News Flash:

Lucrarile la groapa ecologica vor incepe abia anul viitor

27 Septembrie 2007
1187 Vizualizari | 0 Comentarii
• In cursul saptamanii viitoare va fi semnat contractul dintre Primaria Municipiului Iasi si firmele desemnate castigatoare in urma licitatiei pentru proiectul de management integrat al deseurilor • Efectuarea lucrarilor la groapa ecologica va incepe abia anul viitor
Lucrarile la noua groapa ecologica din Tutora vor demara, cel mai probabil, la inceputul anului viitor. In momentul de fata, proiectul este in faza de semnare a documentatiei, a obtinerii autorizatiei de constructie si mai apoi a elaborarii planului de actiune. "Suntem pe punctul de a semna contractul, in cel mult 3 luni de zile vom elabora planul de actiune. Dupa semnarea contractului vom initia toate demersurile necesare pentru obtinerea autorizatiei de constructie si, cel mai probabil, anul viitor vor incepe lucrarile", a declarat Mihai Chirica, seful Directiei Tehnice din cadrul Primariei Iasi. Licitatia pentru proiectul managementului integrat al deseurilor a fost castigata in urma cu o luna de trei firme din Bucuresti, SC Hidro Constructia SA, Iridex Group SRL si RomAir SRL, care vor forma un consortiu pentru a finaliza acest proiect in valoare de peste 660 miliarde lei (66 milioane RON). Procedura de licitatie pentru managementul deseurilor a fost pana in prezent insotita de un lung sir de dezbateri si amanari. Astfel, dupa ce in anul 2005 Primaria Iasi a pierdut fondurile nerambursabile de 25 milioane Euro, in 2006 proiectul a fost amanat deoarece doua din firmele participante la licitatia cu privire la asigurarea consultantei pentru acest proiect au depus o contestatie, iar decizia a fost amanata pentru aproximativ 2 luni. Managementul integrat al deseurilor se refera in special la identificarea celei mai bune solutii pentru colectarea, transportul si tratarea deseurilor. Prin aceasta se spera reducerea cantitatii de deseuri produse, reciclarea deseurilor, incinerarea acestora in conditii de impact minim asupra mediului inconjurator, precum si depozitarea controlata a deseurilor. De asemenea, proiectul implica si realizarea unei gropi ecologice prin proiectarea si executarea noului depozit ecologic din Tutora, precum si inchiderea celui de la Tomesti. Pana in prezent s-au achizitionat 4.800 containere, 600 cosuri stradale, 10 autogunoiere, un compactor, doua incarcatoare si un echipament pentru spalat containere si o automaturatoare. Firmele castigatoare sunt obligate sa finalizeze lucrarile in 24 de luni. Bugetul pentru aceste lucrari il constituie o finantare nerambursabila de 22 milioane Euro, urmand ca restul cheltuielilor sa fie suportate din bugetul local.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1419 (s) | 24 queries | Mysql time :0.021950 (s)