News Flash:

Lucrarile de la Palat sunt in faza de proiect

5 Martie 2008
1220 Vizualizari | 0 Comentarii
Lacramioara Stratulat directoarea CMNM Iasi
• Lucrarile de reabilitare, consolidare si modernizare a Palatului Culturii Iasi si a Palatului Cuza de la Ruginoasa vor costa peste 10 milioane Euro, iar data de 1 iunie este cea mai sigura pentru inceperea efectiva a lucrarilor

Chiar de Ziua Copilului, Complexul Muzeal National Moldova (CMNM) va intra in santier. Peste 10 milioane Euro vor fi cheltuite pentru reabilitarea, consolidarea si modernizarea Palatului Culturii Iasi (in jur de 8 milioane Euro) si a Palatului Al.I. Cuza de la Ruginoasa (peste 2 milioane Euro). Lacramioara Stratulat, directoarea CMNM Iasi, arata data de 1 iunie ca sigura pentru demararea efectiva a lucrarilor de consolidare, in prezent urmandu-se procedura legala de licitatie in vederea stabilirii executantului lucrarilor de la cele doua palate din Iasi.

"Din cele ce stim de la UMP (Unitatea de Management a Proiectului - n.r.), data certa pe care o avansam pentru demararea lucrarilor efective de reabilitare, consolidare si modernizare a Palatului Culturii este 1 iunie. In prezent, UMP lucreaza la caietele de sarcini pentru demararea cat mai curand a licitatiei", a precizat Lacramioara Stratulat, directoarea CMNM Iasi. Pana atunci, va fi finalizata documentatia tehnico- economica a Palatului, iar sefii muzeelor situate in Complexul Muzeal National Moldova vor trebui sa asigure protectia obiectelor de patrimoniu. Unitatea de Management a Proiectului este o structura aflata in cadrul Ministerului Culturii si Cultelor (MCC), care are drept obiect de actiune implementarea, managementul si monitorizarea proiectului "Reabilitarea monumentelor istorice din Romania". Acest proiect cuprinde 23 de obiective din tara, iar din Iasi, Teatrul National Iasi, Palatul Culturii si Palatul de la Ruginoasa. Bugetul proiectului are o valoare de aproape 260 milioane Euro, bani imprumutati de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. De felul in care UMP coordoneaza desfasurarea licitatiilor de atribuire a lucrarilor si monitorizeaza desfasurarea acestor lucrari depinde intregul proiect pe care Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei l-a finantat. Ca atare, UMP este direct implicata si raspunzatoare si de renovarea Palatului Culturii Iasi. In prezent, toata documentatia legata de licitatie si caietele de sarcini sunt in lucru la UMP.

ziua copilului ump palatul culturii
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.5130 (s) | 23 queries | Mysql time :0.335591 (s)