News Flash:

Lucrarile la santierul arheologic de la biserica "Sf. Gheorghe", sponsorizat de ZIUA, continua in forta

1 August 2001
1036 Vizualizari | 0 Comentarii
Bucati de fresca descoperite intr-una dintre bisericile vechi

Zi de zi, arheologii aflati pe santierul de la Hirlau, ale carui lucrari sunt sponsorizate de ZIUA, scot la iveala noi marturii care vin sa intareasca ceea ce specialistii au sustinut inca de la primele sapaturi, faptul ca sub zidurile bisericii "Sf. Gheorghe" se afla mormintele unor domnitori ai Moldovei. In biserica peste care a fost zidita cea a lui Stefan cel Mare s-a descoperit ceva senzational. Aceasta biserica, probabil, dateaza din timpul lui Alexandru cel Bun si a avut interiorul pictat. Astfel, au fost descoperite bucati de fresca, ceea ce demonstreaza un indiciu foarte important pentru Moldova. Pe aceste bucati de fresca se putea distinge cu usurinta trei culori: alb, rosu si negru. Culoarea neagra era obtinuta din carbon, rosu din oxid de fier, iar albul din alb de zinc. In acea perioada, majoritatea culorilor erau vegetale si nu au rezistat in timp. In mormantul al doilea, cel taiat de tainita, arheologii au gasit samburi de piersici. Aici un lucru este sigur: locuitorii acelor vremuri faceau comert cu localnici din sud. De asemenea, au fost continuate sapaturile in pronaosul bisericii "Sf. Gheorghe". Acestea au fost adancite pana la trei metri unde s-au gasit niste vetre din doua asezari dacice, una dintre ele foarte vizibila. Oamenii continua sa cearna pamantul scos din biserica pentru gasirea altor obiecte, fie monede sau indicii arheologice. In acelasi timp, se continua cercetarile arheologice si in celelalte cavouri. Deoarece exista pericolul prabusirii boltii, se lucreaza cu foarte mare atentie. Au fost ridicate osemintele din mormantul taiat de tainita si, deja, se observa existenta altui mormant. Atat arheologii de la santierul Hirlau, cat si preotul paroh Dumitru Tincu, asteapta cu nerabdare ca specialistii din cadrul Complexului Muzeal National "Moldova" din Iasi sa se implice in cercetarile facute la biserica "Sf. Gheorghe". Deoarece majoritatea restauratorilor de la Laboratorul Zonal de Restaurare din cadrul aceluiasi complex sunt in concediu, arheologii de la santierul din Hirlau considera ca specialistii ar trebui totusi sa studieze imbracamintea trimisa spre cercetare.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1263 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018193 (s)

loading...