News Flash:

Lucian Bute vrea sa devina campion mondial absolut

1 Noiembrie 2008
636 Vizualizari | 0 Comentarii
Lucian Bute vrea sa devina campion mondial absolut
Campionul mondial la categoria supermijlocie, Lucian Bute, a anuntat, ieri, la sosirea pe Aeroportul Henri Coanda din Bucuresti, ca isi doreste o lupta cu boxerul danez Mikkel Kessler pentru unificarea centurilor IBF si WBA.

"Eu sunt deschis, mi-am pastrat centura si nu am nimic impotriva, ba chiar imi doresc un meci de unificare a centurilor. Dar nu sunt eu in masura sa spun acest lucru, ci promotorii si managerii mei care discuta. Iar daca partile cad de acord, eu sunt pregatit pentru unificarea centurilor. Suntem la aceeasi categorie, Kessler este si el campion. Mi-ar placea sa aiba loc o unificare a centurilor, o lupta intre mine si Kessler. Dar, cum am mai spus, totul depinde de cele doua parti daca ajung la o intelegere. Eu o sa intru in sala, o sa ma antrenez mult mai bine si voi fi pregatit pentru un meci de unificare", a spus Bute, care si-a pastrat, sambata trecuta, titlul mondial, versiunea IBF dupa ce l-a invins pe mexicanul Librado Andrade. Referitor la meciul cu Andrade, Lucian Bute s-a aratat deranjat de faptul ca in Romania s-au difuzat doar ultimele 30 de secunde din ultima repriza, in care a fost in dificultate. El sustine ca a dominat meciul si a castigat clar celelalte 11 reprize. "A fost cel mai greu meci din cariera mea de pana acum. Am trait momente pe care nu le cunosteam, dar cu siguranta acest meci m-a maturizat si am avut multe de invatat din el. Eu m-am gandit mereu la victorie, cand m-am urcat in ring eram sigur ca o sa castig meciul, asa cum s-a si intamplat. M-a deranjat ca nu s-a vazut meciul in totalitate in Romania, pentru ca s-au difuzat doar ultimele 30 de secunde. Eu am controlat in totalitate meciul, l-am batut pe Andrade in 11 reprize fara drept de apel. El stia ca sunt in avantaj si a incercat sa dea totul in cea de-a 12-a repriza. Atunci am facut o greseala, pe care trebuie sa mi-o asum, antrenorul chiar mi-a zis in pauza dinainte ca am avantaj si ca trebuie sa ma deplasez mereu si sa pastrez avantajul. Dar m-am incapatanat, am stat cu el la bataie si asta m-a costat, pentru ca era sa-mi pierd centura. Dar cu siguranta a doua oara nu voi mai face aceeasi greseala. A fost o repriza foarte grea pentru mine, eu eram epuizat fizic. Dar acestia sunt marii campion, care cad iar apoi se ridica si continua. Norocul meu a fost ca gongul a venit la momentul care trebuia si am castigat meciul fara nici un fel de probleme. Iar cei de la IBF au recunoscut acest lucru, iar arbitrul si-a facut treaba cum trebuia", a adaugat pugilistul la sosirea din Canada. Pugilistul roman Lucian Bute si-a pastrat titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, dupa ce l-a invins pe mexicanul Librado Andrade, intr-un meci disputat, sambata trecuta, la Montreal.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1261 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014994 (s)