Actualitate

Ludovic Orban, în război cu reprezentanții HoReCa: „Nu am închis terasele, dar să fie terase!”

Publicat: 06 nov. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Ludovic Orban în război cu reprezentanții HoReCa Nu am închis terasele dar să fie terase
Ludovic Orban, premierul României

Premierul Ludovic Orban pare a se afla într-un adevărat război cu reprezentanții HoReCa. Ludovic Orban a declarat că Guvernul nu a închis terasele și s-a arătat deranjat de patronii care și-au utilat terasele cu pereți care glisează. Premierul ăi acuză pe patroni ide terase că au transformat aceste locuri în spații de „petreceri, de chefuri, în care nu se respectă nicio regulă. Nu am închis terasele, dar să fie terase!”.

„În cadrul hotărârii de guvern la propunerea CNSU am vrut să definim mai clar ce înseamnă terasă în spațiu deschis și am utilizat definiția din legea privitoare la fumat. Din păcate, foarte multe terase, prin tot felul de amenajări, practic s-au transformat în spații închise. Adică nu exista aerația naturală care este determinată de prezența în spațiu. Și-au tot felul de pereți de diferite materiale, e adevărat glisante, dar atâta timp cât ele sunt glisante dacă le ții tot timpul, funcționează ca un spațiu închis. Deci noi nu am închis terasele, dar să fie terase, în care să se respecte toate regulile care sunt prevăzute în lege”, a declarat Ludovic Orban.

Ludovic Orban: „Încalcă regulile privitoare la respectarea normelor de protecție sanitară”

Premierul a menționat că în anumite zone terasele pur și simplu s-au transformat în locuri de petreceri, în care poliția dă o amendă și patronii își văd nestinghețiți de activitatea lor care încalcă regulile.

„Din păcate, nu știu în Craiova, dar în București sunt anumite zone – Centrul istoric, Herăstrău, unde terasele pur și simplu s-au transformat în locuri de petreceri, de chefuri, în care se dansează, în care nu se respectă nicio regulă, în care se duce Poliția și e dă o amendă dși ei își văd nestinghețiți de activitatea lor care încalcă regulile privitoare la respectarea normelor de protecție sanitară”, a precizat Ludovic Orban.

Raed Arafat a explicat ce se înțelege prin termenul de „terasă“

Raed Arafat a explicat vineri, 6 noiembrie, în ce regim sunt încadrate terasele cărora li s-au pus sticlă sau diverși pereți și a precizat că ele devin închise conform legii produselor de tutun unde a fost reglementată noțiunea.

„Odată cu răcirea vremii, la unele terase, chiar dacă sunt în afara spațiului închis al unui restaurant, au devenit și ele închise. S-au pus sticlă și diverse tipuri de pereți, pentru a păstra căldura, dar ele devin spații închise. Definirea este clară, încât acelea care se încadrează în definirea spațiilor închise, așa cum a fost prevăzută în legea produselor de tutun, un spațiu închis este cel care are acoperiș și două laturi, indiferent dacă sunt permanente sau temporare.

Orice spațiu care are astfel de descriere se tratează ca spațiu închis și se aplică regula spațiilor închise din restaurante după incidență. Aceste spații nu pot fi tratate ca terase în spații deschise”, a precizat Raed Arafat.

Ce spune articolul 8 din Hotărârea CNSU

Șeful DSU a explicat articolul 8 din Hotărârea CNSU privind restricțiile care intră în vigoare luni, 9 noiembrie.

„Se propune ca, pentru spațiile exterioare în care se desfășoară activități de preparare, servire și consum al produselor alimentare, băuturilor alcoolice și nealcoolice, care au fost amenajate și pot fi asimilate spațiilor publice închise, astfel cum sunt ele definite în Legea pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun nr. 349/2009, cu modificările și completările ulterioare, le sunt aplicabile în mod similar regulile și măsurile de protecție sanitară, prevăzute în anexa nr. 3, art. 6 pct. 1 și 2 din Hotărârea Guvernului nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID19“, se arată în articolul 8 din Hotărârea CNSU.

Adauga un comentariu