Actualitate

Lucian Bode, după incidentul de la „Marius Nasta“: „Nu a fost vorba de un incendiu!“

Publicat: 22 feb. 2021
Mai multe mașini de pompieri după incidentul anunțat la Institutul Marius Nasta din Capitală

Lucian Bode, ministrul de Interne, a declarat luni dimineață, 22 februarie, că incidentul care a avut loc duminică noapte la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta“ din Capitală nu a fost un incendiu și că urmează să primească un raport în legătură cu ce s-a întâmplat la unitatea medicală.

„Din datele preliminare rezultă că nu a fost vorba de un incendiu. În al doilea rând, faptul că nimeni nu a avut de suferit, pacienții din unitatea mobilă a ATI au fost mutați preventiv în altă locație. Așteptăm raportul final și vom spune din punctul nostru de vedere ce s-a întâmplat acolo, de unde a fost acea degajare de fum, dar ce este cel mai important este că nimeni nu a avut de suferit, pacienții au fost relocați în siguranță și n-a fost vorba de un incendiu”, a declarat Lucian Bode.

Beatrice Mahler: „Unitatea mobilă ATI a fost redeschisă vineri, după dezinfecție“

Medicul Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta “din Capitală, a declarat că unitatea mobilă ATI a fost închisă săptămâna aceasta pentru dezinfecție și curățenie și fusese redeschisă vineri.

Beatrice Mahler a precizat că unitatea mobilă ATI a fost verificată înainte de a fi redeschisă, iar toți pacienții sunt diagnosticați cu forme severe de COVID-19, însă nu sunt intubați, ci ventilați non-invaziv.

„Din octombrie este secţia mobilă. A fost închisă în această săptămână, a fost verificată, s-a făcut dezinfecţie şi curăţenie conform procedurilor pentru scăderea riscului de infecţii asociate asistenţei medicale şi a fost redeschisă vineri. Doi pacienţi au mers în secţie de Terapie intensivă COVID, ceilalţi vor fi manageriaţi pe secţie, însă cu echipamente de tip ventilaţie non-invazivă în cadrul secţiei. Niciun pacient nu este intubat. Pacienţii sunt neintubaţi, sunt pacienţi ventilaţi non-invaziv, însă cu forme severe”, a menționat Beatrice Mahler.

Risc de incendiu la Institutul „Marius Nasta” din Capitală

Mai multe mașini de pompieri și ambulanțe au fost mobilizate duminică seara la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, după ce la unitatea mobilă ATI au fost semnalate degajări de fum.

Alerta a fost dată la ora 22:24, iar din primele informații se pare că degajările de fum provin de la un ventilator extern.

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat că fumul ar fi provenit de la un generator, posibil în urma unei pene de curent.

La rândul său, secretarul de Stat în cadrul Ministerului de Interne, Raed Arafat, a declarat că nu a fost vorba despre un incendiu, ci doar de o degajare de fum.

„Este vorba despre o caravană mobilă de la Marius Nasta. Nu există victime, toată lumea este în siguranță. Pacienții nu erau intubați și au fost transferați în spital, pentru că este loc. Unitatea mobilă este funcțională din nou în acest moment. Nu a existat foc, ci doar fum. Există locuri în spital, nimeni nu a fost rănit” a explicat Vlad Voiculescu.

Vlad Voiculescu, luat la întrebări de Diana Șoșoacă

Senatoarea Diana Șoșoacă i-a pus mai multe întrebări ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, duminică noapte, după ce acesta a venit la Institutul „Marius Nasta“ din Capitală, unde un incident a avut loc din cauza unui ventilator aflat pe unitatea mobilă ATI.

Diana Șoșoacă l-a întrebat pe ministrul Sănătății câte persoane trebuie să mai moară pentru ca acesta să-și dea demisia și dacă vrea să privatizeze sistemul medical din România.

„Câți oameni mai trebuie să moară să vă dați demisia? Sunteți pentru a doua oară ministru. Dumneavoastră nu sunteți ales, sunteți numit. Dumneavoastră vorbiți de decență? Tot poporul vă cere demisia. Cum vă simțiți când oamenii mor în mandatul dumneavoastră? De ce nu răspundeți? Este adevărat că vreți să privatizați sistemul de sănătate?”, i-a spus senatoarea lui Vlad Voiculescu.





Adauga un comentariu