a iesit din autoturism rugând trecatorii sa sune la 112. La fata locului a ajuns rapid si Constantin Anghelache, care a încercat sa-i îndeparteze pe trecatorii curiosi. „Victima” i-a cazut si Gabriela Hussain, soferita autoturismului Volkswagen acrosat de Mircea Lucescu, care era obligata prin lege sa ramâna la locul accidentului pâna la sosirea ofiterilor de la Circulatie.

Medicul Andrei Georgescu
, sef al sectiei de Primiri Urgente a Spitalului Universitar Bucuresti, sustine ca Mircea Lucescu este în afara oricarui pericol. Totusi, o decizie în privinta zilelor pe care Mircea Lucescu le va petrece în spital va fi luata în aceasta noapte. „E un traumatism toracic forte. Familia doreste sa fim cât mai discreti. Va vom tine la curent în legatura cu starea lui de sanatate. Starea sa va fi reevaluata. Nu stiu câte zile de spitale va necesita. Asta vom decide împreuna cu întreaga echipa. El respira spontan, e ok, e în afara oricarui pericol. A vorbit deja cu familia si e internat în sectia de terapie intensiva”, a declarat Andrei Georgescu, sef Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Universitar Bucuresti.

Situatia lui Mircea Lucescu este stabila, dupa mai multe investigatii constatându-se ca antrenorul român este în afara oricarui pericol. În urma accidentului, Lucescu senior s-a ales cu câteva coaste rupte si o sperietura zdravana. Din ultimele informatii, antrenorul va mai avea nevoie de circa 2-3 zile de spitalizare. Lui Lucescu senior îi va fi pus si un corset, deoarece a suferit o lovitura puternica si în zona superioara a toracelui. Desi sosirea sa în tara era programata pentru saptamâna viitoare, Razvan Lucescu a revenit de urgenta la Bucuresti aseara, pentru a fi alaturi de tatal sau. Antrenorul Rapidului se afla la Roma pentru a urmari îndeaproape antrenamentele formatiei lui Totti. O decizie cu privire la o eventuala mutare a lui Lucescu senior la un spital din Ucraina va fi luata în cursul zilei de astazi de familie. Patronul lui Sahtior, Rinat Ahmetov, i-a pus la dispozitie lui Lucescu un avion personal în acest sens.





Adauga un comentariu